Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă poate fi un eşec strategic în valoare de 30 miliarde de euro

Dacă vă uitaţi la sectoarele pe care planul guvernamental le propune pentru marile investiţii, veţi constata că ele se suprapun exact peste cele recitate în poeziile recitate înainte de alegeri de toate partidele politicie (drumuri, şcoli, spitale, luptă împotriva abandonului şcolar) şi reluate conştiincios în fiecare program de guvernare.

Ce s-a ales din ele, se vede uşor, este dureros şi nedrept pentru o ţară care se vrea nu numai în Europa civilizată şi dezvoltată. Ba chiar în fruntea grupului celor cu stupefiante ritmuri anuale de dezvoltare. Numai că realitatea, nenorocita de realitate, arată altcumva: un peisaj de ţară subdezvoltată cu mentalitate şi reacţii în consecinţă, mereu complexată şi intim-definitiv convinsă că toate relele i se trag pe de urma adversităţilor externe coordonate de o nemiloasă mafie anti-românească.

Dar Dumnezeu, bun şi înţelegător cum este, face întotdeauna cuib şi berzei chioare. Ca atare, ne găsim în faţa perspectivei de a putea accesa cei 30 de miliarde de euro pentru ceea ce urmează să fie Planul românesc de redresare şi rezilienţă, pleaşcă formidabilă de care, în principiu, ar trebui să poată profita cumva chiar şi poporul român. Dar va fi complicat dacă vom decide ca banii să fie investiţi doar în domenii clasice, sigur teoretic necesare din Zimbabwe până în Insulele Samoa, prin raportare la nivelul de dezvoltare al structurilor statului. Dar, în acelaşi timp, sunt într-atât de generale şi, pe fond, lipsite de precizie, încât acolo se poate băga cu furca orice tip de proiect dacă nu există încă un calcul de rentabilitate strategică naţională pe termen lung şi foarte lung. Nu există nici un studiu de impact social care să arate motivele pentru care a fost ales un anume proiect şi care va fi îmbunătăţirea procentuală pe care îl va aduce, anual, pentru nivelul de viaţă al populaţiei din zona respectivă. Deci, logic, de ce să mai discuţi Planul respectiv în Parlamentul României dacă, oricum jocurile se fac altundeva şi sunt gata decise, inclusiv pe capitole de investiţii?

Se poate gândi altfel? Din ce am văzut expus în nenumărate conferinţe sau seminarii la Bruxellees sau în diferite State Membre - pentru a limita discuţia doar la acest areal - există cel puţin o altă abordare sistemică, interesantă deoarce este calculată, prezentată şi bugetizată foarte precis, semestrial, anual sau pe decenii. Am auzit-o detaliată în urmă cu peste 25 de ani de un politician spaniol care mă întreaba de ce România nu a învăţat tehnica prelării unui singur proiect naţional declarat ca prioritate strategică naţională pentru următorii 30-50 de ani, beneficiind de acordul tuturor forţelor politice şi imposibil de retras sau de înlocuit. Noi am făcut asta prin Acordul celebru semnat la Snagov, în timpul preşedenţiei Ion Iliescu, stabilind că obiectivul naţional era integrarea europeană şi euroatlantică a României.

Sigur că a fost bine, dar lecţia pe car o primeam eu era despre viziunea naţională de dezvoltare economică, cea care susţine coerenţa şi credibilitatea acelui proiect naţional. Spaniolul îmi dădea exemplul ţării sale care îşi stabilise un asemenea peoiect naţional strategic finanţat prin primele intrări masive de bani europeni: reţeaua de autostrăzi care ajungea în sud, pe ţărmul Mediteranei, în acea zonă super-săracă devenită miracolul zonelor unde, în loc de palmieri, creşteau vilele tuturor celor care, sătui de cerul gri şi ploile nesfârşite din nor, veneau, în vârsta a treia, să-şi investească veniturile în ţinutul care părea că oferă doar o vacanţă eternă. Proiectul stabilea ca prioritate reţeaua de autostrăzi dar, în jurul său, racordate sistemic la acesta, se creau toate deschiderile pe orizontală în economia naţională, inclusiv sputale şi şcoli.

Pariul a ţinut şi aţi văzut rezultatele. Acelaşi lucru s-a petrecut în toate ţările mici şi fără mare diversitate de obiective turistice care, tocmai din această cauză, au ales să se specializeze într-un anume tip de ofertă în care au investit un maximum de resurse care au transformat-o ulterior într-o marcă inconfundabilă a naţiunii respective.

Avem, sau mai corect spus, am avea şi noi asemenea oferte de tip unicat în care să injectăm prioritar bani din fondul acesta european, şansă uluitoare pe care guvernanţii noştri n-ar trebui lăsaţi s-o îngroape, ca de obicei, sub mormanul de interese de gaşcă? Oferte de tip unicat care să producă bani "scumpi" deoarce sunt rezultatul prestaţiei unor profesiuni combinate de înaltă specializare, spre deosebire de celebrul sector Horeca, mândira şi obsesia naţională a momentului, alături de sălile de jocuri şi cele de pariuri?

