CNSAS: Minorul Puric Dan nu a transmis informațiile așteptate de securitate, neexistând nici o notă informativă, mai mult, a fost propusă renunțarea la el, "nemaifiind util"

Într-o excelentă analiză denumită "Probleme privind racolarea minorilor în perioada 1948-1989" avocat Dr. Cristina Dobre cercetător CNSAS reliefează atât contextul internațional geopolitic, aderarea României comuniste în organismele internaționale, dar mai ales caracteristicile comunismului te tip stalinist instaurat în România după anul 1945.

În acest punct de inflexiune cercetătorul Cristina Dobre se ocupă special de cazul "subiectului Cristian" racolat de Securitate de pe băncile Liceului de arte "Nicolae Tonitza" din București. "Deși minor, Puric Dan a avut capacitatea de a "manifesta reținere în semnalarea din proprie inițiativă de informații", astfel se menționează în raportul întocmit de agentul de securitate la data de 09.12.1977. Astfel, întrucât, minorul Puric Dan nu a transmis informațiile așteptate de securitate, "colaborarea acestuia rezultând doar "din rapoartele agenților"", neexistând nici o notă informativă, mai mult, a fost propusă renunțarea la el, "nemaifiind util".

Considerații generale privind racolarea minorilor în perioada 1948-1989

Trebuie să avem în vedere conjunctura politică pentru a analiza o astfel de activitate a structurilor de Securitate și Miliție, sau cum erau denumite "brațul înarmat al Partidului". Deși, România a fost admisă în Organizaţie printr-o rezoluţie a Adunării Generale a ONU din 14 decembrie 1955, iar în anul 1952 a apărut primul Cod al familiei, unde minorilor le era asigurată o protecție socială, teama sistemului de "idei democrate" - numite de partid "idei dușmănoase - a impus un sistem de represiune.
După admiterea în ONU, prima etapă a prezenţei României a fost una de tatonare a climatului politic şi de explorare a posibilităţilor existente pentru promovarea interesului naţional propriu. 
Atitudinea pro-activă a României şi deschiderea spre relaţiile cu ţările occidentale au avut rezultate pozitive, precum obţinerea funcţiei de Preşedinte al Adunării Generale pentru sesiunea 1967/68. A fost pentru prima dată când un reprezentat al grupului socialist accedea la această funcţie, chiar înaintea membrilor fondatori.
De asemenea, deschiderea s-a materializat şi printr-o prezenţă numeroasă a românilor în Secretariatele instituţiilor ONU. România a organizat şi găzduit în 1974 Conferinţa Mondială privind Populaţia, un precursor de mare prestigiu al Conferinţelor la nivel înalt care aveau să prolifereze în anii 1990. La Bucureşti a fost găzduită şi cea mai prestigioasă instituţie a UNESCO situată în afara Franţei, Centrul European pentru Învăţământ Superior. (https://www.romfilatelia.ro/ro/70-de-ani-de-la-infiintarea-onu-60-de-ani-de-la-aderarea-romaniei-la-onu/)
Astfel, după această aparentă deschidere, între anii 1975-1989, pentru rezolvarea sarcinilor, miliția și membrii securității și-au extins rețeaua informativă, "obligând" minorii cu vârste între 14 și 17 ani să semneze un înscris denumit Angajament de colaborare".
Din evidența C.N.S.A.S. sunt peste 17.000 de astfel de angajamente.
Mai mult, minorilor li se atrăgea atenția, că dacă divulgau "această colaborare" erau sancționați potrivit legii. În realitate, nu există o astfel de lege și nici nu a existat, care să sancționeze refuzul colaborării cu securitatea sau /și cu miliția.
