Un român câştiga peste 1.000 lire pe săptămână, dar a visat la o fermă în Obârşia. „Nu-mi doream să rămân acolo"

Are 33 ani şi o afacere de familie pe care îşi doreşte să o lase moştenire copiilor. A lucrat timp de opt ani în Scoţia şi Anglia, dar nu s-a văzut crescându-şi copiii într-o ţară străină, aşa că de patru ani se luptă să-şi croiască propria afacere în ţara sa.

A lăsat un câştig de peste 1.000 lire sterline pe săptămână, venit la care ajunsese împreună cu soţia, pentru a pune bazele unei ferme moderne la Obârşia, localitatea natală din judeţul Olt. Victor Ionuţ Radu a devenit repede o voce a generaţiei tinerilor fermieri. Inginer agronom de profesie, vrea cu tot dinadinsul să producă legume româneşti sănătoase, controlate, folosind cât mai puţine chimicale. Deşi părinţii şi bunicii săi nu erau chiar novici în ale grădinăritului, ferma horticolă de 9.000 metri pătraţi în spaţiu protejat şi încă peste un hectar de teren în câmp a ridicat-o de la zero.

A fost ambiţia lui să cultive zmeură şi căpşuni aşa cum învăţase în Scoţia. A investit toţi banii economisiţi în ultimii ani de muncă, aproximativ 40.000 euro, ajungând astăzi să fie unul dintre cei mai cunoscuţi şi de încredere fermieri din judeţul Olt. Mare parte din produsele sale (a început cu zmeură şi căpşuni şi şi-a diversificat paleta, cultivând tomate roşii, castraveţi, ardei, vinete etc.) se găsesc în pieţele agroalimentare, Simona Radu, soţia sa, cucerindu-i deja pe cumpărătorii din cea mai mare piaţă din Slatina.

Ce-l diferenţiază pe Victor Radu de alţi fermieri tineri este dorinţa de a lucra pe baze ştiinţifice, ambiţia de a pune în faţa cumpărătorilor produse sigure şi elanul cu care îi mobilizează pe cei din generaţia sa să depăşească stadiul fermelor de subzistenţă. Şi-ar dori ca cei cu putere de decizie să aibă cu adevărat un plan pentru agricultură, şi-ar dori să-şi poată previziona evoluţia pentru anii viitori, şi-ar dori să poată accesa credite în condiţii care să ţină cont de specificul activităţii, şi-ar dori ca şi fermierii români să aibă susţinerea de care se bucură colegii din alte ţări europene etc. Nu regretă, în schimb, cu toate neajunsurile îndurate, că s-a întors în ţară.

PENTRU VIDEO SI FOTO VEZI AICI

„Banii nu curg pe bandă rulantă, îi munceşti din plin"

Victor Radu a plecat la 21 ani din România, lucrând sezonier într-o fermă de zmeură şi căpşuni din Scoţia până în 2013. A evoluat constant, ajungând unul dintre oamenii de încredere ai proprietarului fermei. În 2014 a plecat în Anglia, unde, la fel, a urcat timp de doi ani până la postul important de controlor de calitate într-o firmă în care se sacrificau porci şi se procesa carnea.

„Acolo am lucrat în primă fază ca măcelar şi datorită experienţei şi faptului că vorbeam bine limba engleză am prins un post bun în controlul calităţii. Ei îl numeau QC. Am obţinut postul ăla prin concurs şi interviul a fost cu managerul de la departamentul tehnic şi cu managerul de site, de la amplasamentul produselor. Am trecut prin tot felul de stări, pentru că eu nu am fost niciodată măcelar, dar devenisem destul de bun, mi-a plăcut. Mă luau şi pe post de translator, mai aveam şi alte sarcini. Când i-am anunţat că o să mut, iniţial nici n-au vrut să mă lase, a fost nevoie să stea de vorbă managerii de la producţie cu cei de la procesare, pentru că nu voiau să mă lase să plec", a explicat Victor Radu cum a ajuns ca la momentul la care s-a decis să se întoarcă în România, în 2016, să câştige între 600 şi 700 lire sterline pe săptămână, iar împreună cu soţia să aibă un venit de peste 1.000 lire pe săptămână.

A venit însă vestea că vor avea un copil şi asta l-a făcut să se decidă să revină în ţară. În plus, finanţarea tinerilor din bani europeni se contura de asemenea ca un proces mai puţin anevoios în ţara natală, aşa că toate au concurat la decizia sa, chiar dacă angajatorul i-a propus, la aflarea veştii că vrea să plece, un post şi mai tentant.

„Atunci am considerat că e momentul, soţia rămăsese şi gravidă, nu m-aş fi văzut niciodată crescând copilul în Regatul Unit, cu toate că eu mă simţeam ca la mine acasă, m-am integrat bine, doar că nu-mi doream să rămân acolo. Eu nu critic pe nimeni, sunt foarte mulţi tineri care rămân.

