De ce se tem tinerii de vaccinul anti-Covid. Specialistii de top explica aceste temeri ale populatiei

Postat la: 09.03.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

De ce se tem tinerii de vaccinul anti-Covid. Specialistii de top explica aceste temeri ale populatiei

După un an în care am stat cu frică pentru familiile și apropiații noștri din cauza infecției cu noul coronavirus, a apărut barca de salvare, vaccinul, care previne boala. Insa, odata cu el a aparut si teama de vaccinul anti-Covid, care se manifestă în special în rândul persoanelor tinere. Este constatarea neașteptată a specialiștilor.

În România au fost imunizate până acum peste un milion de persoane și au fost infectate peste 800.000. Fiecare om are temerile sale în legătură cu un vaccin care a fost produs foarte repede, la fel cum și infecția cu SARS-COV-2 a acționat și a cuprins toată planeta în mai puțin de un an. Unii au reușit să își învingă teamă și merg la vaccin cu gândul că își vor putea strânge din nou în brațe copiii, nepoții sau părinții, alții cu gândul că vor să călătorească.

Tratament pentru Covid încă nu există. O parte a populației refuză însă acest ajutor, deși infecția cu SARS-COV-2 a ucis până acum peste 20.000 de oameni în România, asa ca specialistii au incercat sa afle raspunsul la intrebarea de ce ne este teamă de vaccinul care ne-ar putea ajuta să revenim la viața noastră normală și dacă într-adevăr avem motive să ne fie teamă.

Gândul revenirii la o viață normală nu îi convinge pe toți că vaccinarea este calea pentru a ne relua libertatea. Sunt încă multe întrebări și frici despre acest vaccin la care specialiștii trebuie să răspundă zilnic. În acest moment cea mai mare teamă este cea legată de reacțiile adverse. Un alt motiv de reticență la imunizarea anti COVID este că acest vaccin spre deosebire de altele are două doze.

Mirela Zivari, psiholog: "Surprinzător, pacientul tânăr refuză sau pune foarte foarte multe întrebări față de pacientul în vârstă care e obișnuit cu ceea ce înseamnă spitalizare". Putem să împărțim frică de vaccin în frică de ac și frică de această substanță, vaccin, COVID. Persoanele tinere au manifestat o frică mult mai mare de tot ceea ce a însemnat vaccinare, efecte secundare, informații legate de felul în care a fost făcut vaccinul, transportat vaccinul pentru că au fost foarte mulți care ne-au întrebat dacă noi avem acele frigidere speciale. Sunt oameni care vin cu o zi înainte de vaccinare să ceară informații. A te informa este metodă simplă, utilă, eficientă de a scapa de frică".

În astfel de cazuri trebuie să mergem la medic pentru analize și astfel decizia de a continua vaccinarea va fi mai ușor de luat. Reacţiile adverse sunt cele cu care suntem obișnuiți și de alte vaccinuri. Cu toții știm că de exemplu un copil mic care face vaccinul, poate să facă o ușoară subfebrilitate însă ne speriam când aceste lucruri apar la adulți.

Cristina Țiu, neurolog: "Paresteziile sunt mai degrabă o reacție generată de anxietate. Teamă poate să genereze o descărcare de adrenalină şi să simţim aşa tot felul de furnicături, care ajung să fie legate de vaccin, fără să fie în mod real. E cumva o reacție poate exagerată această teamă de vaccin care a ajuns să fie mai mare ca boala. Avem trei bărci de salvare deja, trei vaccinuri aprobate, ne dorim să treacă pandemia. Să vedem că sunt bărci de salvare și nu o amenințare."

În România sunt folosite în acest moment 3 vaccinuri aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului. Au fost raportate până acum peste 3.000 de reacții adverse, la peste un milion de oameni vaccinați. Cea mai gravă a fost un șoc anafilactic pe care medicii l-au gestionat însă bine. Trebuie să respectăm în continuare măsurile de protecție, până când 70% din populație va fi imunizată.

Mihaela Leventer, medic primar dermatolog: "Efectele secundare dermatologice la vaccinare sunt minore și aproape nesemnificative, 11 cazuri la un milion au fost raportate că au prezentat înroșire în jurul locului de injectare și senzație de mâncărime. Simptomatologia această a dispărut în 24 de ore. Nu periclitează starea de sănătate, viață pacientului vaccinat. De aceea noi încurajăm în continuare pacienții să-și facă vaccinul pentru că le salvează viață".

Ionuț Poeană, membru în Comitetul Național de Vaccinare: "Această populație care trebuie convinsă, sunt convins că atitudinea față de această populație va trebui să fie onestitate și deschidere pentru a demonstra că nu ascundem nimic, că aceste vaccinuri sunt sigure și eficiente. Este nevoie de două doze pentru că acest virus este complet nou pentru specia umană, nu avem niciun fel de apărare împotriva lui, nu am mai intrat niciodată în contact cu el și, prin urmare, nivelul de anticorpi este întotdeauna zero la o persoană nevaccinata. Din acest motiv, vaccinul trebuie, în primul rând inoculat o dată pentru a crea un răspuns imunitar și a două oară pentru a întări acest răspuns imunitar și pentru a crea un nivel de anticorpi suficient de mare cât să protejeze organismul în față unei infecții."

loading...
PUTETI CITI SI...