Vă place Biden?
Postat la: 09.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Deşi spectaculosul preşedinte Donald Trump a câştigat alegerile la urne cu peste 74 de milioane de voturi, cel mai mare număr de voturi obţinut în istoria americană pentru un preşedinte în funcţie care candidează la un al doilea mandat, contracandidatul său democrat, Joe Biden, a fost confirmat cu întârziere, pe 7 ianuarie, în Senat şi Congres (Senat + Camera Reprezentanţilor), şi, fără intervenţia Armatei, ar trebui să depună jurământul pe 20 ianuarie.
Cu Joe Biden preşedinte, SUA pune cruce democraţiei, votului popular şi intră pe faţă într-o nouă eră, a oligarhiei şi tehnocraţiei. Iar Noua Ordine Mondială,The Great Reset, facilitată de teoria covidului şi de multiplele vaccinuri, poate începe. (Profesorul marseiez Didier Raoult spunea că vaccinul este foarte necesar pentru... salvarea economiei.)
În America, republica a fost întotdeauna mai importantă decât democraţia. Apoi imperiul a surclasat republica. Acum, Guvernul Mondial, folosindu-se de imperiul american în derivă, va încerca să se instaleze peste tot, inclusiv în China, Rusia, India şi Iran. Guvernul Mondial, elitele, oligarhii nu au nevoie de democraţie. „Deplorabilii" americani, cu preşedintele lor populist, nu au făcut decât să-i încurce şi să le întârzie „resetarea". Cei doi preşedinţi pe care ar putea să-i aibă America în următorii patru ani, Joe Biden şi Kamala Harris, au fost finanţaţi la vedere de mari oligarhi cunoscuţi şi le sunt cu totul devotaţi acestora. Politicienii sunt doar interpuşii „tehnocratici" ai primilor 11-12 oligarhi ai planetei, marii miliardari. De ce se mai pretează totuşi oligarhii la comedia democratică, la farsa alegerilor ? Pentru că totuşi se tem de popor, de „We the People", pentru că vechile cadre publice sunt greu de înlocuit.
De altfel, democraţia se găseşte în cea mai proastă postură în toate cele trei mari democraţii occidentale istorice : Marea Britanie, SUA, Franţa. Franţa are de câţiva ani „Biden"-ul său : Emmanuel Macron. Iar Partidul său Democrat se cheamă LREM (La République en Marche). Boris Johnson al Marii Britanii e de nerecunoscut după apariţia covidului. Toate deciziile sale sunt discutabile şi, după criticii săi, foarte proaste. În prezent, Marea Britanie suportă cel mai dur lockdown. În SUA s-a atins o nouă culme catastrofală a democraţiei, un nou record cu asaltul, înscenat sau nu, al Capitoliului. Un „manifestant" pitoresc s-a aşezat în jilţul preşedintelui Senatului american în văzul întregii lumi. Imaginea va fi un fel de epitaf al democraţiei americane reprezentative. Militari în uniforme de poliţişti (FBI ?) i-au ghidat pe cameramani şi pe ziariştii marilor canale de televiziune după ce le-au dat drumul în Capitoliu pretinşilor suporteri ai lui Trump (cu BLM şi Antifa deschizători de uşi şi ferestre).
În aceeaşi zi de 6 ianuarie s-a aflat că locurile rămase vacante pentru Senat în Georgia au fost câştigate de Partidul Democrat. Metodele sunt izbitor de asemănătoare cu cele folosite în cele şase swing states, atât de disputate, şi despre care justiţia a refuzat să se pronunţe. Din acest motiv, alegerea lui Joe Biden preşedinte va fi etern contestată.
După unele scurgeri de informaţii, o mână de democraţi şi de republicani pârâţi (RINOs - Republicans In Name Only - „republicani numai cu numele") ar intenţiona să invoce al 25-lea Amendament pentru a-l destitui pe Donald Trump şi a-l instala pe Mike Pence ca preşedinte pentru cele câteva zile rămase până la inaugurarea din 20 ianuarie. O idee absurdă şi imposibil de pus în practică într-un timp atât de scurt. Mike Pence e acuzat de suporterii lui Donald Trump de trădare. Numirea lui Pence l-ar transforma în comandant-şef al Armatei şi ar îndepărta pericolul declanşării Legii Insurecţiei de către Donald Trump. Tot după ştiri greu de verificat, Trump s-ar găsi la Centrul de Comandă al Armatei din Texas, lângă Abilene, nu departe de Dallas.
