Cei 28 de medici care semneaza scrisoarea anti-guvern a esteticianului Adina Alberts. 16 dintre ei sunt dentisti, doi sunt farmaciști
Postat la: 06.04.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Adina Alberts, medic estetician, s-a pozitionat transant contra masurilor restrictive impuse de autoritati in vederea prevenirii imbolnavirilor cu COVID-19. Recent a lansat o scrisoare deschisa, prin care a transmis ca "medicii romani nu mai tolereaza aberatiile Guvernului". La final, a adaugat numele a alte 28 de cadre medicale, majoritatea medici dentisti, care s-ar fi alaturat initiativei ei.
Colegiul Medicilor s-a delimitat total de scrisoarea cu pricina, dar a si adaugat ca unul dintre medici nu stia de existenta documentului si ca nu a semnat o astfel de scrisoare. Pe lista Adinei Alberts apar 29 de nume, cu tot cu al ei. Dintre acestea, 16 sunt dentisti, doi sunt farmacisti, restul avand diferite specializari, cum ar fi neurochirurgi, pediatri, oftalmologi sau medici de familie. Unii dintre ei au o activitate constanta pe retelele de socializare si au distribuit si scris, de-a lungul pandemiei, diverse mesaje demne de teoriile conspiratiei. Unii nu cred in pandemie, altii sunt contra vaccin, iar cativa promoveaza diverse leacuri pentru prevenirea bolii, cum ar fi tinctura de propolis pe paine si apa cu sare pe nas.
Damian Baciu, unul dintre medicii care apar pe lista, este medic primar pediatru, specialist in vaccinologie, in Brasov. Acesta distribuie frecvent pe Facebook mesaje contradictorii, cum ar fi "in perioada februarie-decembrie 2020 toate decesele au fost declarate ca fiind provocate de COVID-19", sustine ca Ivermectina, medicamentul controversat care nu este aprobat pentru tratarea COVID-19, ar trebui sa fie vandut la liber in farmacii, dar si ca vaccinurile contra virusului reprezinta "un experiment".
Razvan Constantinescu este medic primar medicina interna si gastroenterologie la Institutul de Gastroenterologie si Hepatologie din Iasi. Acesta sustine ca pandemia este o "mascarada", ca mastile "nu au ce cauta pe fetele oamenilor" si ca pandemia "se bazeaza pe teste pcr si decese false". Camelia Smicala este medic specialist medicina de urgenta si locuieste in Finlanda. Aceasta incurajeaza protestele fata de restrictiile din Romania si a sustinut-o pe Flavia Grosan, medicul care a declarat ca isi trateaza pacientii bolnavi de COVID-19 dupa o schema proprie de tratament.
Aurel Bacean este medic primar neurochirurg in Timisoara. Acesta este medic si la "Centrul de Biorezonanta Dr. Bacean", unde a postat pe Facebook o serie de "masuri de baza pentru profilaxia COVID-19", facute de el, chiar traduse in mai multe limbi. Printre masurile mentionate de el, "pentru prevenirea infectiei cu COVID-19", se numara "apa cu sare trasa pe nas", "tinctura de propolis cateva picaturi pe putin miez de paine", sau "inhalatii cu ceai de musetel si o ceapa necojita, taiata in patru".
Adrian Cacovean este medic primar de chirurgie cardiovasculara in Ramnicu Valcea. Acesta sustine ca oamenii ar trebui sa refuze sa mai intre in magazinele care iau temperatura clientilor si care le solicita sa poarte masca si ca masurile nu se vor relaxa nici daca ar fi vaccinata toata populatia lumii. Iulian Serban este medic primar chirurg in Iasi. Acesta sustine ca discutiile referitoare la medicii care trateaza pacientii COVID-19 si care sunt epuizati ar fi "minciuni" si ca nu e "mare efort sa faci 2-3 injectii pe zi si sa dai 2-3 pastile".
Cu toate ca pe lista apare si Monica Pop, oftalmolog, ulterior aceasta a declarat ca nu l-a semnat pentru ca nu este de acord cu anumite puncte. "Nu sint de acord cu negarea protectiei data de mastile conforme si nici cu negarea existentei bolii", a scris Monica Pop pe Facebook.
"Incetati cu manipularea statisticilor medicale si cu obligarea medicilor sa falsifice certificatele de deces! Oameni care au murit de patologii diverse au fost declarati morti de Covid. Nu mai terorizati populatia, nu mai induceti psihoze, nu mai manipulati datele statistice! Incetati cu starile de urgenta/alerta motivate prin asa-zisa "pandemie"! Ea nu exista, mai cu seama atat timp cat nu a fost declarata printr-un act oficial! Nu mai obstructionati medicii sa-si trateze pacientii cu scheme de tratament pe care le considera ei ca fiind cele mai potrivite pentru acestia!", se mai arata in scrisoarea Adinei Alberts.
