Percheziții la Opera Națională Iași într-un dosar de fals şi delapidare

Postat la: 01.03.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Percheziții la Opera Națională Iași într-un dosar de fals şi delapidare

Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Iaşi şi ofiţeri de poliţie judiciară au efectuat, luni dimineaţă, 26 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi Iaşi într-un dosar în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals şi constituire de grup infracţional organizat, în legătură cu mai multe nereguli la Opera Naţională Română din Iaşi.

Percheziţiile au loc în contextul în care la Opera Naţională Română din Iaşi există de mai multă vreme un conflict între o parte dintre angajaţi şi managerul instituţiei, Beatrice Rancea, motiv pentru care s-au făcut mai multe plângeri penale de ambele părţi şi au fost deschise şi acţiuni în judecată. Incepând cu anul 2014, s-a constituit şi a acţionat, alternativ, în municipiile Iaşi, respectiv Bucureşti, un grup infracţional organizat condus de către o persoană, în calitate de manager al unor instituţii culturale din municipiile Iaşi şi Bucureşti, grup la care au aderat ulterior şi alte persoane.

Membrii grupului au acţionat în scopul de a obţine sume mari de bani provenind din subvenţii şi alocări de la bugetul de stat, în speţă de la bugetul Ministerului Culturii. Acţiunile membrilor grupului vizau delapidarea subvenţiilor acordate pentru promovarea sistemului cultural prin intermediul Operei Naţionale Bucureşti şi a Operei Naţionale Române Iaşi. Activitatea infracţională a acoperit întreaga gamă a achiziţiilor și a vizat şi cheltuielile cu colaboratorii şi chiriile. Gruparea a acţionat atât în municipiul Iaşi, cât şi în Bucureşti, activitatea infracţională din ultima perioadă fiind desfăşurată pe raza municipiului Iaşi.

loading...
PUTETI CITI SI...