Razie in restaurantele si terasele din Capitala. Politia a dat 680 de amenzi pentru nerespectarea masurilor anticoronavirus

Postat la: 25.10.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Razie in restaurantele si terasele din Capitala. Politia a dat 680 de amenzi pentru nerespectarea masurilor anticoronavirus

A fost razie de proportii sambata, 24 octombrie 2020, in Capitala. Au fost vizate peste 1.800 de restaurante, terase si localuri de tip fast-food dar si 900 de mijloace de transport. Politistii au dat 680 de amenzi in valoare totatala de 273.000 de lei pentru nerespectarea masurilor anticoronavirus.

"In urma actiunii au fost legitimate peste 2.900 de persoane, fiind identificate aproximativ 680 de persoane care nu respecta masurile de protectie individuala. Persoanele in cauza au fost sanctionate contraventional cu amenzi de aproximativ 152.000 de lei, iar operatorilor economici care au organizat activitati in spatiul public/privat/inchis pentru care au fost instituite interdictii/restrictii, politistii au aplicat amenzi de peste 27.000 de lei. Pentru alte nereguli descoperite de echipele de control au aplicat amenzi de 94.000 de lei", a transmis Politia Capitalei.

Conform autoritatilor, sanctiunile au fost aplicate preponderent pe linia nepurtarii mastilor de protectie, iar in cazul societatilor comerciale pentru nerespectarea distantei minime intre mese, a depasirii numarului maxim de persoane la o masa, pentru nerespectarea orei de inchidere a activitatii si pe linie de siguranta a alimentelor si protectia incendiilor.

"De mentionat ca, la un restaurant din sectorul 3 politistii au constatat ca in interior era organizat un eveniment neautorizat cu aproximativ 50 de participanti. Dupa interventia promta a politistilor, evenimentul s-a incheiat, fiind aplicate amenzi in valoare de 11.500 de lei. De asemenea, la un alt restaurant din sectorul 3, echipele de control au dispus suspendarea activitatii unui operator economic, pentru deficiente pe linia sigurantei alimentelor dupa ce au fost descoperite 14 kg produse alimentare expirate in incinta localului.

Actiunea a beneficiat si de sprijinul Jandarmeriei, Politiei Locale, Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta, Agentiei Nationale Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor, Directiei de Sanatate Publica si Comisariatului pentru Protectia Consumatorilor al Municipiului Bucuresti", a mai transmis Politia Capitalei intr-un comunicat de presa.

loading...
PUTETI CITI SI...