"Intre semnatarii textului, exista cel putin o persoana, respectiv domnul prof. dr. Ioan Cordos, care a fost contactat de reprezentantii CMR, iar prof. dr. Ioan Cordos ne-a precizat ca nu stia de existenta acestui document si ca nu a semnat o astfel de scrisoare", se arata in comunicatul transmis de Colegiul Medicilor. "In cazul acelor medici care nu respecta normele medicale larg acceptate de comunitatea stiintifica medicala si afecteaza, prin declaratiile lor, sanatatea publica, prin instigare la incalcarea lor, vor fi identificati si cercetati in cadrul comisiilor de disciplina ale CMR, putandu-se ajunge pana la ridicarea dreptului de a profesa", mai arata comunicatul.
"Tocmai m-am intors de la Colegiul Medicilor Bucuresti! AM 10 PLANGERI! 7 pe subiectul Ivermectina si 3 pentru ca am publicat tratamentul cu care eu m-am vindecat de Covid! Si care ulterior a devenit OFICIAL! Cred ca in acest moment am intrat in CARTEA RECORDURILOR, ca fiind medicul cu cele mai multe plangeri concomitente... Nu, nu de la pacienti!!! Voi reveni cu detalii, in curand", a scris Adina Alberts in luna martie, dupa ce a afirmat ca pacientii sunt "tratati aiurea, cu tot felul de medicamente experimentale".
-
Un avion misterios patrulează de ore bune pe cerul României. Este Bombardier Challenger 650, iar datele zborului au fost ascunse
Un avion misterios patrulează de ore bune pe cerul României, urmând același itinerar de zbor. Bombardier Challenger 650 ...
-
Cea mai citită ştire la ruşi: Georgescu a acuzat NATO că încearcă să declanșeze un al Treilea Război Mondial prin România
Interviul dat de Călin Georgescu conspiraționistului american Alex Jones în care a susținut, fără nici o dovadă, că "glo ...
-
S-a dat alarma la Copenhaga după o discuție telefonică între prim-ministrul danez și Trump despre Groenlanda
Directorul executiv al Novo Nordisk și conducătorii altor companii mari din Danemarca sunt așteptați să discute joi cu p ...
-
Se limitează tranzacțiile cash în România. Barna: „Reducem în domenii cu risc major"
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a dezvăluit că vrea să propună reducerea tranzacțiilor cu bani numerar sau cash în ...
-
Economia duduie doar în discursuri politice - Producția industrială a României a luat-o la vale în 2024
Economia României duduie numai în discursuri politice. Producţia industrială a scăzut cu 1,8%, ca serie brută, și cu 1,6 ...
-
Se pregătește o mare schimbare în piața țigărilor: Nicotina, plafonată ca să nu dea dependență
Autorităţile de reglementare din Statele Unite au propus plafonarea conţinutului de nicotină din ţigări la niveluri care ...
-
Teoria Conspiratiei: Mai "flutură" steagurile americane amplasate pe Lună în cadrul misiunilor Apollo? Explicatiile NASA
Steagurile americane amplasate pe Lună în cadrul misiunilor Apollo sunt simboluri emblematice ale istoriei explorării sp ...
-
Aceasta este cea mai veche mișcare la nivelul elitelor europene
Ambasada României în R. Bulgaria a salutat vizita, la Sofia, a unei delegații a ONG-ului PanEuropa România, care a fost ...
-
Biden părăsește Casa Albă luând cu el documente clasificate
Camioanele care s-au deplasat la Casa Albă pentru plecarea actualului președinte american Joe Biden au luat și documente ...
-
Cel mai amplu studiu privind siguranța vaccinului relevă +610% miocardite, +378% ADEM, +323% CVST, +249% riscuri Guillain-Barré
Un studiu revoluționar realizat pe aproape 99 de milioane de persoane vaccinate din opt țări, publicat în respectata rev ...
-
Tradiția mărțișorului - de la firul alb-roșu la eleganța aurului
Mărțișorul este una dintre cele mai frumoase tradiții românești, un simbol al primăverii care transcende generații și ev ...
-
Cel mai puternic om din lume îți spune ce se va întâmpla cu economia în 2025. Gigantul BlackRock dezvăluie în ce trebuie să investești
BlackRock este prezentă în acționariatul a zeci de mii de companii din întreaga lume, acolo unde a investit banii clienț ...