Cu jurământul depus în 20 ianuarie 2021 şi înscăunat preşedinte al SUA, Joe Biden va fi veşnic pus în discuţie şi nu numai de alegătorii lui Donald Trump. Singura soluţie pentru reabilitarea democraţiei americane ar fi fost şi rămâne anularea alegerilor din 3 noiembrie 2020 şi organizarea de noi alegeri atât pentru preşedinţie, cât şi pentru Senat şi Camera Reprezentanţilor. Fără vot prin poştă şi maşini dubioase cu care s-au fraudat alegeri în SUA şi în alte ţări. Faptul că justiţia nu s-a exprimat în legătură cu validitatea alegerilor joacă de acum împotriva lui Joe Biden şi a Partidului Democrat. Pentru că poporul american nu poate fi ascuns şi nici abuzat până la capăt de Guvernul Mondial şi de Noua sa Ordine, SUA intră într-o epocă de mare instabilitate. Căci ori de câte ori poporul intră în locurile rezervate Puterii (Bastilia-1789, Petrograd-februarie 1917, Bucureşti-decembrie 1989, Moscova-1991 etc.) se termină o lume şi începe o alta.
Petru Romosan
-
Microsoft forțează actualizarea automată la Windows 11 24H2: Ce trebuie să știi
După ce a fost lansată în mod opțional pe 1 octombrie anul trecut, actualizarea Windows 11 24H2 a trecut, începând cu 16 ...
-
Oamenii de știință au descoperit că strugurii dublează intensitatea câmpului magnetic - și acest lucru ar putea revoluționa senzorii cuantici
Cercetătorii de la Universitatea Macquarie au exploatat umilul strugure pentru a dubla intensitatea câmpului magnetic în ...
-
Precizări după motivarea ÎCCJ: ANAF îl va executa silit pe Klaus Iohannis și va recupera "fructele neculese"
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu vi ...
-
A fost sau nu „Raisa 8283" agentă a Serviciului Secret al Armatei? Explicația MApN
În social media, dar și în media online au început să apară din ce în ce mai multe informații referitoare la o femeie ca ...
-
DGA a intrat peste mafia de la Facultatea de Medicină: Mită la examenul de rezidențiat, mai mulți profesori universitari cercetați
Un profesor de la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi a fost plasat sub contr ...
-
Miron Cozma bate câmpii la Parchet în dosarul Mineriadei: "Eu l-am arestat pe Iliescu în '91 şi era să-l împuşc!"
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat vineri la Parchetul General pentru a i se aduce la ...
-
OMS solicită o sumă colosală pentru crizele sanitare fără precedent "în contextul conflictelor, schimbărilor climatice, epidemiilor şi strămutării populaţiilor"
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut 1,5 miliarde de dolari pentru a îşi susţine activităţile în 2025 în conte ...
-
Fenomenul cosmic care a schimbat totul: un obiect interstelar masiv misterios a aranjat planetele sistemului nostru solar pe orbită
Un nou studiu revoluționar aduce o perspectivă surprinzătoare asupra istoriei sistemului nostru solar. Cercetătorii suge ...
-
Raport al Forumului Economic Mondial: Care sunt sunt principalele riscuri globale în 2025
Conflictele armate, fenomenele meteorologice extreme şi dezinformarea au fost identificate drept principalele riscuri gl ...
-
Hackerii ruși schimbă strategia și atacă pe WhatsApp: Este prima dată când grupul de hackeri a fost observat folosind această tactică
Grupul rus de hackeri Star Blizzard a lansat o campanie de spear phishing în noiembrie prin intermediul platformei de me ...
-
Un avion misterios patrulează de ore bune pe cerul României. Este Bombardier Challenger 650, iar datele zborului au fost ascunse
Un avion misterios patrulează de ore bune pe cerul României, urmând același itinerar de zbor. Bombardier Challenger 650 ...
