Lacul Cozia a scos din adâncuri o crimă neelucidată de 15 ani. Doi pescari au gasit in Apa Blestemată un cadavru maltratat !

Postat la: 24.03.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Lacul Cozia a scos din adâncuri o crimă neelucidată de 15 ani. Doi pescari au gasit in Apa Blestemată un cadavru maltratat !

Lacul Cozia, ascuns în pădurile din împrejurimile Devei, este un veritabil sanctuar al faunei sălbatice, însă mai multe tragedii i-au adus o faimă rea.

Un drum forestier impracticabil cu autoturismele îi aduce pe călători din satul Cozia, aflat la cinci kilometri de Deva, până pe malul Lacului Cozia, situat la circa 20 - 30 de minute de mers pe jos de la marginea aşezării. Întinderea de apă înfiinţată în mijlocul pădurii, după ce o veche carieră minieră a fost inundată, este rar vizitată de oameni, dar împrejurimile sale au devenit în ultimii ani un adevărat sanctuar al animalelor şi păsărilor sălbatice. Lacul Cozia este căutat de pescari, însă unii dintre localnici îl privesc cu îndoială. O serie de tragedii le aduc aminte oamenilor din zonă de "Apa Blestemata".

De-a lungul timpului, mai mulţi localnici s-au înecat în apele sale, însă cea mai cutremurătoare tragedie, rămasă neelucidată până în prezent, a fost descoperită în urmă cu peste 15 ani. În duminica de 27 noiembrie 2005, câţiva pescari veniţi pe malul lacului au observat în apropiere de mal un sac de nylon. Unul dintre ei a observat la suprafaţa lacului câteva pungi în care au crezut că este un peşte mort. Au agăţat, cu undiţa, punga şi au tras-o spre malul lacului. Când au adus-o aproape de malul lacului, cei doi şi-au dat seama că înăuntru era cadavrul unei persoane.

Corpul era pus într-un sac de plastic, iar pe cap avea o pungă legată la gât. Tot corpul bărbatului era înfăşurat cu sfori de alpinism şi cabluri. Medicii legişti au constatat că victima, cu vârsta de 35 - 40 de ani, era decedată de circa un an, iar mâinile erau mâncate de peşti. Urmele unor lovituri puternice au putut fi observate, la fel ca fracturile de coaste. Cadavrul fusese îndoit de la jumătate, legat fedeleş cu o cordelină, apoi cu un lanţ de macara şi îndesat în sac. Cel care a vrut să şteargă urmele crimei ar fi ancorat sacul de o greutate, pentru a fi tras la fundul apei. Sforile au putrezit, iar rămăşiţele umane au ieşit la suprafaţă.

Anchetatorii nu au putut stabili identitatea victimei, iar dosarul penal a rămas până în prezent cu autor necunoscut. O ipoteză lansată de autorităţi la scurt timp după descoperirea macabră a fost cea a victimei ucise în bătaie, însă nu a fost neglijată nici suspiciunea unui accident rutier, pe care cel care l-a cauzat a vrut să îl ţină sub tăcere. La peste 15 ani de la descoperirea macabră, ancheta a rămas fără rezultat. În Deva anilor 2000, de altfel, mai multe crime şi acte de violenţă extremă au rămas cu autori necunoscuţi.

loading...
PUTETI CITI SI...