Dieta oamenilor din Hunza: Cum să trăiești 160 de ani?

Urmașii lui Alexandru cel Mare din Valea Hunza trăiesc, în mod obișnuit, 120-140 de ani și mor „de moarte bună", atunci când celulele corpului au îmbătrânit (în sfârșit). Ajung însă chiar și la 160 de ani!

Pentru prima dată s-a auzit de ei la o Conferință de Gerontologie din anul 1963, ținută la Copenhaga (Danemarca) și de atunci mulți specialiști în bolile nutriției ori ale bătrâneții au venit să-i cerceteze, ca să le smulgă secretul. Valea Hunza e situată în nordul Pakistanului, la poalele Himalayei, la o altitudine cuprinsă între 2.500 și 3.000 de metri. Temperaturile cele mai înalte se înregistrează în luna mai - 14-27° C - iar cele mai scăzute în octombrie, 0-10º C. Hunza se învecinează cu regiunea Kashmir (zonă de conflict teritorial între India și Pakistan) și cu China, India și Afganistan. Populația Văii Hunza era de 87.000 de persoane (în 2000) și reprezintă cea mai mare comunitate de centenari din lume.

Trei triburi locuiesc în Valea Hunza - Kalash, Burusho și Pamirian - iar legendele tuturora spun că ei sunt urmașii luptătorilor lui Alexandru cel Mare. Lingviștii și istoricii au argumente să confirme aceste legende, în primul rând faptul că în limba acestor triburi există un procent însemnat de cuvinte care provin din teritoriul vechii Macedonii a lui Alexandru, cuceritorul lumii. Găsim multe cuvinte din limba triburilor Hunza la machidonii din Grecia și Albania, dar aflăm și tradiții culturale rămase din Antichitate și păstrate nealterate, împletite, e drept, cu cele ale populațiilor locale. Se știe că, după moartea lui Alexandru cel Mare, o bună parte din armata sa a continuat expediția spre Răsărit, întemeind chiar un regat în inima Indiei. Dintre acești războinici ai secolului IV î.Hr., unii se pare că au fost cuceriți la rându-le de frumusețea femeilor din Valea Hunza și au ales să rămână alături de ele.

Să lăsăm însă istoria deoparte și să aflăm care este dieta centenarilor din Valea Hunza. În primul rând trebuie știut că nu fac abuz de carne. De fapt, nu mănâncă acest aliment decât o dată pe an, atunci când celebrează căsătoria sau aniversarea ei. Carne de capră, pentru că numai ele pot fi crescute în acel ținut. În rest, baza o reprezintă legumele, fructele (proaspete sau uscate), semințele. Când și când, mai îmbogățesc meniul cu lapte, brânză și ouă. Baza alimentației o reprezintă însă caisele. Bogăția locuitorilor din Valea Hunzei se numără după câți caiși dețin. Caisele se mănâncă crude, uscate la soare, în compot sau stors și fiert, pentru a se pregăti din ele un suc de băut în vremea iernii. Altminteri, de băut se bea apă de izvor și un ceai verde, numit Tumuru.

Semințele de caise se mănâncă fie ca atare, fie sub formă de ulei (stors prin presare la rece, într-o moară rudimentară). Fiind bogate în vitamina B-17 (amigdalina), renumită ca fiind anticancerigenă, asigură imunizarea organismului. Câte caise ar trebui să mănânci, ca să fii sănătos? Locuitorii Văii Hunza au răspunsul: cam un kilogram pe zi. Mai puțin când se desprimăvărează și încep să consume caisele sub formă de suc. De altfel, primăvara, vreme de vreo două luni și chiar mai mult, oamenii de acolo țin un fel de post, hrănindu-se foarte puțin, numai cu suc de caise, porții mici, de cinci ori pe zi. Este perioada de curățare a organismului și de pregătire pentru un nou anotimp îndestulător.

Și, da, caisele sunt baza alimentației. Dar pe lângă ele mai sunt și alte alimente pe listă. Oamenii din Hunza consumă fructe (struguri, mere, pere, piersici, prune, cireșe și mure) și legume (fasole, mazăre, morcovi, napi, dovleac, spanac și salată). De asemenea, ei pot consuma migdale și cereale (asta pe lângă cele pe care le-am amintit deja mai sus). Una peste alta, o dietă simplă care nu are cum să dăuneze.

Dr John Clark a trăit în Hunza 20 de luni, alături de localnici. Le-a luat tensiunea, le-a făcut analize, i-a urmărit în toate gesturile și ocupațiile lor zilnice și a constatat că nu există boală care să se atingă de ei. Oamenii din Hunza nu mor niciodată înainte de a împlini suta de ani. Statisticile arată că 89% dintre ei au trăit 120-140 de ani. Iar restul? Restul au depășit grupa asta de vârstă și unii au ajuns la 160, precum Said Abdul Mobudu care, în 1984, îi uimește pe grăniceri cu pașaportul lui care arăta că s-a născut în anul 1832. Avea atunci, deci, 152 de ani (și a mai trăit încă 8, după acest incident). Grănicerii au suspectat că e vorba despre un act fals, nemaiîntâlnind până atunci ceva asemănător, dar până la urmă au fost convinși (cu argumente) că omul vine din Valea Centenarilor și că omul din fața lor chiar a trăit un veac și jumătate pe pământ. Said Abdul Mobudu abia dacă arăta ca un moș de 70 de ani din Regatul Unit. Aveau de ce să se îndoiască grănicerii!...

Dr Clark a constatat că oamenii din triburile Hunza mânâncă cu moderație și merg foarte mult pe jos, 15-20 de kilometri pe zi. Râd foarte mult și nu se plâng de nimic. În mod obișnuit, mănâncă doar dimineața și la prânz, pe săturate... numai alimentele menționate. În perioada postului, recurg la dieta aceea extrem, cu suc de caise, în porții mici, de cinci ori pe zi. Filozofia lor e simplă: puțin e mai sănătos.

Primul cercetător care i-a studiat a fost însă Dr. Jay Milton Hoffman, care a trăit printre ei în anul 1961. El a constatat tipul de alimentație frugal, pe care l-a pus și pe seama faptului că ei trăiesc fără electricitate, fără gaz și petrol. Hoffman a remarcat starea perfectă de sănătate, chiar și la persoanele de peste 120 de ani, ca și faptul că dantura lor era intactă, mersul agil și, în ciuda aparentei fragilități trupești, erau puternici. Psihic, locuitorii din Valea Hunza sunt oameni simpli și iubitori de natură și de semeni, sunt fericiți în simplitatea lor și... important... sunt școliți. Nu, nu la înalte școli, dar în Valea Hunza nu există analfabeți. Datorită stilului de viață, femeile intră la menopauză undeva între 65-70 de ani, de aceea nu e de mirare că aduc pe lume copii chiar și după ce trec de 60 de ani. În mod natural și fără probleme.