-
Cea mai citită ştire la ruşi: Georgescu a acuzat NATO că încearcă să declanșeze un al Treilea Război Mondial prin România
Interviul dat de Călin Georgescu conspiraționistului american Alex Jones în care a susținut, fără nici o dovadă, că "glo ...
-
S-a dat alarma la Copenhaga după o discuție telefonică între prim-ministrul danez și Trump despre Groenlanda
Directorul executiv al Novo Nordisk și conducătorii altor companii mari din Danemarca sunt așteptați să discute joi cu p ...
-
Se limitează tranzacțiile cash în România. Barna: „Reducem în domenii cu risc major"
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a dezvăluit că vrea să propună reducerea tranzacțiilor cu bani numerar sau cash în ...
-
Economia duduie doar în discursuri politice - Producția industrială a României a luat-o la vale în 2024
Economia României duduie numai în discursuri politice. Producţia industrială a scăzut cu 1,8%, ca serie brută, și cu 1,6 ...
-
Se pregătește o mare schimbare în piața țigărilor: Nicotina, plafonată ca să nu dea dependență
Autorităţile de reglementare din Statele Unite au propus plafonarea conţinutului de nicotină din ţigări la niveluri care ...
-
Teoria Conspiratiei: Mai "flutură" steagurile americane amplasate pe Lună în cadrul misiunilor Apollo? Explicatiile NASA
Steagurile americane amplasate pe Lună în cadrul misiunilor Apollo sunt simboluri emblematice ale istoriei explorării sp ...
-
Aceasta este cea mai veche mișcare la nivelul elitelor europene
Ambasada României în R. Bulgaria a salutat vizita, la Sofia, a unei delegații a ONG-ului PanEuropa România, care a fost ...
-
Biden părăsește Casa Albă luând cu el documente clasificate
Camioanele care s-au deplasat la Casa Albă pentru plecarea actualului președinte american Joe Biden au luat și documente ...
-
Cel mai amplu studiu privind siguranța vaccinului relevă +610% miocardite, +378% ADEM, +323% CVST, +249% riscuri Guillain-Barré
Un studiu revoluționar realizat pe aproape 99 de milioane de persoane vaccinate din opt țări, publicat în respectata rev ...
-
Tradiția mărțișorului - de la firul alb-roșu la eleganța aurului
Mărțișorul este una dintre cele mai frumoase tradiții românești, un simbol al primăverii care transcende generații și ev ...
-
Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie să investești
BlackRock este prezentă în acționariatul a zeci de mii de companii din întreaga lume, acolo unde a investit banii clienț ...
-
CEO-ul unei companii financiare admite că poate fi înlocuit de A.I.: „Acum dispune de capacități de raționament."
Sebastian Siemiatkowski a admis că inteligența artificială (A.I.) este capabilă să îi preia atribuțiile de director gene ...
-
Călin Georgescu acuză că Ursula von der Leyen a fost implicată în anularea alegerilor din România
Călin Georgescu acuză că România se află într-o stare de practic război după anulare alegerilor. Georgescu spune, în pre ...
-
România în Schengen: o analiză economică dezvăluie dezavantajele ascunse ale integrării
România ar putea avea numeroase beneficii odată cu aderarea la spațiul Schengen, însă această schimbare vine și cu o ser ...
-
Moment astronomic extrem de rar - Se întâmplă la 160.000 de ani
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 ...
-
China pregătește o minune științifică: "Soarele artificial" care va revoluționa energia
Un generator liniar de plasmă a atins specificaţiile de proiectare, făcând din China a doua ţară din lume, după Ţările d ...
-
Călin Georgescu, liber spre o nouă candidatură? Concluzia lui Tudorel Toader după articolele din Reuters și Politico
Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, a spus Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgesc ...
-
De ce să alegi Oradea pentru o escapadă de weekend?
Dacă ai ajuns să citești acest articol din curiozitate, întrebându-te „cu ce mă poate convinge Oradea?", atunci ești în ...
-
Care e Conspirația: Un guvern mondial unic care utilizează tehnocrația pentru a conduce Lumea
Cu toții am devenit familiarizați cu termenul „teoria conspirației" în ultimii cinci ani. Dar ceea ce este mai puțin cla ...