Chiar cântăreşte sufletul 21 de grame? Experimentul făcut de un medic atat pe oameni cat si pe animale

Postat la: 30.03.2021 | Scris de: ZIUA NEWS

Chiar cântăreşte sufletul 21 de grame? Experimentul făcut de un medic atat pe oameni cat si pe animale

În cele mai multe religii şi sisteme mistice, filosofice sau mitologice, sufletul uman este perceput ca esenţa vieţii. Sufletul este alcătuit din gândurile şi percepţia oamenilor asupra realităţii, motiv pentru care are capacitatea de-a contura personalitatea, sentimentele şi conştiinţa fiecărui individ în parte.

Pe 10 aprilie 1907, în Dorchester, Massachusetts, un doctor credea atât de mult în existenţa sufletului uman, încât a încercat să-l cântărească. Întregul experiment al medicului Duncan MacDougall s-a numit „Teoria celor 21 de grame", care se referă la un studiu ştiinţific ce a constat in cântărirea a şase oameni înainte şi după ce-au murit pentru a determina diferenţa în greutate a trupurilor acestora şi a publicat rezultatele în ediţia din 1907 a Jurnalului Societăţii Americane a Cercetărilor Psihice. Rezultatele acestui studiu, la care au fost martori alţi patru doctori, sunt de-a dreptul uimitoare!

În ceea ce-l priveşte pe primul pacient al medicului, acesta a fost cântărit când încă trăia şi imediat după ce murise şi diferenţa de greutate dintre când era în viaţă şi nu mai trăia a fost de 21 de grame. Echipa de oameni de ştiinţă prezentă la faţa locului a fost absolut şocată să constate că aceeaşi diferenţă de greutate a fost înregistrată şi la cel de-al doilea pacient al doctorului MacDougall. Într-un articol publicat pe 11 martie 1907, în New York Times, medicul a fost citat că ar fi declarat următoarele: „Viaţa s-a încheiat brusc, de parcă ceva s-a ridicat deodată din corp. Imediat s-a făcut calculul pierderii în greutate şi s-a descoperit că era vorba despre 21 de grame."

O echipă de cercetători a început să investigheze teoria celor 21 de grame şi a luat, astfel, în calcul cât aer era încă în plămâni fix înainte de moarte şi câte fluide avea trupul aflat încă în viaţă. Aici apare discrepanţa din punct de vedere ştiinţific. Insistând că sufletul cântăreşte 21 de grame, MacDougall a continuat experimentul morbid pe 15 câini. Când nu a detectat nicio schimbare înainte şi după moarte, a tras concluzia că patrupedele nu au suflet. Pentru a demonstra asta, şi-a dorit să fotografieze sufletul, însă n-a mai apucat să ducă până la sfârşit experimentul, pentru că s-a stins din viaţă în 1920, înainte de-a încheia demonstraţia.

În 1907, cel mai mare critic al teoriei celor 21 de grame a fost medicul Augustus P. Clarke. În ediţia de mai a revistei Medicina Americană, acesta susţinea că plămânii, în faţa morţii, nu mai răcesc sângele, ceea ce face să crească temperatura corpului şi să apară transpiraţia, de unde şi pierderea celor 21 de grame după deces. Richard Wiseman declara, în cartea sa din 2011, "Paranormalul - de ce vedem ceea ce nu este acolo", că niciun câine nu are glande sudoripare, iar acest lucru explică de ce ei n-au pierdut cele 21 de grame după moarte.

loading...
PUTETI CITI SI...