Vladimir Putin pierde periferia Imperiului
Postat la: 03.08.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
La Habarovsk, în Orientul Îndepărtat Rus, a avut loc un nou protest în sprijinul guvernatorului de opoziţie din regiune, Serghei Furgal, care a fost arestat pentru acuzaţii de omor. În ciuda ploii, mii de oameni au participat la protest şi au scandat minute în şir „Libertate” şi „Jos cu ţarul!”.
Acţiuni de solidaritate cu protestatarii din Habarovsk au avut loc în mai multe oraşe mari din Rusia, în special în Vladivostok, Barnaul, Irkutsk, Kazan, Chelyabinsk sau Krasnodar. În multe dintre aceste oraşe poliţia i-a reţinut pe unii participanţi la miting.
Acţiunile de protest de la Habarovsc au început pe 11 iulie şi au loc zilnic, cele mai numeroase fiind în zilele de weekend. Participanţii îşi exprimă astfel indignarea faţă de reţinerea guvernatorului Serghei Furgal, un opozant al puterii centrale de la Moscova.
Pentru tânăra Ekaterina Işcenko este o certitudine faptul că în Orient Îndepărtat al Rusiei, la Habarovsk, se duce o luptă pentru democraţie, declanşată de arestarea unui guvernator, proteste de amploare care descumpănesc Kremlinul, informează AFP.
„În timpul demonstraţiilor îmi vine uneori să plâng de bucurie când văd că suntem toţi uniţi", a declarat studenta de 21 de ani pentru AFP vorbind despre prima sa mobilizare politică.
De mai bine de trei săptămâni, ea a participat la manifestaţiile de amploare din Habarovsk, oraş situat la 6.000 de kilometri de Moscova, pe malurile râului Amur.
Mii de persoane au demonstrat din nou sâmbătă, adunându-se pentru al patrulea sfârşit de săptămână consecutiv.
Pe 25 iulie, pe străzi s-au strâns zeci de mii de cetăţeni, conform mass-media şi activiştilor, poliţia apreciind că au fost mai puţin, în jur de 6.500. În timpul săptămânii, câteva sute de protestatari se încăpăţânează să demonstreze în fiecare seară.
Durata şi amploarea mobilizării sunt excepţionale, mai ales că protestele au loc la mare depărtare de Moscova, locul tradiţional al celor care contestă puterea.
La originea acestei fronde fără precedent se află arestarea, pe 9 iulie, a guvernatorului regional, Serghei Furgal, în vârsta de 50 de ani, fost antreprenor acuzat de crime comise în urmă cu 15 şi trimis apoi la Moscova pentru a fi judecat.
Mulţi consideră că arestarea sa a reprezentat o modalitate a puterii de a se debarasa de un politician excesiv de independent, ales în 2018 în defavoarea candidatului reprezentând partidul preşedintelui Vladimir Putin. Membru al partidului ultra-naţionalist LDPR, fidel în general Kremlinului, Serghei Furgal s-a dovedit a fi un guvernator activ şi atent la nevoile cetăţenilor, ceea ce a fost suficient pentru a-i asigura, în plan local, o popularitate ce rivalizează cu cea a lui Vladimir Putin, notează AFP, preluată de agerpres.ro.
„De îndată ce Furgal a fost ales, capitala Extremului Orient rus a fost mutată de aici la Vladivostok. Asta în mod evident pentru că am ales un adversar", subliniază Viktoria Saharova, o vânzătoare de 22 de ani care participă la demonstraţii.
În aceasta regiune îndepărtată, cu o suprafaţă asemănătoare Turciei dar cu o populaţie de doar 1.3 milioane de locuitori, mobilizarea se bazează pe un resentiment adânc înrădăcinat faţă de autorităţile federale, izvorât din atitudinea percepută ca fiind dispreţuitoare faţă de provinciile îndepărtate.
La resentimente se adaugă dificultăţile economice cu care se confruntă această regiune cu o climă foarte dură, aflată în vecinătatea Chinei, unde predomină industriile metalurgică, minieră şi forestieră.
În timp ce canalele de televiziune publice ignoră în mare măsură protestele, presa mai independentă nu îşi ascunde un anumit entuziasm. Într-un editorial recent, ziarul Vedomosti a numit Habarovsk-ul un „nou simbol" al opoziţiei „faţă de centru al regiunilor".
Nemulţumirile sunt însoţite de sloganuri care îl vizează direct pe preşedintele Putin.
De asemenea, cu ocazia votului privind modificarea Constituţiei în scopul întăririi prerogativelor preşedintelui rus care a avut loc la sfârşitul lunii iunie, regiunea s-a remarcat printr-o rată ridicată a absenteismului, iar totalul voturilor favorabile a fost cu 15% mai scăzut decât media naţională.
