Centrul European consideră că noua tulpină de coronavirus ar putea fi răspândită deja în afara Marii Britanii

Postat la: 21.12.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Centrul European consideră că noua tulpină de coronavirus ar putea fi răspândită deja în afara Marii Britanii

Noua tulpină de coronavirus este considerată mai contagioasă, pentru că se transmite mai uşor, dar nu şi mai periculoasă, potrivit experţilor. Consilierul ştiinţific al Guvernului Britanic, Patrick Vallance, a declarat că această tulpină a apărut la mijlocul lunii septembrie, iar acum este forma „dominantă" în Marea Britanie.

Cazuri de infectare cu noua tulpină au fost confirmate până acum şi în afara Marii Britanii, nouă în Danemarca şi câte unul în Australia şi Olanda, potrivit ECDC şi Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). „Majoritatea ţărilor UE efectuează o secvenţiere a virusului într-o proporţie mult mai redusă decât Regatul Unit (al Marii Britanii şi Irlandei de Nord), aşadar o circulaţie în afara Regatului Unit nu poate fi exclusă", conform ECDC.

Jens Spahn, Ministrul Sănătăţii din Germania, a anunţat că începând de duminică, 20 decembrie, de la miezul nopţii, vor fi suspendate legăturile aeriene între Germania şi Marea Britanie. Aceeaşi hotărâre au luat-o: Belgia, Olanda, Italia, Austria, Irlanda şi Bulgaria. E posibil ca decizia să se ia curând la nivelul Uniunii Europene.

 

loading...
PUTETI CITI SI...