Testul TG6: Pericol imens pentru sănătate descoperit in pâinea de la toate magazinele!
Postat la: 01.12.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Medicii spun că pâinea și pastele ar putea dăuna creierelor anumitor persoane din cauza glutenului pe care acestea le conţin. Astfel, unii dintre noi ar putea şi-ar putea pierde îndemânarea şi ar putea prezenta ameţeli din cauza consumului de pâine şi paste făinoase.
Ataxie glutenică se numeşte această tulburare neurologică. Ea apare când sistemul imunitar reacționează prost la gluten, care se găsește în alimente precum pâinea, pastele, cerealele și chiar berea. Toate pot ataca părți ale creierului, iar în cele mai grave cazuri, unii pacienți pot suferi simptome asemănătoare accidentului vascular cerebral, cum ar fi dificultăți la mers și vorbire și chiar paralizie. Și dacă nu este tratată, poate provoca leziuni permanente ale creierului.
Experienţa unei mame din South Yorks cu această afecţiune rar întâlnită este sugestivă în acest sens. Femeia a dezvăluit jurnaliştilor britanici că a făcut-o să simtă că îşi „pierde mințile". Simptomele au fost atât de grave încât a trebuit să folosească două bastoane pentru a se deplasa. Nedumeriți, medicii s-au străduit să-și dea seama ce era în neregulă cu ea și să descifreze cauzele stării bizare asemănătoare adesea cu alte afecțiuni mai cunoscute. "Când m-am dus pentru prima dată la medicul meu în 2008, mi s-a spus că este menopauză. Am fost trimisă la un neurolog, care a făcut teste pentru un accident vascular cerebral, dar ele au ieşit bine", a spus Lorena, în vârstă de 65 de ani.
Dar, pe măsură ce trecea timpul, situaţia femeii s-a agravat progresiv, iar Lorena a revenit în cele din urmă la neurolog. Profesorul Marios Hadjivassiliou de la Centrul Shefflied pentru Ataxie a reușit să-i stabilească diagnosticul și să-i prescrie un tratament simplu: o dietă fără gluten. Din păcate, Lorena a rămas cu afecțiuni pe tot parcursul vieții, cum ar fi vorbirea neclară, dar acum poate merge pentru prima dată fără bastoane. Afecţiunea puțin cunoscută este strâns legată de boala celiacă, iar cei care au fost diagnosticaţi cu ea au de 16 ori mai multe șanse de a dezvolta ataxie glutenică.
Impreună cu alți oameni de știință din Sheffield, prof Hadjivassiliou, care a deschis centrul dedicat afecțiunii în urmă cu 20 de ani și a tratat peste 600 de pacienți, a dezvoltat un nou test revoluționar care poate diagnostica un pacient cât mai curând posibil. Testul TG6 a fost utilizat în studiile din centru în ultimul an și ar putea fi disponibil în curând în sistemul naţional de sănătate. Testul este capabil să ofere un diagnostic în câteva minute. În prezent, Celiac UK strânge fonduri pentru a furniza testul tuturor celor din Marea Britanie care prezintă simptome de ataxie glutenică.
-
Experiența unui jurnalist român în spital, internat pe scaun: "O să te sunăm dacă unul moare sau îl trimitem acasă"
Neajunsurile sistemului medical de stat din România au fost scoase în evidență de Adrian Florea, redactor șef adjunct la ...
-
Adio, Ozempic. A fost descoperită gena care ajută la tratarea obezității
O echipă de cercetători neozeelandezi și internaționali a descoperit modalitatea prin care o genă reglează apetitul și g ...
-
România este pentru a zecea lună la rând țara cu cea mai ridicată inflație din UE
Rata anuală a inflației în Uniunea Europeană a urcat în decembrie până la 2,7%, de la un nivel de 2,5% în noiembrie, iar ...
-
Bill Gates, după un dineu de trei ore cu Donald Trump, se declară „impresionat" de interesul președintelui ales pentru sănătatea mondială
Bill Gates se alătură listei marilor miliardari care iau masa cu președintele ales Donald Trump înainte ca acesta să se ...
-
Topirea gheții din Groenlanda anunță o adevărată „goană după aur" pentru mineralele pe care le găzduiește teritoriul danez
Topirea masivă a gheţii din Groenlanda, cauzată de criza climatică, expune unele dintre cele mai mari rezerve neexploata ...
-
Microplasticele găsite în apă sunt mai mici decât limitele recomandate în UE. Noi recomandări privind limita de detecție
Oamenii de ştiinţă afirmă că microplasticele găsite în apa potabilă sunt foarte fine şi, prin urmare, mai susceptibile d ...
-
Cercetătorii încep un nou test pentru tratarea bolii Alzheimer. Un gaz ar putea fi cheia pentru reducerea neurodegenerării
Un nou studiu realizat de cercetători americani a relevat că inhalarea de gaz Xenon a redus neurodegenerarea şi a sporit ...
-
A fost confirmată existența unui sistem de tuneluri subterane despre care se credea că este doar un mit
Arheologii au descoperit și confirmat existența unui vast sistem de tuneluri subterane, numit Chincana, sub orașul Cuzco ...