Prin Ordinul 54/14.11.1956 privind descoperirea activității dușmănoase din rândul tineretului studios, ordin care a fost completat prin Instrucțiunile privind activitatea de folosire a rețelei informative din 24 iunie 1987, se aveau în vedere această categorie socială, vulnerabilă, respectiv minorii.
Dacă ne raportăm strict la perioada politică traversată, am putea aduce unele "înțelegeri", dar nu putem acorda aceeași clemență acelei categorii profesionale, care ar fi trebuit ca în acel regim politic să ia atitudine, respectiv, lipsa de reacție a avocaților.
Din studiu și analiza celor două ordine, mai sus menționate, se poate observa, că ofițerii de securitate și/sau miliție erau ajutați de profesori, învățători, institutori, alte categorii sociale, persoane majore care se aflau în preajma minorilor vulnerabili sau care erau extrem de studioși.
Doar dacă lecturăm literar, nu juridic un "raport final cu propunerea de încetare a colaborării", ofițerul ce avea în studiu minorul, se exprima " nu ne mai este util în munca informativă". Se poate observa, că minorii, în vulnerabilitatea lor (fiind cunoscut că vârsta de 14-17 ani este vârsta teribilismului) erau priviți ca simple obiecte, chiar și atunci cânt nu ofereau nici o notă informativă.
Labilitatea reală a minorilor, a început a fi protejată, oarecum, abia în anul 2004 prin apariția Legii nr. 272, deși, nici prin această lege nu se prevede expres o interdicție de a se colabora cu minorii, fără acordul expres al reprezentantului său legal.
Cum încă de la Reforma lui Cuza, prin apariția Codului civil din 1864, cu aplicabilitate din 1865, discernământul minorului era doar prezumat între 14 și 18 ani, și puteau face acte de mică valoare, în nici un caz, nu putea semna un astfel de angajament, a căror efecte juridice puteau fi chiar penale. Cu atât mai mult, cu cât Codul civil 1864 a fost amendat abia în anul 2011 odată cu apariția noului Cod civil, astfel fiind în vigoare, producând efecte juridice în perioada supusă analizei.
Este drept că legea tace în ceea ce privește o astfel de colaborare, dar metoda de constrângere prin care minorii erau obligați să semneze astfel de angajamente, ar trebui sancționată. De multe ori, aceste angajamente nici măcar nu erau scrise de min ori, ci direct de organul de represiune.
Cu atât mai mult, cu cât minorii, erau aduși de profesorul cel mai apropiat de elev, sau de reprezentantul UTC, în diferite săli de clasă, în cadrul unor unități de învățământ, unde, acestora li se vorbea despre unirea României cu Basarabia, despre istorie, școală, ca mai apoi erau puși să semneze astfel de angajamente, ulterior fiind amenințați, ca în cazul în care vor dezvălui "colaborarea" vor fi sancționați. Iar sancțiunea era "inevitabilă la Canal". Cu toții ne amintim ceea ce a însemnat "canalul" pentru persoanele condamnate cu muncă silnică, îndeosebi intelectualitatea vremurilor.
Nu se poate vorbi nici despre siguranța națională , într-o eventuală justificare a acestui tip de "activitate", Ordinele mai sus indicate se refereau strict și indicau expres grupurile țintă, cum ar fi "minorii între 14-17 ani, cenaclurile literare, grupurile de studiu, grupurile hippie, minorii care plecat la olimpiadele sportive , școlare peste graniță, etc..."

