Curtea de Apel Bucureşti dă dreptate unui avocat: Purtarea măştii în spaţii deschise a fost anulată

Postat la: 24.12.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Curtea de Apel Bucureşti dă dreptate unui avocat: Purtarea măştii în spaţii deschise a fost anulată

Avocatul constănţean Minodora Ion a cerut, în instanţă, ca Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) să prezinte toate documentele care au stat la baza deciziei de a obliga populaţia să poarte mască de protecţie a feţei şi în spaţiile deschise.

Avocatul a atacat articolul 4, punctul 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427 din 17.12.2020, publicat în Monitorul oficial nr. 1257 din 18 decembrie 2020, cel care impunea obligativitatea purtării măştii şi în spaţiile deschise.

Miercuri, 23 decembrie, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au decis:

„ Anulează parţial prevederile art. 4 pct. 15 din Ordinul Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă nr. 4660427 din 17.12.2020, publicat în Monitorul oficial nr. 1257 din 18 decembrie 2020, în ceea ce priveşte instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie în spaţii deschise, în sensul înlăturării sintagmei „...şi deschise".

Cu recurs în maxim două zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a se depune la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a Contencios Administrativ şi Fiscal.Pronunţată în şedinţă publică azi 23.12.2020.'"

loading...
PUTETI CITI SI...