Există. În opinia mea, este vorba despre uluitor de profitabilul sector de tratament balnear - în România acoperind un evantai extraordinar de patologii - şi care mai are un alt avantaj unic: rentabilitatea sa este continuă, indiferent de anotimp şi este garantat în creştere deoarce corespunde unui trend obiectiv şi absolut incontestabil: îmbătrânirea continuă a populaţiei de pe glob şi creşterea speranţei de viaţă. Pe cale de consecinţă, asta înseamnă că, în cadrul acestui grup, vom avea pe o durată din ce în ce mai lungă, un procentaj interesant de persoane care vor avea cum să achite, cu profund entuziasm, taxele necesare pentru "investiţiile de sănătate".

Pentru România, scuze întrebarea proastă, a vreu cineva să facă un calcul de oportunitate care să arate, anual, venitul anual produs de un pat de tratament în cazul celor mai comune cinici sau şase afecţiuni grave care se tratează (sau care s-ar putea trata) la noi în sistemul balneo? A avut cineva curiozitatea să întreba cât se pierde anual prin faptul că mari complexe de tratament nu funcţionează decât câteva luni pe an, la Mangalia spre exemplu, sau cât s-ar fi putut câştiga de pe urma ceea ce a fost lăsat să intre în ruină la Băile Herculane?

De ce oare, din prostie, neştiinţă sau scârbă de muncă, lăsăm să se dărâme sub povara idiferenţei administrative traduse prin lipsa de investiţii, tradiţii absolut unice pe plan mondial cum a fost complexul de tratament Amara cu linia de produse omologat de dr. Ionescu-Călineşti, de ce am lăsat să se piardă patentele de producţie Ana Aslan, de ce superbitatea de la Băile Herculane arată ca după bombardament, de ce într-unele din bazele de rtatament de pe Valea Oltului mai găseşti mobila din anii '80, iar re, staurantele sunt în stilul cantinelor de atunci, etc? Oficial, nu avem decât PTRU staţiuni balneare recunoscute oficial :Herculane, Amara, Govora şi Techirghiol (adică, cum zice Guvernul în ordonanţa 109 din 31 august 2020, situate într-o zonă "delimitată topo-geo-climatic din localitate sau din afara acesteia care are factori naturali de cură. Prin factori naturali se înţelege ansamblul elementelor fizice/chimice terapeutice, sanogene naturale. Sunt consideraţi factori naturali: apele minerale terapeutice, lacurile şi nămolurile terapeutice, gazele terapeutice, ansamblul elementelor fizico-chimice/climatice ale litoralului marin şi factorii sanogeni ai principalelor tipuri de bioclimă a României, inclusiv de la nivelul grotelor şi salinelor". Restul celor 47 de localităţi balneare sau climatice le găsiţi aici http://turismbalneo.ro/localitatile-din-romania-atestate-ca-statiuni-turistice-si-balneoclimatice/. Unele "civile", altele, mai norocoase, printre cele preluate de armată (nici o legătură cu liniile speciale de vaccinare privilegiate), precum sanatoriul de la Bălţăteşti din jud Neamţ.

Mai vrea oare cineva să-şi amintească faptul că, înainte de '90, existau contracte ferme cu mari tur-operatori care aducea numai persoane vârstnice la tratament din multe ţări ale lumii, nămolul de la Techirghiol fiind pe atunci solicitat ca destinaţie ocupată 100% tot timpul anului?

De ce nu investeşte statu? Mister. De ce nu vrea să investească statul. Mister. Am mai vorbit despre acest subiect, reamintesc un exemplu pentru a arăta că, în prezenţa unui manger bun, acum trecut în politică şi a unui medic de geniu, doctoriţa Mihaela Mihai, s-a născut la Techirghiol un sanatoriu de tratament şi recuperare cel puţin echivalent cu ce-am văzut în multe ţări cu destinaţii similare balneo din lume, categoria +5 stele. Deci, se poate. Numai că este o iniţiativă privată şi care are un număr redus de locuri, evident ocupate tot timpul anului.

Şi statul, scuzaţi de expresie, stă, de-aia e stat. Stă şi visează frumos, rezultatul acestei activităţi temeinice şi cu caracter permanent foarte bine plătit fiind planurile frumos colorate pe care le trimitem funcţionarilor de la Bruxelles. Care, până la urmă, vor zice ce-au mai zis: banii au fost alocaţi prin decizie politică, prin decizie politică şi-au repartizat băieţii din guvernul român feliile de tort, ce treabă avem noi? Aşa au mai zis şi altă dată, poate tot aşa vor zice şi acum, noi rămânând cu caiete de proiecte, taman bune şi pentru data viitoare.

Am o sugetie către guvernul liberal: la dânşii la partid, deci cu argumentul chiar că "e de-al nostru" e fost manager care a construit din temelii minunea de la Techirghiol. Îl cheamă Ştefan Bourceanu. Ştie cum să facă bani, ar şti să spună cuiva cum se articulează, eventual, elementele constitutive ale unui proiect strategic privind sistemul naţional de balneologie, varianta în care să producă mulţi bani pentru România. Cum s-a făcut odată.

Asta dacă vrem bani. Dacă nu, visăm vise şi aşteptăm următoarea pleaşcă.

Cristian Unteanu