TLR=UTC+2h. Duminică noaptea dăm ceasurile înapoi cu o oră. România revine la ora oficială "Timpul Legal Român"
Postat la: 24.10.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
În noaptea de sâmbătă spre duminică, 24/25 octombrie 2020, România revine la Timpul Legal Român, ora standard a Europei de Est + 2 UTC. În fiecare an, în ultima duminică a lunii octombrie are loc schimbarea orei, prin renunţarea la ora de vară şi revenirea la Timpul Legal Român, ora 4.00 devenind ora 3.00.
Astfel, în noaptea zilei de 24 spre 25 octombrie, în România vom dormi cu o oră în plus. Ziua de 25 octombrie, care va avea 25 de ore, va fi a doua cea mai lungă zi a anului după cea din primăvară (martie), când s-a trecut la ora de vară. Potrivit unui comunicat al CFR Călători, schimbarea orei nu modifică mersul trenurilor în vigoare. O directivă europeană din 2001 reglementează schimbarea orei prin trecerea la ora de vară şi invers. Toate statele europene îşi schimbă ora în ultimul weekend din martie şi ultimul weekend din octombrie. În ţările care aplică această schimbare a orei, procesul nu va fi simultan din cauza diferenţei de fus orar.
Ora oficială de vară a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie şi prima duminică din octombrie. Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară, potrivit www.astro-urseanu.ro. Între 1979 şi 1996, cu câteva excepţii, ora de vară se introducea la sfârşitul lui martie până la sfârşitul lui septembrie, iar din 1997 s-a trecut la ora de vară începând cu ultima diminică din luna martie până în ultima duminică din luna octombrie.
Deputaţii europeni au cerut o evaluare a regimului actual al orei şi, dacă este necesar, o revizuire a regulilor, într-o rezoluţie adoptată la 8 februarie 2018 în Parlamentul European cu 384 de voturi pentru, 153 împotrivă şi 12 abţineri. Mai multe iniţiative cetăţeneşti au arătat o anumită îngrijorare faţă de modificarea bianuală a orei, care marchează începutul şi sfârşitul perioadei de vară. Numeroase studii nu au reuşit să tragă o concluzie clară, însă indică anumite efecte negative asupra sănătăţii.
În cadrul consultării online, care s-a desfăşurat în perioada 4 iulie-16 august 2018, au fost primite 4,6 milioane de răspunsuri din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, cel mai mare număr de răspunsuri primite vreodată în cadrul unei consultări publice a Comisiei Europene. Consultarea publică derulată arată că 84% dintre respondenţi sunt în favoarea renunţării la schimbarea orei de două ori pe an. După sondajul realizat în tot spaţiul comunitar, Comisia Europeană a propus abolirea schimbării sezoniere a orei. Comisia a vrut să impună renunţarea din 2019, dar unele dintre statele membre s-au opus.
Eurodeputaţii au votat, la 26 martie 2019, renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021. Parlamentul European susţine astfel propunerea Comisiei de renunţare la schimbarea sezonieră a orei, însă au votat pentru amânarea intrării în vigoare pentru 2021 în loc de 2019. Potrivit principalelor prevederi ale proiectului de lege adoptat de eurodeputaţi, fiecare stat membru urmează să decidă pe ce oră va rămâne - ora standard sau ora de vară, ţările care decid să menţină permanent ora de vară urmând să efectueze ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021, iar cele care preferă să rămână la ora standard urmând să îşi schimbe ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021, potrivit www.europarl.europa.eu. În situaţia în care Comisia Europeană va observa că deciziile privind ora pot afecta în mod semnificativ sau permanent funcţionarea în bune condiţii a pieţei unice, va putea introduce o propunere de amânare a intrării in vigoare a directivei cu maximum 12 luni.
În România, o propunere legislativă pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României (L281/2018) a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 29 mai 2018, în calitate de primă Cameră sesizată. La data respectivă şi guvernul României şi-a exprimat poziţia de a nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative, potrivit www.cdep.ro. Guvernul şi-a menţinut aceeaşi poziţie şi în punctul de vedere transmis Camerei Deputaţilor la 22 ianuarie 2020.
Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală (a Soarelui) şi reducerea folosirii luminii artificiale. Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând cu 1916 (între 30 aprilie - 1 octombrie), potrivit www.timeanddate.com. Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai - 16 octombrie). Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania, potrivit Observatorului astronomic "Amiral Vasile Urseanu".
La 31 martie 1918, ora de vară a fost introdusă şi în Statele Unite ale Americii. Pentru o perioadă mai îndelungată, a fost aplicată în SUA, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 şi 30 septembrie 1945. Nu toate statele folosesc în acest moment ora de vară, iar perioada nu este aceeaşi în toate care recurg la schimbarea orei. Ţările ecuatoriale şi tropicale nu aplică această oră, deoarece durata zilei este egală de-a lungul anului.
-
Politico: O bombă radioactivă cu ceas îl așteaptă pe Trump sub gheața Groenlandei
În sălbăticia înghețată a Groenlandei, un secret radioactiv doarme sub gheață - și ar putea fi o durere de cap pentru Do ...
-
Iranul dezvăluie existenţa unei instalaţii subterane de nave „în apele din sudul" ţării
Forţa maritimă a Gardienilor Revoluţiei- armata de elită a regimului de la Teheran - a dezvăluit sâmbătă o instalaţie su ...
-
Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză: Câştigul salarial mediu net lunar va creşte cu 6,2% în 2025. Câştigul real se va majora cu 1,6%
Câştigul salarial mediu net lunar se va majora în 2025 cu 6,2%, până la 5.355 lei, iar cel real va creşte cu 1,6%, confo ...
-
Trăsnet în economia globală: Rezerva Federală a SUA se retrage din grupul pentru gestionarea riscurilor climatice în sistemul financiar
Rezerva Federală a SUA (Fed) a anunţat vineri că s-a retras din reţeaua globală de bănci centrale şi autorităţi de regle ...
-
Româncă din Germania, scandalizată de prețurile identice cu cele din țară
O româncă stabilită de ani buni în Germania a stârnit un val de reacții în mediul online după ce a făcut o comparație în ...
-
Mașina lui Elon Musk se plimbă încă prin cosmos: locația actuală te va uimi!
În 2018, Elon Musk a făcut istorie trimițând pe orbită mașina sa personală, un Tesla Roadster roșu, la bordul unei rache ...
-
Istoricul Florian Bichir face dezvăluiri fulminante despre mama lui Călin Georgescu: A fost membră a Mişcării Legionare
Istoricul Florian Bichir, fost membru al Colegiului CNSAS, a invocat mai multe documente despre care a afirmat că provin ...
-
Ce e oxigenul intunecat? Detalii uluitoare oferite de cercetatori despre acest misterios fenomen
Cercetătorii din Scoţia efectuează cercetări unele dintre cele mai adânci gropi din oceane, situate la peste 9.000 de me ...
-
Donald Trump sparge piața cripto cu propria monedă: Valoare de miliarde de dolari în doar câteva ore
Donald Trump a lansat criptomoneda $TRUMP, care a atins o capitalizare de piață de aproape 6 miliarde de dolari în câtev ...
-
Experiența unui jurnalist român în spital, internat pe scaun: "O să te sunăm dacă unul moare sau îl trimitem acasă"
Neajunsurile sistemului medical de stat din România au fost scoase în evidență de Adrian Florea, redactor șef adjunct la ...
-
Adio, Ozempic. A fost descoperită gena care ajută la tratarea obezității
O echipă de cercetători neozeelandezi și internaționali a descoperit modalitatea prin care o genă reglează apetitul și g ...
-
România este pentru a zecea lună la rând țara cu cea mai ridicată inflație din UE
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a urcat în decembrie până la 2,7%, de la un nivel de 2,5% în noiembrie, iar ...
-
Bill Gates, după un dineu de trei ore cu Donald Trump, se declară „impresionat" de interesul președintelui ales pentru sănătatea mondială
Bill Gates se alătură listei marilor miliardari care iau masa cu președintele ales Donald Trump înainte ca acesta să se ...
