Ciudata moarte a unui copil de 14 ani cu apendicită. Inima i s-a oprit pe masa de operaţii după un amestec de medicamente

Postat la: 12.10.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Ciudata moarte a unui copil de 14 ani cu apendicită. Inima i s-a oprit pe masa de operaţii după un amestec de medicamente

Un copil care la finalul acestei săptămâni ar fi trebuit să împlinească 14 ani a murit, acum câteva zile, la Iaşi, după ce inima i-a stat înaintea unei operaţii de apendicită. Moartea adolescentului Jonathan Pârlea a dus la declanşarea unei anchete penale, la Iaşi, acolo unde Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

La începutul lunii octombrie, Jonathan a mers la Spitalul CF din Paşcani, unde trebuie să fie supus unei operaţii de apendicită. Unitatea sanitară a fost aleasă de părinţii adolescentului. Aceştia aveau încredere în chirurgul care urma să efectueze intervenţia, în baza unor experienţe familiale anterior. Mai exact, atât părinţii, cât şi alţi trei copii, fuseseră operaţi, cu succes, de acelaşi chirurg. Jonathan nu a mai apucat, însă, să fie operat. Nu e foarte clar, la acest moment, ce s-a întâmplat în momentele premergătoare intervenţiei chirurgicale, însă cel mai probabil un cocktail de medicamente administrat înainte de operaţie i-a oprit inima adolescentului.

„La nivelul unităţii noastre s-a înregistrat ceea ce poate fi numit un eveniment advers al activităţii medicale, o evoluţie nefavorabilă a unui pacient internat în Serviciul Chirurgie al unităţii noastre. Pe 2 octombrie, am întrunit o comisie de analiză a cazului. O primă concluzie: evenimentul advers a avut ca şi cauză o reacţie adversă la medicaţia administrată în preanestezie, ca şi analgosedare", a declarat Cătălina Roşca, managerul spitalului din Paşcani. Aceasta a explicat că, în sala de operaţie, copilului i s-au administrat trei medicamente, cu rol de a-l pregăti pentru anestezia generală. După administrarea cocteilului de substanţe, adolescentul a intrat în stop cardio-respirator.

În timp ce medicii au început manevrele de resuscitare, chirurgul care ar fi trebuit să îl opereze pe Jonathan l-a sunat pe tatăl său. Dan Pârlea a fost chemat de urgenţă la spital, unde a aflat că fiul său se zbate între viaţă şi moarte. „M-am întors de urgenţă la Paşcani, eram zbuciumat, ce s-o fi întâmplat, mi-a spus doctorul că nu s-a atins de el, dar că a făcut un infarct. Am întrebat-o pe anestezistă dacă i-a făcut anestezia şi mi-a spus că da. De asemenea, mi-a spus că copilul a dialogat cu ei până când au terminat. Apoi a intrat în stop cardio-respirator", a precizat tatăl băiatului, care a adăugat că nu intenţionează să facă nicio plângere împotriva medicilor, invocând motive religioase.

loading...
PUTETI CITI SI...