Robert Negoiță a anunțat că va candida ca independent pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 3

Postat la: 09.01.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Robert Negoiță a anunțat că va candida ca independent pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 3

Robert Negoiță a anunțat, miercuri seară, că cel mai probabil va candida ca independent pentru un nou mandat ca primar al Sectorului 3. El a adăugat că „PSD este condamnat la dispariție" dacă nu scapă de „paraziții" din partid.

„Probabilitatea foarte mare e să candidez ca independent", a declarat Robert Negoiță, la Digi24, potrivit Mediafax. Primarul Sectorului 3 a afirmat că PSD are șanse zero dacă nu respectă punctele pe care le-a transmis printr-o scrisoare deschisă, printre care transparentizarea financiară a partidului, transparentizarea administrativă și scuze publice.

„Este comod psihic pentru mine. Nu aveţi nicio idee de câte ori am plecat de la şedinţele de partid cu un sentiment de lehamite, ca să nu spun scârbă de ce se întâmplă acolo, cerându-mi scuze în acelaşi timp pentru milioanele de oameni care au crezut în acest partid ca şi mine şi care au votat pentru acest partid cu speranţă. Dacă nu respectă un minim necesar, adică eu ce am scris în scrisoare e un minim, dacă nu se asumă punct cu punct aceste obiective, aceste valori, aceste principii, îi dau şanse zero şi o spun cu foarte mult regret", a subliniat Negoiță.

Totodată, el a adăugat că PSD este „condamnat la dispariţie" dacă nu scapă de „paraziţi".

Robert Negoiță a transmis, printr-o postare pe Facebook, o scrisoare deschisă către conducerea PSD prin care susține că e dispus să revină în partid dacă PSD e dispus să își asume anumite acțiuni, printre care transparentizarea financiară a partidului, transparentizarea administrativă, modificarea Legii achizițiilor publice și scuze publice din partea conducerii partidului pentru modul în care a condus România în ultimii ani.

În replică, Marcel Ciolacu a comentat postarea edilului. „Robert, te aștept la partid alături de o echipă nouă", a notat liderul PSD. Negoiță i-a mulțumit lui Ciolacu pentru invitație.

loading...
PUTETI CITI SI...