Un zidar român din Italia a ucis un mafiot din clanul Camorra. Înregistrarea care complică şi mai mult ancheta
Postat la: 31.03.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Petre Lambru, un muncitor român din Italia, a fost arestat la mijlocul lunii ianuarie, după ce ar fi ucis un fost mafiot, devenit între timp colaborator al justiţiei italiene. Românul şi avocaţii săi susţin însă că e nevinovat.
Un român din Italia, simplu muncitor, a ajuns cunoscut în italia după ce a fost acuzat că ucis un membru al cunoscutei organizaţii mafiote Camorra. Poliţia italiană a intrat în alertă după ce Franco Lettieri a fost ucis în plină stradă, în urmă cu două luni şi jumătate, în localitatea Ascoli Piceno. Asta pentru că, aşa cum scrie presa italiană, Lettieri intrase într-un program de protecţie al martorilor, după ce a acceptat să colaboreze cu justiţia italiană, iar iniţial s-a crezut că moartea să ar fi o răzbunare mafiotă.
Bănuiala a fost alimentată de faptul că victima a depus anii trecuţi mărturie şi i-a acuzat pe doi dintre capii Camorrei, celebrii Amedeo Panella şi Angelo Ubbidiente, în procesul contra clanului D'Agostino-Panella. Nu întâmplător, el se mutase la Ascoli după ce a ieşise din programul de protecţie al colaboratorilor justiţiei, notează Salerno Notizie.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, pe 15 ianuarie, Franco Lettieri a fost găsit în agonie, pe stradă. Fusese înjunghiat, iar medicii nu l-au mai putut salva. A reuşit totuşi să le transmită că unul dintre ucigaşi ar fi tatăl lui Bogdan, nepotul lui Petru Lambru. Românul în vârstă de 57 de ani ar fi intrat în conflict cu Lettieri după ce nepotul său, Bogdan, se certase cu italianul după ce au făcut împreună afaceri cu droguri. Însoţit de unchiul său, Bogdan l-a încolţit pe Lettieri, iar Petre Lambru a luat un cuţit şi i-a secţionat arteră femurală, apoi a plecat, lăsându-l să sângereze în stradă.
Lambru a fost arestat încă de a două zi, iar carabinerii l-au reţinut ulterior şi pe nepotul său. Însă lucrurile s-au complicat din nou, după ce la un moment dat păreau că se clarificaseră. Il Resto del Carlino scrie că avocaţii lui Petre Lambru au obţinut o nouă înregistrare a apelului lui Lettieri la 112, iar pe fundal se aude o a treia voce, despre care se spune că nu are accent românesc De aici apare o nouă întrebare, dacă nu cumva după răfuiala avută cu ce doi români, Franco Lettieri ar fi fost ucis de un mafiot italian, care s-ar fi răzbunat pentru că Lettieri a colaborat cu Poliţia.
„Dar dacă este adevărat că cei doi români s-au aflat la locul crimei - camerele încadrează prima înjunghiere care a ajuns la victima din spatele coapsei stângi - era şi altcineva? Cine a fost?", se întreabă acum anchetatorii, care nu mai sunt atât de siguri că cei doi români ar fi principalii vinovaţi. Procesul va continua, iar între timp Petru Lambru şi nepotul său au fost arestaţi şi închişi preventiv la închisoarea Marino del Tronto.
-
Excursii de o zi în Cluj: 7 activități distractive
Vii în Cluj-Napoca, dar stai o singură zi? Chiar dacă pare că nu-ți ajunge timpul, cu puțină organizare vei ști exact un ...
-
Ăștia ne omoară prin alimente infestate: Lapte "pasteurizat" de vacă infectat cu gripă aviară și vândut în magazine!
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, ...
-
Pagina de facebook a lui Adrian Severin a fost atacată și blocată la comandă de falși traderi
Pagina de facebook a fostului ministru de externe Adrian Severin a fost atacată. Autorul nu poate intra și șterge o post ...
-
Inteligența Artificială s-a apucat să producă imagini halucinante cu Iisus Hristos
O parte a internetului este plină de imagini cu Iisus create de programele de inteligența artificială. Facebook este un ...
-
Pericol major pentru sănătatea globală ce poate explica mortile subite: Ce alimente au cel mai mult plastic?
Nouăzeci la sută dintre probele de proteine animale și vegetale au fost testate pozitiv pentru microplastice, fragmente ...
-
Pfizer revine "sigur si eficient" cu un nou medicament cu evaluare accelerată: Comisia Europeană a autorizat un nou antibiotic "care distruge superbacteriile"
Comisia Europeană a autorizat, în 22 aprilie, un nou antibiotic conceput pentru a contracara rezistența antibacteriană, ...
-
La viteze de autostradă, autonomia mașinilor electrice scade cu până la 50% față de testele oficiale
În urma unei testări efectuate cu peste 50 de mașini electrice pe autostradă, de către jurnaliștii publicației La'argus, ...
-
Decoraţiunile pe care trebuie să le ai: de la vaze la fotografii
Decoraţiunile nu trebuie să îţi lipsească din casă, mai ales dacă îţi doreşti o amenajare completă, care să îţi inspire ...
-
1816 - anul în care lumea a fost martora unui fenomen cu totul neobișnuit: vara nu și-a mai făcut apariția. Ce s-a întâmplat
În anul 1816, lumea a fost martoră la un fenomen cu totul neobișnuit: vara nu și-a făcut apariția. Acest eveniment remar ...
