Doi migranti din Afganistan ucisi langa Arad. Al treilea a ajuns la spital grav ranit prin injunghiere

Postat la: 12.12.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Doi migranti din Afganistan ucisi langa Arad. Al treilea a ajuns la spital grav ranit prin injunghiere

Doi migranti din Afganistan au fost gasiti morti pe un camp din judetul Arad, langa autostrada A1, autoritatile fiind alertate de un al treilea migrant din grup, care a fost injunghiat si a fost transportat la spital pentru ingrijiri.

Cadavrele au fost gasite in zona comunei Sagu, aflata la aproximativ 50 de kilometri de granita cu Ungaria, langa autostrada A1, si la 20 de kilometri de municipiul Arad. Purtatorul de cuvant al Parchetului de pe langa Tribunalul Arad, Ramona Lungu, a declarat, sambata, ca "s-a dispus inceperea urmaririi penale in rem pentru doua infractiuni de omor si una de tentativa de omor".

Anchetatorii cred ca a avut loc o rafuiala intre doua grupuri de migranti ilegali. Cadavrele au fost ridicate si transportate la Medicina Legala pentru a se stabili cauza mortii, pe corpurile victimelor fiind gasite numeroase rani provocate prin injunghiere.Al treilea migrant, care ar fi facut parte din acelasi grup si a alertat autoritatile cu privire la atac, a fost operat si este internat la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta (SCJU) Arad.

Purtatorul de cuvant al SCJU, Simina Roz, a declarat ca starea pacientului este stabila. "Un barbat de origine afgana a ajuns la spitalul nostru cu plagi multiple prin injunghiere. Acesta a fost operat de urgenta de catre medicii chirurgi de garda, iar in momentul de fata este constient, in stare stabila si se afla sub supraveghere medicala pe Sectia Chirurgie", a spus Simina Roz. Anchetatorii il vor audia pe martorul supravietuitor si urmeaza sa-i identifice pe agresori.

loading...
PUTETI CITI SI...