Tupeu de milionar care a ucis un pieton pe trecere cu Jaguarul: a cerut să i se ridice interdicţia de a şofa doi ani

Postat la: 11.03.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Tupeu de milionar care a ucis un pieton pe trecere cu Jaguarul: a cerut să i se ridice interdicţia de a şofa doi ani

Uciderea unui om pe trecerea de pietoni l-a „costat”, în primă instanţă, pe omul de afaceri clujean Daniel Dumitraş o interdicţie de a şofa timp de doi ani şi un an şi jumătate de închisoare cu suspendare. La apel, el a susţinut că „nu se impune luarea pedepsei interzicerii dreptului de a conduce”.

„În motivarea apelului s-a arătat că în raport cu persoana inculpatului, circumstanţele producerii accidentului, nu se impune luarea pedepsei complementare a interzicerii dreptului de a conduce. De altfel, din analiza istoricului inculpatului rezultă că acesta nu are alte abateri la legea circulaţiei, pe parcursul procesului penal nu a solicitat prelungirea dreptului de a conduce, iar ca o consecinţă a condamnării, implicit, va opera anularea permisului de conducere pe o perioadă de 1 an de zile, neexistând niciun risc de reiterare a vreunei fapte ce încalcă normele legale şi sociale", se arată în motivarea înaintată Curţii de Apel Cluj. Cererea sa a venit în condiţiile în care de multe ori pe parcursul procesului a arătat că regretă ceea ce a făcut.

Instanţa a decis, însă, zilele trecute, să majoreze pedeapsa primită în prima instanţă de milionar: a mărit la cinci ani perioada în care acesta va rămâne pieton, dar şi pedeapsa de închisoare cu suspendare. Omul de afaceri clujean Daniel Dumitraş a fost condamnat în primă instanţă pentru omor din culpă, în urmă cu câteva luni, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare şi pedeapsa complementare de anulare pe timp de 2 ani a carnetului de conducere. Milionarul a provocat un accident în urma căruia a lăsat fără tată, în vara anului 2019, un copilaş de câteva luni. Victima se afla pe trecerea de pietoni, iar şoferul nu a respectat interdicţia de a vira la stânga. A pornit de pe loc, a călcat puternic acceleraţia fără a se asigura şi, pur şi simplu, l-a spulberat pe pieton, care a ajuns sub bolidul acestuia.

În motivarea sentinţei Judecătoriei Cluj este prezentată mărturia lui Dumitraş: „A recunoscut săvârşirea faptei şi a descris împrejurările în care a avut loc, declaraţia sa coroborându-se cu celelalte mijloace de probă existente la dosarul cauzei. Acesta a precizat că în momentul în care a efectuat virajul la stânga pentru a ieşi cu autoturismul marca Jaguar din parcarea restaurantului Coratim nu a observat pietonii care erau angajaţi în traversarea drumului public pe trecerea pentru pietoni, a simţit doar o uşoară vibrare a maşinii şi imediat a văzut că o persoană din partea stângă a maşinii a început să urle."

Toate părţile implicate în proces au declarat apel la hotărârea instanţei clujene. Inculpatul Daniel Dumitraş a dorit să se anuleze pedeapsa complementară de a nu mai putea conduce maşini timp de doi ani. Curtea de Apel a reţinut, zilele trecute, că având în vedere „modul în care infracţiunea s-a săvârşit şi culpa gravă a inculpatului, o pedeapsă îndreptată spre minimul special nu este suficientă pentru realizarea scopului acesteia, mai ales că modalitatea de executare este una neprivativă de libertate, sens în care se impune majorarea acesteia, a termenului de supraveghere a suspendării, dar şi a duratei pedepselor complementare". Astfel, instanţa a stabili că Dumitraş nu va conduce timp de cinci ani autoturisme şi a majorat perioada de închisoare cu suspendare la trei ani, plus patru ani termenul de supraveghere.

„Curtea apreciază că aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, inclusiv dreptul de a nu conduce vehicule este justificată în cazul inculpatului, aceasta fiind menită să-l facă să conştientizeze consecinţele faptei sale, necesitatea unor restrângeri pe o durată mai mare de timp fiind proporţională cu gravitatea acuzaţiei şi persoana sa, dar se impune şi prin prisma atenţionării celorlalţi conducători auto asupra unor astfel de sancţiuni în cazuri similare", au mai precizat judecătorii. Societatea de asigurare a cerut diminuarea daunelor pentru familia victimei, dar instanţa le-a menţinut. Familia va primi despăgubiri de peste 330.000 de euro de la compania de asigurări.

loading...
PUTETI CITI SI...