-
Metoda "Fotografia' a lăsat mulți români fără zeci de mii de euro. Cum acționează escrocii
Mai mulți români au fost înșelați cu zeci de mii de euro prin metoda "Fotografia", după ce au comandat din Germania. O n ...
-
De ce tot mai mulți tineri au cancer. Ce ar putea genera acest fenomen?
Cazurile de cancer diagnosticate la persoane sub 50 de ani, au crescut, la nivel global, cu 79%. În Statele Unite, Socie ...
-
Sneakers New Balance - care modele sunt deosebit de populare?
În prezent, există câteva branduri de încălțăminte sport care au reușit să se impună cu succes și să își câștige locul î ...
-
Cum să Îmbunătățești Semnalul GSM cu un Amplificator: Ghid Complet
În epoca digitală, telefonul mobil a devenit mai mult decât un simplu instrument de comunicare; este o extensie a vieții ...
-
Lovită de un eveniment cu consecințe devastatoare după ce a ridicat o bancnotă găsită pe jos: "Am simțit ceva care-mi apăsa pe umeri!"
După ce a ridicat o bancnotă găsită pe jos, o femeie din Kentucky a fost lovită de un eveniment cu consecințe devastatoa ...
-
Condamnare în premieră: Un dezaxat sexual are interdicție să folosească orice fel de instrumente de AI
Un infractor sexual condamnat în Marea Britanie pentru că a realizat peste 1.000 de imagini indecente cu copii nu are vo ...
-
Echipa de robotică „AI Citizens" a Colegiului Național din Focșani a câștigat finala Campionatului Mondial
Echipa de robotică a Colegiului Național "Al. I. Cuza" din Focșani AICitizens a câștigat în alianță cu The Clueless din ...
-
Tragi-comedie cu un cetățean rupt de beat: A chemat poliția în barul unde a băut și a plecat cu mașina de fața polițiștii
Un bărbat din județul Constanța s-a îmbătat într-un local din Lacul Roșu și a refuzat să achite nota de plată. După ce j ...
-
21 Aprilie - Ziua Națională împotriva Traficului Ilicit. Stop Contrabanda: Record de capturi de țigări de contrabandă în 2024 în sudul țării
12 milioane de țigarete de contrabandă capturate în primele 3 luni ale anului 2024 la granițele de sud ale țării. Este c ...
-
Elon Musk lansează Tesla MedBeds - noile paturi medicale dotate cu tehnologie din Star Trek. Te vindeci in minute in loc de luni! VIDEO
Elon Musk, nonconformistul tehnolog și pasionat de spațiu, a lansat recent o bombă care a pus lumea în vervă. Într-o miș ...
-
Rușii repetă tactica Avdiivka: infanteria, dronele și artileria se concentrează asupra cuceririi orașului Ceasiv Iar
Ruşii lansează câte 20-30 de bombe aeriene ghidate pe zi în zona oraşului Ceasiv Iar, din regiunea estică ucraineană Don ...
-
Elon Musk condamnă SUA după ajutorul dat Ucrainei: "Nu există o strategie de ieșire. Doar un război veșnic!"
Miliardarul american Elon Musk, fondatorul Tesla și SpaceX, a făcut pe rețeaua X (fostă Twitter) un comentariu controver ...
-
Premieră pe piața financiar-digitală: Schemă Ponzi cu criptomonede. 63 de milioane de euro în bitcoini confiscate!
Confiscare maximă, de 63 de milioane de euro în bitcoini, prima operațiune de acest tip din Italia, după ce o schemă Pon ...
-
Prima bătălie între un avion F-16 controlat de Inteligența Artificială și unul pilotat de om. Cine a câștigat lupta? VIDEO
Un F-16D X-62A cu două locuri, puternic modificat, cunoscut și sub numele de Variable-stability In-flight Simulator Test ...
-
Şofer de 25 de ani împuşcat de poliţişti în timpul unei urmăriri în trafic. A fost transportat la spital - Ce au găsit polițiștii în mașină
Un tânăr în vârstă de 25 de ani a fost rănit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a fost împuşcat de poliţiştii ...
-
Apare o nouă inteligență artificială revoluționară care dă viață pozelor. Mortii vor putea vorbi cu cei vii!
Microsoft creează o inteligență artificială care dă viață pozelor. Gigantul tech dezvăluie VASA-1, un instrument care tr ...
-
Boala X - Un nou virus ciudat se răspândește cu viteza luminii: va provoca următoarea pandemie la nivel global
Următoarea pandemie ar putea fi cauzată de virusul gripal, avertizează oamenii de ştiinţă, scrie The Guardian, citând da ...
-
Ce înseamnă pentru România seria de cutremure din Turcia. Explicația unui fizician INFP
Este alertă în Turcia, după ce o serie de cutremure de suprafață cu diverse magnitudini, cel mai puternic fiind de 5,6 R ...
-
Ana Maria Păcuraru îl aduce pe Tucker Carlson la București. Cozmin Gușă, invitat special, în cadrul unui interviu-eveniment
Jurnalistul Ana Maria Păcuraru, coordonatorul Departamentului Externe al postului de televiziune Realitatea Plus, pregăt ...
-
Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".
Aseară la Moscova a fost deschiderea de gală a festivalului "BRICS FILM FESTIVAL 2024", sub patronajul marelui actor și ...
-
O teorie tulburătoare despre călătoria în timp a fizicienilor de la Universitatea din Tampere
Este posibilă călătoria în timp? O echipă de fizicieni de la Universitatea din Tampere a venit cu o potențială soluție l ...