Moștenirea neobișnuită a lui Escobar: "Hipopotamii cocainei" au declanșat o dezbatere națională în Columbia
Postat la: 19.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Pablo Escobar, cel mai cunoscut traficant de droguri columbian, a fost ucis în 1993 dar influența sa continuă să fie simțită în țara sud-americană, uneori în moduri mai puțin așteptate, relatează CNN.
Hipopotamii aduși în Columbia pentru grădina zoologică privată a lui Escobar din cadrul proprietății sale botezate „Hacienda Napoles" s-au înmulțit atât de mult încât provoacă îngrijorări serioase cu privire la impactul lor asupra mediului și siguranței oamenilor, potrivit unui nou studiu realizat de universități din Columbia și Mexic. Hipopotamii s-au răspândit dincolo de casa lor originală aflată la 160 de kilometri est de orașul Medellin până în bazinul râului Magdalena iar populația lor continuă să crească.
Autorii studiului publicat în ediția din luna ianuarie a revistei Biological Conservation recomandă ca hipopotamii să fie sacrificați pentru a împiedica efecte negative pe termen lung. Însă alți oameni de știință cer implementarea unui program de castrare, citând îngrijorările privind bunăstarea animalelor și atașamentul pe care unii localnici îl au față de noii lor vecini. Escobar a importat în anii 1980 un mascul și trei femele hipopotam pentru grădina sa zoologică privată. Alte animale ale traficantului de droguri au fost mutate după moartea sa dar hipopotamii au fost lăsați în pace deoarece erau greu de capturat și transportat, potrivit studiului.
Mamiferele amfibii au început în curând să se răspândească în zonele înconjurătoare dar eforturile guvernului de a-i ucide au fost sistate după ce au provocat indignarea opiniei publice. Autoritățile au demarat o campanie de sterilizare dar aceasta nu a reușit să oprească înmulțirea hipopotamilor. Cercetătorii spun că în prezent în zonă trăiesc probabil peste 80 de hipopotami comparativ cu 35 în 2012, anul în care a început campania de sterilizare și castrare. Oamenii de știință își fac griji că mamiferele vor continua să se răspândească în Columbia dacă nu vor fi luate măsuri mai drastice.
Pe lângă problemele pe care le provoacă ecosistemului loca, hipopotamii reprezintă o amenințare pentru subzistența și siguranța oamenilor din zonele afectate, mâncând sau deteriorând recoltele precum și având un comportament agresiv față de oameni. Însă în timp ce autorii studiului recomandă o sacrificare, Enrique Zerda Ordóñez, un biolog de la Universitatea Națională a Columbiei, crede că programele de castrare sunt calea de urmat. Acesta afirmă că uciderea animalelor ar fi „opțiunea ușoară" dar că aceasta ar putea afecta supraviețuirea unei specii care este amenințată în Africa
„În momentul de față autoritățile nu consideră specia o problemă", afirmă Zerda, subliniind însă că „în viitor, când vor fi 400-500 de hipopotami, ar putea reprezenta o amenințare pentru supraviețuirea altor specii care se hrănesc în aceleași zone". David Echeverri Lopez, directorul agenției guvernamentale pentru păduri și biodiversitate din Columbia, a relatat pentru CNN că situația este delicată. „Opțiunea de a-i ucide a fost mereu pe masă", afirmă acesta, precizând că „însă este foarte greu de crezut că s-ar putea întâmpla în momentul de față".
Echeverri afirmă că, deși hipopotamii sunt o specie invazivă capabilă să modifice complet ecosistemele locale, localnicii din zonă s-au obișnuit cu ei. Mamiferele marine au devenit o atracție turistică și unii oameni au început să se atașeze de ei, adaugă acesta. Însă cel puțin o parte a hipopotamilor vor trebui uciși deoarece „este practic imposibil" ca toți să fie găsiți și mutați, potrivit lui Echeverri. Autoritățile columbiene încă sunt în căutarea unei soluții.
-
A mai căzut un mit: Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați de la Automatică
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehn ...
-
Oat-zempic: Rețeta băuturii care ajută la pierderea a 20 de kilograme în doar două luni!
În lumea căutării nesfârșite pentru soluții de slăbit, apare o nouă tendință: „oat-zempic", un smoothie viral de ovăz, c ...
-
Din banii de la americani, Ucraina dă 8 miliarde de dolari pentru plata salariilor. Ministrul ucrainean de finanțe spune că are o mare problemă
Ministrul ucrainean de Finanțe Marchenko a declarat că 7,8 miliarde de dolari din pachetul de ajutor al SUA vor merge pe ...
-
Slănic Prahova - surparea străzii: "S-ar putea să fie vestigii dacice. O apă subterană care spală nisipul"
Locuitorii din orașul Slănic Prahova trec în continuare prin momente de coșmar, după ce o stradă s-a surpat joi, 25 apri ...
-
Proteinele Spike ajută celulele canceroase să supraviețuiască și să reziste chimioterapiei. Si vaccinurile ARNm Covid pot avea efecte similare
Proteina Spike din SARS-CoV-2, precum și cea produsă de „vaccinurile" Covid, poate promova cancerul prin faptul că inter ...
-
România are al treilea cel mai mare preț la energie electrică din UE și al șaselea cel mai mare preț la gaze naturale
România ocupă doar locul 20 din 27 în Uniunea Europeană la indicele de accesibilitate pentru plata facturilor la utilită ...
