Paralizie temporară facială, după administrarea celei de a doua doze de vaccin Pfizer la o pacientă medic din România

Postat la: 04.02.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Paralizie temporară facială, după administrarea celei de a doua doze de vaccin Pfizer la o pacientă medic din România

O femeie în vârstă de 32 de ani a făcut o reacţie adversă rară, de paralizie facială temporară, după administrarea celei de-a doua doze de vaccin Pfizer, a anunțat Ministerul Sănătății. În prezent, pacienta se află într-o stare de sănătate bună.

Potrivit autorităților, este vorba de o doctoriță din Vâlcea care a făcut rapelul vaccinului Comirnaty, dezvoltat de Pfizer și BioNTech. În acest moment, pacienta se află într-o stare de sănătate bună, iar rezultatele analizelor nu arată modificări patologice. Reacția adversă avută, potrivit prospectului vaccinului BioNTech/Pfizer (Comirnaty), este una rară, care se manifestă și la alte tipuri de vaccinuri.

Potrivit celui mai recent bilanţ, România a vaccinat peste 620.000 de persoane, iar numărul total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare (începând din 27 decembrie 2020) a ajuns la 2.030 de reacții comune și minore. Dintre acestea, 482 au fost reacții de tip local cu durere la locul injectării, 1.548 de reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie) si 5 persoane au suferit o paralizie facială temporară. 13 reacții adverse sunt în curs de investigare.

loading...
PUTETI CITI SI...