Eu am «cărat» pe rând acolo şi rude şi prieteni, soră-mea şi-a luat casă, s-a stabilit în Scoţia, cumnata din partea soţiei şi-a luat casă în Scoţia, a venit după noi, să zicem... Dar nu e chiar pe principiul că se-nvârt câinii cu covrigii-n coadă. Când ajung acolo îşi dau seama că nu e nici atât de uşor, pentru că sunt alte rigori, acolo trebuie să respecte regulile, banii nu curg pe bandă rulantă, îi munceşti din plin.

Dacă la noi în unele posturi te mai poţi preface că munceşti, în afară nu prea există treaba asta. Mai ales pentru oamenii de rând care pleacă nespecializaţi, cum am plecat şi eu. Chiar dacă studiam Agronomia şi urma să devin inginer agronom, în fermă, iniţial, am cules în primul an, ulterior am devenit supervizor", a detaliat tânărul fermier care i-a fost parcursul.

„Am început de la zero, nu a fost o moştenire de familie"

Deşi studia deja oportunitatea accesării unei finanţări din bani europeni, cuplul a construit primul solar din banii munciţi în străinătate, aproximativ 40.000 euro.

„Eu am început de la zero, nu a fost o moştenire de familie, chiar dacă bunica în tinereţe a făcut agricultură. Nu era agricultura o tradiţie în familie. Şi acum, la mine-n sat eu sunt singurul", spune tânărul, care în fiecare zi se luptă pe de o parte cu hăţişul birocratic, pe de alta cu lipsa de predictibilitate în domeniu. A spus-o în repetate rânduri, şi speră ca într-o zi cineva să-i şi audă pe fermierii care vor să se dezvolte şi care au nevoie de susţinere, că un sistem flexibil şi accesibil de creditare este imperios necesar. „În străinătate au acces la creditări. La noi, în agricultură, iei pe maxim 5 ani şi cu o dobândă poate un pic deasupra pieţei. Eu colaborez cu o bancă, singura care finanţează domeniul, cred că sunt la al cincilea credit, dar dobânzile şi comisioanele sunt mari. Am mai pus întrebarea asta, când am avut ocazia, în întâlniri oficiale - v-aţi gândit vreodată cât este de sănătos pentru un fermier să se ducă să ia un credit de 50.000 euro, cum am luat eu, ca să cumpere tractor şi să construiască solar, şi din ziua imediat următoare accesării să încep să rambursez? Cu dobânda aferentă?

Eu nici n-am avut timp să cumpăr tractorul şi să construiesc solarul. Şi toată lumea ridică din umeri. Dacă vorbim de un credit de investiţii în agricultură, lasă măcar 6 luni un termen de graţie şi întinde-l pe 10 ani, nu pe 5, pentru că e o investiţie, urmează să genereze venituri", expune tânărul întreprinzător doar una dintre problemele majore cu care se confruntă. Cu toate acestea, nu doar că nu a renunţat, dar îi încurajează şi pe alţii să investească în propriul vis, aici, în România.

„Cât timp sunt dispuşi la efort, da, eu îi sfătuiesc să încerce. (...) Cine vrea să-şi facă un business o poate face la fel de bine şi în România şi în Germania, la fel de bine, restul vorbesc în necunoştinţă de cauză. Am văzut că e un fenomen, un trend, să te plângi că în România nu poţi face business, dar cei care spun chestia asta n-au încercat nici în Germania, nici în Spania, nici în Italia, ca să facă o comparaţie între ce şanse sunt aici şi cum merge acolo", a mai spus tânărul, care susţine că afacerea pe care o construieşte e mult mai mult decât o sursă de venit, este un mod de viaţă, motiv pentru care nu a luat până acum în calcul să renunţe.

„Poate am avut momente de frustrare, dar să regret că m-am întors, nu. Nu m-am gândit nicio secundă să renunţ şi să plec. Eu am intrat într-o afacere în care, ca s-o duci la bun sfârşit, trebuie să investeşti. Nu poţi să renunţi după un an, sau doi, sau trei. E mult de lucru, e mult de luptă şi e nevoie de sacrificii. Discuţia e foarte amplă, nu poţi să renunţi aşa uşor, am investit atât de mult, şi nu numai ca bani. Gândiţi-vă că şi copiii mei trăiesc acolo, şi părinţii, soţia, toţi suntem angrenaţi în chestia asta, nu poţi să dai cu piciorul. Tot sperăm la mai bine, caut soluţii", a mai spus tânărul fermier, care are deja planuri de extindere a capacităţii de producţie, dar şi de îmbunătăţire continuă a reţelei de desfacere şi promovare.