Cu stimă!
Cercetător CNSAS
Av. Dr. Cristina Dobre

Cazul "Cristian" sau elevul Puric Dan

Elev al Liceului de arte "Nicolae Tonitza" din București, a "fost luat în studiu" de către securitate, în anul 1976. Ceea ce a atras atenția securității asupra sa, astfel cum reiese din Raportul cu propunerea de recrutare întocmit la 15.03.1976, întocmit de ofițerul desemnat a fost că "atât în cadrul școlii, cât și în societate este cunoscut ca fiind un tânăr serios, corect, modest, cu o conduită morală corespunzătoare".
Tot în raportul cu propunerea de recrutare, se menționează că aceasta va avea loc într-o sală de clasă a Scolii de muzică și arte plastice nr. 3 care asigură condiții de conspirativitate". Ori, aceste condiții nu puteau fi asigurate decât cu acordul expres al institutorului/directorul școlii.
Se mai are în vedere, un aspect extrem de interesant și important, în analiza organului de securitate, aspect care a dus la manipularea ușoară a minorului Puric Dan, anume "tatăl acestuia a făcut parte din PNL în perioada 1937-1938". Aceste aspecte erau relevante la momentul "racolării", fiind o forțare indirectă a minorilor, astfel creându-le impresia că părinții/autorii/reprezentanții lor legali vor fi sancționați. Mai mult, părinții acestuia au fost studiați, atât în ceea ce privește locurile de muncă, cât și ân ceea ce privește caracterele lor. Anume: "mama este tăcută și calculată, iar tatăl este lăudăros", ceea ce dădea posibilitatea agenților de securitate în a cunoaște mult mai ușor metodele prin care minorul putea fi manipulat. Cu atât mai mult, cu cât se poate observa că a fost analizată și relația minorului cu părinții săi, tot pentru a putea cunoaște care pot fi manoperele dolosive ce pot fi folosite asupra sa în exercitarea colaborării.
Cu toate acestea, minorul a avut capacitatea de a reacționa adecvat vârstei și a educației primite, în sensul că nu s-a convertit cu ușurință la propunerea securității. Ba chiar, indirect a respins colaborarea.
Din raportul de analiză din 16.03.1976, mai reiese ceva extrem de important, anume "discuțiile purtate ....au urmărit planul stabilit", ceea ce duce clar la concluzia, că minorii erau ținte directe.
La foarte scurt timp, respectiv la data de 6 iunie 1976, întrucât "racolatul " nu colaborează dupa cum isi dorea securitatea, se întocmește un raport prin care este reanalizat minorul, efectuându-i-se o caracterizare nefiresc de dură.
Deși minor, Puric Dan a avut capacitatea de a "manifesta reținere în semnalarea din proprie inițiativă de informații", astfel se menționează în raportul întocmit de agentul de securitate la data de 09.12.1977.
Astfel, întrucât, minorul Puric Dan nu a transmis informațiile așteptate de securitate, "colaborarea acestuia rezultând doar "din rapoartele agenților"", neexistând nici o notă informativă, mai mult, a fost propusă renunțarea la el, "nemaifiind util".
"Tot din aceleași rapoarte, se poate observa, că minorul se plângea de faptul că colegii săi nu sunt atrași de școală, ceea ce pentru el era destul de jignitor. Din raportul din 09.12.1978 se solicită agentului de securitate să se muncească mai mult cu el", deoarece nu furniza informațiile dorite. Cu toate acestea, raportul cu propunerea încetării colaborării, întocmit de Lt. Morariu Dan, IMB, Serv. 160, a fost întocmit abia la data de 11.10.1978 și a fost aprobat abia la data de 12.10.1978, reprezentanții securității încercând sub diferite forme să obțină informațiile dorite, dar fără rezultat.

Astfel, din analiza rapoartelor întocmite de reprezentanții securității se pot deduce două aspre clare:
• Intervenția instituțiilor de învățământ în racolarea minorilor,
• Alegea acestora, din rândul minorilor vulnerabili, care puteau fi ținte ușoare,
• Racolarea lor, în baza unui plan extrem de bine pus la punct,
• Folosirea minorilor în scopuri machiavelice, sub pretextul că "așa își apără țara, dar dacă deconspiră colaborarea vor fi sancționați, iar dacă nu colaborează, vor fi sancționați membrii familiei sale."
• Se mai poate deduce, că minorii erau analizați și prin prisma "recomandărilor", ceea ce duce la concluzia, că chiar apropiați ai familiei Puric au fost acele persoane care au "recomandat" minorul pentru o eventuală colaborare. Din coroborarea documentelor aflate la dosarul privind pe elevul minor Puric Dan, nu se poate observa vreo notă informativă scrisă de acesta, nu se poate observa vreo colaborare clară, directă cu securitatea. Practic, sub presiunea unui șantaj emoțional, elevul-minor Puric Dan nu a făcut altceva, decât să se alinieze regulilor de la acea vreme politică", mai arată documentele CNSAS.

În data de 6 iunie 1976, întrucât "racolatul" nu colaborează dupa cum își dorea Securitatea, se întocmește un raport prin care este reanalizat minorul, efectuându-i-se o caracterizare nefiresc de dură. Deși minor, Puric Dan a avut capacitatea de a "manifesta reținere în semnalarea din proprie inițiativă de informații", astfel se menționează în raportul întocmit de agentul de securitate la data de 09.12.1977. Astfel, întrucât, minorul Puric Dan nu a transmis informațiile așteptate de securitate, "colaborarea acestuia rezultând doar "din rapoartele agenților"", neexistând nici o notă informativă, mai mult, a fost propusă renunțarea la el, "nemaifiind util". În concluzie Dan Puric "nu a colaborat cu Securitatea și întrucît minorul Puric Dan nu a transmis informațiile așteptate de Securitate, s-a renunțat la el.

M.G.G.