Biserica Ortodoxă a donat o stație de oxigen pentru Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu

Postat la: 22.12.2020 | Scris de: ZIUA NEWS

Biserica Ortodoxă a donat o stație de oxigen pentru Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu

Arhiepiscopia Sibiului a cumpărat o stație de oxigen și a donat-o la Spitalul de Pneumoftizilogie din Sibiu, unde sunt tratați pacienți cu Covid. Noul echipament a fost inaugurat marți, în prezența ÎPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu a fost desemnat de Ministerul Sănătăţii ca spital-suport Covid. Drept urmare, un pavilion cu 60 de paturi a fost destinat tratării pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. În anul 2020, la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu au fost spitalizaţi aproximativ 2.300 de pacienţi, peste 700 dintre aceştia fiind internaţi în secţia COVID-19. Noul generator de oxigen are o capacitate de 16 metri cubi, fiind necesar în condiţiile în care vechea staţie, de 6 metri cubi, nu mai făcea faţă necesităţilor pacienţilor cu COVID-19.

loading...
PUTETI CITI SI...