Perchezitii in Bucuresti si in judetul Ilfov: Bani si arme confiscate de politie de la Clanul Sportivilor

Postat la: 11.11.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Perchezitii in Bucuresti si in judetul Ilfov: Bani si arme confiscate de politie de la Clanul Sportivilor

Trei persoane au fost retinute miercuri, 11 noiembrie 2020, intr-un dosar de camata si santaj, in urma unor perchezitii in Bucuresti si Ilfov. Conform unor surse judiciare este vorba despre membri din Clanul Sportivilor.

"In aceasta dimineata, politisti din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti - Serviciul Investigatii Criminale din Politia Sectorului 4, cu sprijinul Serviciului Actiuni Speciale, au pus in aplicare patru mandate de perchezitie domiciliara in municipiul Bucuresti si judetul Ilfov, la locuintele mai multor persoane, intr-un dosar privind de savarsirea infractiunilor de camata si santaj", a transmis Politia Capitalei.

Patru persoane au fost duse la audieri, iar trei dintre acestea au fost retinute. Anchetatorii spun ca, din datele existente rezulta presupunerea rezonabila ca persoanele, prin amenintari cu acte de violenta ar fi obtinut, in perioada iulie-noiembrie 2020, in acest mod, peste 100.000 de euro. In timpul perchezitiilor, anchetatorii au confiscat un autoturism de lux si 200.000 de lei. De asemenea, din locuintele celor trei persoane au fost ridicate mai multe arme.

loading...
PUTETI CITI SI...