-
Descoperire rară în Pompei: O baie privată de lux, ascunsă de 2.000 de ani VIDEO
După ce a stat ascuns sub metri de rocă vulcanică și cenușă timp de 2.000 de ani, o descoperire „o dată în viață" a fost ...
-
Tinerele din SUA se aprovizionează cu anticoncepționale, de teama unor restricții în al doilea mandat Trump
Cu câteva zile înainte de preluarea mandatului de către Donald Trump, multe femei americane se grăbesc la farmacii pentr ...
-
Ce metodă îndepărtează cu adevărat pesticidele de pe fructe și legume
Pesticidele sunt esențiale pentru protejarea culturilor, dar urmele acestora pot rămâne pe suprafața produselor pe care ...
-
Microsoft forțează actualizarea automată la Windows 11 24H2: Ce trebuie să știi
După ce a fost lansată în mod opțional pe 1 octombrie anul trecut, actualizarea Windows 11 24H2 a trecut, începând cu 16 ...
-
Oamenii de știință au descoperit că strugurii dublează intensitatea câmpului magnetic - și acest lucru ar putea revoluționa senzorii cuantici
Cercetătorii de la Universitatea Macquarie au exploatat umilul strugure pentru a dubla intensitatea câmpului magnetic în ...
-
Precizări după motivarea ÎCCJ: ANAF îl va executa silit pe Klaus Iohannis și va recupera "fructele neculese"
Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu vi ...
-
A fost sau nu „Raisa 8283" agentă a Serviciului Secret al Armatei? Explicația MApN
În social media, dar și în media online au început să apară din ce în ce mai multe informații referitoare la o femeie ca ...
-
DGA a intrat peste mafia de la Facultatea de Medicină: Mită la examenul de rezidențiat, mai mulți profesori universitari cercetați
Un profesor de la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi a fost plasat sub contr ...
-
Miron Cozma bate câmpii la Parchet în dosarul Mineriadei: "Eu l-am arestat pe Iliescu în '91 şi era să-l împuşc!"
Miron Cozma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, s-a prezentat vineri la Parchetul General pentru a i se aduce la ...
-
OMS solicită o sumă colosală pentru crizele sanitare fără precedent "în contextul conflictelor, schimbărilor climatice, epidemiilor şi strămutării populaţiilor"
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut 1,5 miliarde de dolari pentru a îşi susţine activităţile în 2025 în conte ...
-
Fenomenul cosmic care a schimbat totul: un obiect interstelar masiv misterios a aranjat planetele sistemului nostru solar pe orbită
Un nou studiu revoluționar aduce o perspectivă surprinzătoare asupra istoriei sistemului nostru solar. Cercetătorii suge ...
-
Raport al Forumului Economic Mondial: Care sunt sunt principalele riscuri globale în 2025
Conflictele armate, fenomenele meteorologice extreme şi dezinformarea au fost identificate drept principalele riscuri gl ...
-
Hackerii ruși schimbă strategia și atacă pe WhatsApp: Este prima dată când grupul de hackeri a fost observat folosind această tactică
Grupul rus de hackeri Star Blizzard a lansat o campanie de spear phishing în noiembrie prin intermediul platformei de me ...
-
Un avion misterios patrulează de ore bune pe cerul României. Este Bombardier Challenger 650, iar datele zborului au fost ascunse
Un avion misterios patrulează de ore bune pe cerul României, urmând același itinerar de zbor. Bombardier Challenger 650 ...
-
Cea mai citită ştire la ruşi: Georgescu a acuzat NATO că încearcă să declanșeze un al Treilea Război Mondial prin România
Interviul dat de Călin Georgescu conspiraționistului american Alex Jones în care a susținut, fără nici o dovadă, că "glo ...
-
S-a dat alarma la Copenhaga după o discuție telefonică între prim-ministrul danez și Trump despre Groenlanda
Directorul executiv al Novo Nordisk și conducătorii altor companii mari din Danemarca sunt așteptați să discute joi cu p ...
-
Se limitează tranzacțiile cash în România. Barna: „Reducem în domenii cu risc major"
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a dezvăluit că vrea să propună reducerea tranzacțiilor cu bani numerar sau cash în ...
-
Economia duduie doar în discursuri politice - Producția industrială a României a luat-o la vale în 2024
Economia României duduie numai în discursuri politice. Producţia industrială a scăzut cu 1,8%, ca serie brută, și cu 1,6 ...
-
Se pregătește o mare schimbare în piața țigărilor: Nicotina, plafonată ca să nu dea dependență
Autorităţile de reglementare din Statele Unite au propus plafonarea conţinutului de nicotină din ţigări la niveluri care ...
-
Teoria Conspiratiei: Mai "flutură" steagurile americane amplasate pe Lună în cadrul misiunilor Apollo? Explicatiile NASA
Steagurile americane amplasate pe Lună în cadrul misiunilor Apollo sunt simboluri emblematice ale istoriei explorării sp ...
-
Aceasta este cea mai veche mișcare la nivelul elitelor europene
Ambasada României în R. Bulgaria a salutat vizita, la Sofia, a unei delegații a ONG-ului PanEuropa România, care a fost ...
-
Biden părăsește Casa Albă luând cu el documente clasificate
Camioanele care s-au deplasat la Casa Albă pentru plecarea actualului președinte american Joe Biden au luat și documente ...