Preot suspectat de pornografie infantilă, suspendat după descinderile DIICOT

Postat la: 16.07.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Preot suspectat de pornografie infantilă, suspendat după descinderile DIICOT

Preotul Daniel Rece, care slujește de la parohia din satul Corona, comuna Albești, a fost suspendat de Arhiepiscopia Tomisului în urma descinderilor DIICOT din dosarul de pornografi infantilă.

Anunţul vine după ce procurori DIICOT au descins, marţi, într-o biserică ortodoxă din judeţul Constanţa şi la domiciliul unui suspect, într-o cauză în care se efectuează urmărirea penală "in rem", sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pornografie infantilă. „Permanența Arhiepiscopiei Tomisului a decis suspendarea din slujire a pr. Daniel Rece și declanșarea unei anchete interne", a precizat, marți, Arhiepiscopia Tomisului.

Potrivit surselor citate, preotul Daniel Rece nu a fost reținut în urma acțiunii procurorilor DIICOT Iași. „Preotul nu a fost reținut. A fost invitat la audieri și a plecat singur la Iași, unde are loc audierea", au mai spus reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului, potrivit Realitatea de Constanţa. De asemenea, în conformitate cu art.170 cod procedură penală, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi au procedat la ridicarea mai multor sisteme informatice de la domiciliul unei persoane şi au efectuat o percheziţie la o biserica ortodoxă dintr-o localitate din judeţul Constanţa.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, de la începutul anului, un bărbat în vârstă de 44 de ani a determinat o minoră, în vârstă de 13 ani, să se fotografieze şi să se filmeze cu telefonul, în posturi cu un caracter explicit sexual, şi să-i transmită material pornografic. Mai departe, potrivit anchetatorilor, autorul faptei a distribuit materialele comproiţătoare pe reţelele de socializare către o colegă de clasă a minorei, se spune în comunicatul DIICOT. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale.

loading...
PUTETI CITI SI...