-
Craniile lui Mihai Viteazul si Radu cel Mare au fost fotografiate în anul 1893 la Mănăstirea Dealu
Unul dintre cei mai importanți conducători din istoria Țărilor Române a fost, cu siguranță, Mihai Viteazul. Pentru o scu ...
-
Un vulcan din Antarctica erupe cu praf de aur: Peste 100 de milioane de dolari s-au dus în vânt!
Muntele Erebus, care împreună cu insula Deception este singurul dintre cei 138 de vulcani activi din Antarctica, este cu ...
-
Două milioane de sticle de apă minerală de la un producător de top contaminate cu o bacterie de origine fecală
Compania Perrier a fost obligată să distrugă două milioane de sticle de apă după ce o bacterie de origine fecală a fost ...
-
Scandalul care lovește industria Big Pharma: Un gigant farmaceutic a dat în judecată Pfizer din cauza vaccinurilor împotriva COVID-19
Grupul farmaceutic britanic GlaxoSmithKline (GSK) a dat în judecată alianţa Pfizer-BioNTech într-un tribunal federal din ...
-
Când intră banii pe card? Plata pensiilor inaintea Paștelui, o mutare de forță a PSD
Guvernul condus de Marcel Ciolacu vine în sprijinul pensionarilor. Printr-o Hotărâre de Guvern adoptată joi, Executivul ...
-
Promovarea produselor online: 7 metode eficiente
Indiferent dacă abia ai început o afacere online sau vrei să dai un boost prezenței pe internet pe care o ai deja, e imp ...
-
"Noul Bivolaru" acuzat de trafic de persoane și viol. A păcălit tinere să facă videochat
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreu ...
-
Invocari șamanice în Parlamentul Mexicului. Au tăiat o găină pentru a aduce ploaia!
O găină a fost sacrificată miercuri în Senatul mexican pentru a oferi sângele ei zeului precolumbian al ploii Tlaloc, o ...
-
Se întâmplă o dată la 1 miliard de ani: suntem martorii unui eveniment extraordinar observat doar de câteva ori în istoria vieții pe Pământ
Ocazionalul eveniment evolutiv, denumit endosimbioză primară, survine o dată la fiecare miliard de ani. În această proce ...
-
Un bogătan a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an pornind de la nimic
Un milionar a devenit falit în mod voit, totul pentru un experiment social bizar. A renunțat însă brusc după ce a începu ...
-
O nou studiu spulberă veganismul: Consumul de carne ajută la funcționarea corectă a creierului
O dietă sănătoasă şi echilibrată este asociată cu o mai bună sănătate a creierului şi cu bunăstarea mintală, sugerează u ...
-
Poate România să aibă propriul program pentru viitor? Și pentru propria dezvoltare?
În jurul globului se află peste 4500 de sateliți. Mai precis, la finalul anului 2021 erau 4550. Peste 70 de țări dețin s ...
-
Parlamentul European: Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combater ...
-
Obediența la maxim: Postul TV Realitatea Plus a fost amendat de CNA pentru că „subminează încrederea în Ucraina și ucraineni"
Postul TV Realitatea Plus a fost amendat de CNA cu 10.000 de lei pe motiv că în patru ediții ale emisiunii „Caravana Rom ...
-
5 sfaturi când îți cumperi o centrală pe peleți
Când vine vorba de încălzirea locuinței, centralele pe peleți oferă o combinație atractivă de eficiență energetică și re ...
-
Congresman american: Autoritățile americane cheltuiesc zeci de milioane de dolari pentru ceva ce spun că nu există
Congresmanul american Tim Burchett consideră că autoritățile americane ascund informații despre obiecte zburătoare neide ...
-
Elon Musk: În Occident va incepe un război civil
Mai devreme sau mai târziu, un război civil va începe în Occident, a declarat antreprenorul și miliardarul american Elon ...
-
Excursii de o zi în Cluj: 7 activități distractive
Vii în Cluj-Napoca, dar stai o singură zi? Chiar dacă pare că nu-ți ajunge timpul, cu puțină organizare vei ști exact un ...
-
Ăștia ne omoară prin alimente infestate: Lapte "pasteurizat" de vacă infectat cu gripă aviară și vândut în magazine!
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, ...
-
Pagina de facebook a lui Adrian Severin a fost atacată și blocată la comandă de falși traderi
Pagina de facebook a fostului ministru de externe Adrian Severin a fost atacată. Autorul nu poate intra și șterge o post ...
-
Inteligența Artificială s-a apucat să producă imagini halucinante cu Iisus Hristos
O parte a internetului este plină de imagini cu Iisus create de programele de inteligența artificială. Facebook este un ...
-
Pericol major pentru sănătatea globală ce poate explica mortile subite: Ce alimente au cel mai mult plastic?
Nouăzeci la sută dintre probele de proteine animale și vegetale au fost testate pozitiv pentru microplastice, fragmente ...
-
Pfizer revine "sigur si eficient" cu un nou medicament cu evaluare accelerată: Comisia Europeană a autorizat un nou antibiotic "care distruge superbacteriile"
Comisia Europeană a autorizat, în 22 aprilie, un nou antibiotic conceput pentru a contracara rezistența antibacteriană, ...
-
La viteze de autostradă, autonomia mașinilor electrice scade cu până la 50% față de testele oficiale
În urma unei testări efectuate cu peste 50 de mașini electrice pe autostradă, de către jurnaliștii publicației La'argus, ...