-
Topirea gheții din Groenlanda anunță o adevărată „goană după aur" pentru mineralele pe care le găzduiește teritoriul danez
Topirea masivă a gheţii din Groenlanda, cauzată de criza climatică, expune unele dintre cele mai mari rezerve neexploata ...
-
Microplasticele găsite în apă sunt mai mici decât limitele recomandate în UE. Noi recomandări privind limita de detecție
Oamenii de ştiinţă afirmă că microplasticele găsite în apa potabilă sunt foarte fine şi, prin urmare, mai susceptibile d ...
-
Cercetătorii încep un nou test pentru tratarea bolii Alzheimer. Un gaz ar putea fi cheia pentru reducerea neurodegenerării
Un nou studiu realizat de cercetători americani a relevat că inhalarea de gaz Xenon a redus neurodegenerarea şi a sporit ...
-
A fost confirmată existența unui sistem de tuneluri subterane despre care se credea că este doar un mit
Arheologii au descoperit și confirmat existența unui vast sistem de tuneluri subterane, numit Chincana, sub orașul Cuzco ...
-
Descoperire rară în Pompei: O baie privată de lux, ascunsă de 2.000 de ani VIDEO
După ce a stat ascuns sub metri de rocă vulcanică și cenușă timp de 2.000 de ani, o descoperire „o dată în viață" a fost ...
-
Tinerele din SUA se aprovizionează cu anticoncepționale, de teama unor restricții în al doilea mandat Trump
Cu câteva zile înainte de preluarea mandatului de către Donald Trump, multe femei americane se grăbesc la farmacii pentr ...
-
Ce metodă îndepărtează cu adevărat pesticidele de pe fructe și legume
Pesticidele sunt esențiale pentru protejarea culturilor, dar urmele acestora pot rămâne pe suprafața produselor pe care ...
-
Microsoft forțează actualizarea automată la Windows 11 24H2: Ce trebuie să știi
După ce a fost lansată în mod opțional pe 1 octombrie anul trecut, actualizarea Windows 11 24H2 a trecut, începând cu 16 ...
-
Oamenii de știință au descoperit că strugurii dublează intensitatea câmpului magnetic - și acest lucru ar putea revoluționa senzorii cuantici
Cercetătorii de la Universitatea Macquarie au exploatat umilul strugure pentru a dubla intensitatea câmpului magnetic în ...
-
Precizări după motivarea ÎCCJ: ANAF îl va executa silit pe Klaus Iohannis și va recupera "fructele neculese"
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu vi ...
-
A fost sau nu „Raisa 8283" agentă a Serviciului Secret al Armatei? Explicația MApN
În social media, dar și în media online au început să apară din ce în ce mai multe informații referitoare la o femeie ca ...
-
DGA a intrat peste mafia de la Facultatea de Medicină: Mită la examenul de rezidențiat, mai mulți profesori universitari cercetați
Un profesor de la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi a fost plasat sub contr ...
-
Miron Cozma bate câmpii la Parchet în dosarul Mineriadei: "Eu l-am arestat pe Iliescu în '91 şi era să-l împuşc!"
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat vineri la Parchetul General pentru a i se aduce la ...
-
OMS solicită o sumă colosală pentru crizele sanitare fără precedent "în contextul conflictelor, schimbărilor climatice, epidemiilor şi strămutării populaţiilor"
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut 1,5 miliarde de dolari pentru a îşi susţine activităţile în 2025 în conte ...
-
Fenomenul cosmic care a schimbat totul: un obiect interstelar masiv misterios a aranjat planetele sistemului nostru solar pe orbită
Un nou studiu revoluționar aduce o perspectivă surprinzătoare asupra istoriei sistemului nostru solar. Cercetătorii suge ...
-
Raport al Forumului Economic Mondial: Care sunt sunt principalele riscuri globale în 2025
Conflictele armate, fenomenele meteorologice extreme şi dezinformarea au fost identificate drept principalele riscuri gl ...
-
Hackerii ruși schimbă strategia și atacă pe WhatsApp: Este prima dată când grupul de hackeri a fost observat folosind această tactică
Grupul rus de hackeri Star Blizzard a lansat o campanie de spear phishing în noiembrie prin intermediul platformei de me ...