Ministrul Educației ia în calcul redeschiderea școlilor, indiferent de numărul de cazuri coronavirus: "Trebuie să continuăm învățarea"

Postat la: 05.11.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Ministrul Educației ia în calcul redeschiderea școlilor, indiferent de numărul de cazuri coronavirus:

Ministrul Educației, Monica Anisie, nu exclude varianta ca școlile să fie redeschise, indiferent de incidența cazurilor de coronavirus. Anisie spune că la minister se fac în fiecare zi analize și că siguranța și sănătatea copiilor și a cadrelor didactice este prioritară.

În cadrul Ministerului Educației, zilnic, facem analize. Solicităm din partea Inspectoratelor Școlare informații cu privire la numărul de școli care își continuă învățarea fie în scenariul 1, fie în scenariul 2, fie în scenariul 3.Facem aceste colectări de date tocmai pentru că ne dorim să informăm corect opinia publică. Prin urmare, la momentul acesta, trebuie să ne gândim serios la ce înseamnă siguranța și sănătatea copiilor, a personalului și în același timp, totuși, trebuie să continuăm și învățarea", a declarat Monica Anisie. Întrebată dacă se ia în calcul redeschiderea școlilor chiar și în zonele focar, Monica Anisie a spus să sunt discuții și la acest nivel: „Trebuie să corelăm ceea ce se întâmplă cu situația epidemiologică cu ceea ce avem în sistemul de educație", spune Monica Anisie.

loading...
PUTETI CITI SI...