Timpul pe Pământ a trecut mai repede în anul 2020 decât în orice alt moment din ultimii 50 de ani
Postat la: 29.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Cele mai scurte 28 de zile documentate până acum (începând cu 1960) au fost înregistrate toate în anul 2020, Pământul completând revoluțiile în jurul axei sale cu doar câteva milisecunde mai rapid decât media.
Asta nu este neapărat îngrijorător, având în vedere că rotația planetei noastre variază mereu ușor, fiind influențată de presiunea atmosferică, vânturi, curenți oceanici și mișcarea miezului.
Însă, asta reprezintă o inconveniență pentru cronometrele internaționale, care folosesc ceasuri atomice extrem de precise pentru a măsura timpul universal coordonat (UTC) după care toată lumea își setează ceasurile. Atunci când timpul astronomic, stabilit de timpul necesar pentru ca Pământul să desfășoare o rotație completă, deviază de la UTC cu mai mult de 0,4 secunde, UTC primește o ajustare.
Până acum, acesta ajustări au implicat adăugarea unei „secunde de salt" la an la sfârșitul lunii iunie sau decembrie, astfel aliniind din nou timpul astronomic și cel atomic.
Aceste „secunde de salt" au fost improvizate din cauza tendinței generale a rotației planetei noastre care a încetinit încă din momentul în care au început măsurătorile prin satelit în anii 1960 - 1970.
Încă din 1972, oamenii de știință au adăugat „secunde de salt" la fiecare an și jumătate, potrivit Institutul Național pentru Standarde și Tehnologie (NIST). Ultima adăugare a avut loc în 2016, atunci când în ajunul Anului Nou, la ora 23 și 59 de minute și 59 de secunde, o „secundă de salt" a fost adăugată.
Cu toate acestea, recenta accelerare în rotația Pământului a stârnit discuții pentru prima oară în comunitatea științifică privind o „secundă de salt negativ". Astfel, în loc de adăugare unei secunde, cercetătorii se gândesc să scadă o secundă, potrivit Science Alert.
Asta pentru că lungimea medie a unei zile este de 86.400 de secunde, însă o zi astronomică în 2021 va fi cu 0,05 milisecunde mai scurtă, în medie. De-a lungul anului acesta, asta va ajunge la un decalaj de 19 milisecunde pentru timpul atomic.
Anul 2020 a fost deja mai rapid decât de obicei, din punct de vedere astronomic. Pământul a doborât recordul anterior pentru cea mai scurtă zi astronomică, stabilit în 2005.
În timp celei mai scurte zi din acel an, 5 iulie, Terra a completat o rotație cu 1,0516 milisecunde mai repede. Cea mai scurtă zi din anul 2020 a fost 19 iulie, atunci când planeta noastră a completat o rotație cu 1,4602 mai repede.
Responsabil cu adăugarea sau scăderea unei „secunde de salt" este The International Earth Rotation and Reference Systems Service (IERS) din Paris, Franța. Momentan, IERS nu a stabilit nicio adăugare de „secundă de salt".
-
Microsoft forțează actualizarea automată la Windows 11 24H2: Ce trebuie să știi
După ce a fost lansată în mod opțional pe 1 octombrie anul trecut, actualizarea Windows 11 24H2 a trecut, începând cu 16 ...
-
Oamenii de știință au descoperit că strugurii dublează intensitatea câmpului magnetic - și acest lucru ar putea revoluționa senzorii cuantici
Cercetătorii de la Universitatea Macquarie au exploatat umilul strugure pentru a dubla intensitatea câmpului magnetic în ...
-
Precizări după motivarea ÎCCJ: ANAF îl va executa silit pe Klaus Iohannis și va recupera "fructele neculese"
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu vi ...
-
A fost sau nu „Raisa 8283" agentă a Serviciului Secret al Armatei? Explicația MApN
În social media, dar și în media online au început să apară din ce în ce mai multe informații referitoare la o femeie ca ...
-
DGA a intrat peste mafia de la Facultatea de Medicină: Mită la examenul de rezidențiat, mai mulți profesori universitari cercetați
Un profesor de la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi a fost plasat sub contr ...
-
Miron Cozma bate câmpii la Parchet în dosarul Mineriadei: "Eu l-am arestat pe Iliescu în '91 şi era să-l împuşc!"
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat vineri la Parchetul General pentru a i se aduce la ...
-
OMS solicită o sumă colosală pentru crizele sanitare fără precedent "în contextul conflictelor, schimbărilor climatice, epidemiilor şi strămutării populaţiilor"
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut 1,5 miliarde de dolari pentru a îşi susţine activităţile în 2025 în conte ...
-
Fenomenul cosmic care a schimbat totul: un obiect interstelar masiv misterios a aranjat planetele sistemului nostru solar pe orbită
Un nou studiu revoluționar aduce o perspectivă surprinzătoare asupra istoriei sistemului nostru solar. Cercetătorii suge ...