-
CEO-ul unei companii financiare admite că poate fi înlocuit de A.I.: „Acum dispune de capacități de raționament."
Sebastian Siemiatkowski a admis că inteligența artificială (A.I.) este capabilă să îi preia atribuțiile de director gene ...
-
Călin Georgescu acuză că Ursula von der Leyen a fost implicată în anularea alegerilor din România
Călin Georgescu acuză că România se află într-o stare de practic război după anulare alegerilor. Georgescu spune, în pre ...
-
România în Schengen: o analiză economică dezvăluie dezavantajele ascunse ale integrării
România ar putea avea numeroase beneficii odată cu aderarea la spațiul Schengen, însă această schimbare vine și cu o ser ...
-
Moment astronomic extrem de rar - Se întâmplă la 160.000 de ani
O cometă strălucitoare ar putea fi vizibilă pe cerul din întreaga lume în următoarele zile, pentru prima dată în 160.000 ...
-
China pregătește o minune științifică: "Soarele artificial" care va revoluționa energia
Un generator liniar de plasmă a atins specificaţiile de proiectare, făcând din China a doua ţară din lume, după Ţările d ...
-
Călin Georgescu, liber spre o nouă candidatură? Concluzia lui Tudorel Toader după articolele din Reuters și Politico
Eu cred că va putea sau ar trebui să poată candida, a spus Tudorel Toader despre o nouă candidatură a lui Călin Georgesc ...
-
De ce să alegi Oradea pentru o escapadă de weekend?
Dacă ai ajuns să citești acest articol din curiozitate, întrebându-te „cu ce mă poate convinge Oradea?", atunci ești în ...
-
Care e Conspirația: Un guvern mondial unic care utilizează tehnocrația pentru a conduce Lumea
Cu toții am devenit familiarizați cu termenul „teoria conspirației" în ultimii cinci ani. Dar ceea ce este mai puțin cla ...
-
Temperaturile interioare afectează funcția cognitivă la adulții în vârstă
Un nou studiu arată că adulții în vârstă se confruntă cu cele mai puține dificultăți de atenție atunci când temperaturil ...
-
Georgescu îl amenință pe Iohannis cu dezvăluiri dacă nu își dă demisia: "Statul român cunoaște foarte bine vulnerabilitățile pe care le-a avut ca primar"
Călin Georgescu, candidatul independent care a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, a făcut o serie de decla ...
-
Cât de sănătos este, de fapt, consumul de ouă: Analiză complexă a specialiștilor
Sunt ouăle utile pentru sănătatea noastră sau o cauză a bolilor de inimă? Specialiștii au dat verdictul după o analiză c ...
-
Soarele a devenit albastru acum 200 de ani: cercetătorii au dezvăluit cauza acestui fenomen șocant la acea vreme
În urmă cu aproximativ 200 de ani, Soarele a trecut printr-un fenomen rar, apărând albastru pe cer și declanșând o perio ...
-
Ce s-a descoperit in Antartica in urma unui foraj de 3km adancime. Reușita marchează depășirea unei bariere de netrecut până acum de 800.000 de ani
O echipă internațională de cercetători a efectuat un foraj remarcabil în scoarța Antarcticii, reușind să recupereze o mo ...
-
Incident șocant în București: Un bărbat a furat trei picioare amputate dintr-un spital. Pe unul l-a pierdut pe drum!
Un bărbat ar fi intrat în curtea Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde ar fi furat trei picioare de om, amputate ...
-
Războiul cipurilor - Ultima decizie a lui Joe Biden stârnește nemulțumirea Chinei
Joe Biden, președintele în exercițiu al SUA, a semnat în ultimele zile ale mandatului său un nou act legislativ care res ...
-
Facturile vor exploda: UE a decis să elimine complet plafonarea prețului la gaze
Facturile europenilor la gaze vor exploda. UE a decis să elimine complet plafonarea prețului.Uniunea Europeană intenţion ...
-
De fapt, Elon Musk e seful lui Donald Trump? Miliardarul nu-l scapa din ochi pe presedinte. Unde își va muta biroul
Cel mai bogat om din lume, Elon Musk, urmează să primească un birou în complexul Casei Albe, mai precis în clădirea Eise ...
-
Avioane de luptă şi câteva mii de soldaţi vor asigura securitatea Forumului Economic Mondial de la Davos
Câteva mii de militari elveţieni au fost desfăşuraţi în staţiunea montană elveţiană Davos cu o săptămână înaintea începe ...