-
Raport al Forumului Economic Mondial: Care sunt sunt principalele riscuri globale în 2025
Conflictele armate, fenomenele meteorologice extreme şi dezinformarea au fost identificate drept principalele riscuri gl ...
-
Hackerii ruși schimbă strategia și atacă pe WhatsApp: Este prima dată când grupul de hackeri a fost observat folosind această tactică
Grupul rus de hackeri Star Blizzard a lansat o campanie de spear phishing în noiembrie prin intermediul platformei de me ...
-
Un avion misterios patrulează de ore bune pe cerul României. Este Bombardier Challenger 650, iar datele zborului au fost ascunse
Un avion misterios patrulează de ore bune pe cerul României, urmând același itinerar de zbor. Bombardier Challenger 650 ...
-
Cea mai citită ştire la ruşi: Georgescu a acuzat NATO că încearcă să declanșeze un al Treilea Război Mondial prin România
Interviul dat de Călin Georgescu conspiraționistului american Alex Jones în care a susținut, fără nici o dovadă, că "glo ...
-
S-a dat alarma la Copenhaga după o discuție telefonică între prim-ministrul danez și Trump despre Groenlanda
Directorul executiv al Novo Nordisk și conducătorii altor companii mari din Danemarca sunt așteptați să discute joi cu p ...
-
Se limitează tranzacțiile cash în România. Barna: „Reducem în domenii cu risc major"
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a dezvăluit că vrea să propună reducerea tranzacțiilor cu bani numerar sau cash în ...
-
Economia duduie doar în discursuri politice - Producția industrială a României a luat-o la vale în 2024
Economia României duduie numai în discursuri politice. Producţia industrială a scăzut cu 1,8%, ca serie brută, și cu 1,6 ...
-
Se pregătește o mare schimbare în piața țigărilor: Nicotina, plafonată ca să nu dea dependență
Autorităţile de reglementare din Statele Unite au propus plafonarea conţinutului de nicotină din ţigări la niveluri care ...
-
Teoria Conspiratiei: Mai "flutură" steagurile americane amplasate pe Lună în cadrul misiunilor Apollo? Explicatiile NASA
Steagurile americane amplasate pe Lună în cadrul misiunilor Apollo sunt simboluri emblematice ale istoriei explorării sp ...
-
Aceasta este cea mai veche mișcare la nivelul elitelor europene
Ambasada României în R. Bulgaria a salutat vizita, la Sofia, a unei delegații a ONG-ului PanEuropa România, care a fost ...
-
Biden părăsește Casa Albă luând cu el documente clasificate
Camioanele care s-au deplasat la Casa Albă pentru plecarea actualului președinte american Joe Biden au luat și documente ...
-
Cel mai amplu studiu privind siguranța vaccinului relevă +610% miocardite, +378% ADEM, +323% CVST, +249% riscuri Guillain-Barré
Un studiu revoluționar realizat pe aproape 99 de milioane de persoane vaccinate din opt țări, publicat în respectata rev ...
-
Tradiția mărțișorului - de la firul alb-roșu la eleganța aurului
Mărțișorul este una dintre cele mai frumoase tradiții românești, un simbol al primăverii care transcende generații și ev ...
-
Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie să investești
BlackRock este prezentă în acționariatul a zeci de mii de companii din întreaga lume, acolo unde a investit banii clienț ...
-
CEO-ul unei companii financiare admite că poate fi înlocuit de A.I.: „Acum dispune de capacități de raționament."
Sebastian Siemiatkowski a admis că inteligența artificială (A.I.) este capabilă să îi preia atribuțiile de director gene ...
-
Călin Georgescu acuză că Ursula von der Leyen a fost implicată în anularea alegerilor din România
Călin Georgescu acuză că România se află într-o stare de practic război după anulare alegerilor. Georgescu spune, în pre ...
-
România în Schengen: o analiză economică dezvăluie dezavantajele ascunse ale integrării
România ar putea avea numeroase beneficii odată cu aderarea la spațiul Schengen, însă această schimbare vine și cu o ser ...
-
Moment astronomic extrem de rar - Se întâmplă la 160.000 de ani
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 ...
-
China pregătește o minune științifică: "Soarele artificial" care va revoluționa energia
Un generator liniar de plasmă a atins specificaţiile de proiectare, făcând din China a doua ţară din lume, după Ţările d ...
-
Călin Georgescu, liber spre o nouă candidatură? Concluzia lui Tudorel Toader după articolele din Reuters și Politico
Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, a spus Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgesc ...
-
De ce să alegi Oradea pentru o escapadă de weekend?
Dacă ai ajuns să citești acest articol din curiozitate, întrebându-te „cu ce mă poate convinge Oradea?", atunci ești în ...
-
Care e Conspirația: Un guvern mondial unic care utilizează tehnocrația pentru a conduce Lumea
Cu toții am devenit familiarizați cu termenul „teoria conspirației" în ultimii cinci ani. Dar ceea ce este mai puțin cla ...