Pentru a-i calma pe protestatari, Moscova a contat pe numirea, la 20 iulie, a unui guvernator interimar în persoana lui Mihail Degtiarev, coleg de partid cu Serghei Furgal. Deputatul în vârsta de 39 de ani, cunoscut până acum pentru propuneri legislative nebuneşti, a avut parte de o primire foarte rece, ceea ce nu este de mirare având în vedere declaraţiile sale în care afirmă că nu are timp să se întâlnească cu manifestanţii pe care îi acuză că sunt susţinuţi de „provocatori" străini.
„Ar fi trebuit să alegem noi un înlocuitor local. Dar, în schimb, ne este trimis cineva care nu cunoaşte despre Habarovsk decât imaginea desenată pe bancnotele de 5.000 de ruble", l-a ironizat Saharova pe Degtiarev.
În acest context şi ca semn al unei anumite nervozităţi, autorităţile au manifestat o reţinere neobişnuită, permiţând organizarea demonstraţiilor şi făcând puţine arestări.
În aceasta săptămână, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a lăudat chiar atitudinea relaxată a poliţiei, în condiţiile în care protestele neautorizate sunt de obicei puternic reprimate în Rusia.
„Ne este totuşi teamă că ne vor aresta", a declarat Iuri Petrov, un protestatar în vârsta de 47 de ani. „Trăim un moment democratic, dar care, fără îndoială, va fi efemer".
Singura regiune care l-a sfidat pe Putin şi a votat „Nu" la referendum
O singură regiune a Rusiei l-a sfidat pe Vladimir Putin în referendumul convocat de acesta pentru a se proclama preşedinte pe viaţă - regiunea autonomă Nenets a votat în proporţie de 55% împotriva schimbărilor constituţionale, relatează The Guardian.
Fostul ofiţer KGB care conduce Rusia de peste două decenii ca preşedinte şi uneori ca prim-ministru, a câştigat cu un scor zdrobitor referendumul controversat care îi permite să candideze pentru încă două mandate după ce cel pe care deja îl are va expira în 2024. Criticii regimului lui Vladimir Putin spun că votul a fost fraudat masiv.
În regiunea izolată Neneţ, din nordul ţării, însă, 37,490 dintre votanţi, adică 55% i-au spus „niet" lui Vladimir Putin, singura regiune a Rusiei, de altfel, care a respins schimbările constituţionale propuse de Kremlin.
Rezidenţii acestei regiuni sunt nemulţumiţi de planurile guvernului lui Putin de a uni jurisdicţia lor cu o altă regiune, Arkhangelsk, iar votul împotriva lui Putin ar putea fi o formă de protest faţă de aceste planuri ale preşedintelui rus. Locuitorii acestei regiuni se tema că unirea districtului lor cu un altul îi va sărăci.
-
Wall Street Journal: "Trump aduce după el o lume post-europeană"
„Statele Unite se pregătesc pentru o lume post-europeană", după ce Trump „a înțeles că Europa a abdicat de la rolul ei î ...
-
"Canada ar trebui să fuzioneze cu Statele Unite": reacţia lui Donald Trump la anunțul despre demisia premierului canadian Justin Trudeau
Preşedintele ales Donald Trump a sugerat din nou că Statele Unite şi Canada ar trebui să „fuzioneze", la câteva ore după ...
-
Efectul BRICS: Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul american
Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul într-o măsură mai mare sau mai mică: până la sfârșitul anului 2 ...
-
Afacere de 300 de miliarde de euro, propusă de Zelenski lui Trump, pentru economia SUA. "Luaţi banii şi vom cumpăra toate armele din Statele Unite"
Liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu pentru podcasterul american Lex Fridman, citat de The ...
-
Se complică situația în Canada: Justin Trudeau își pregătește demisia
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau este din ce în ce mai aproape de a anunţa că intenţionează să demisioneze, deşi n ...
-
Serviciile de informaţii americane aruncă bomba: "Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen"
Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen, indicând rolul Beijingului în furnizarea de armament a ...
-
Dezertare masivă în armata ucraineană. O treime din soldatii proaspat instruiti n-au mai ajuns pe front
Circa 1.700 de soldaţi ucraineni dintr-o brigadă alcătuită din aproximativ 6.000 de soldaţi, dintre care o parte au fost ...
-
Nehammer anunță că demisionează. De peste trei luni, Austria n-are guvern
Negocierile dintre Partidului Popular austriac (ÖVP) și Partidul Social-Democrat (SPO) au eșuat, conform presei austriec ...
-
De ce stârnește Elon Musk panică printre liderii europeni
Miliardarul Elon Musk a provocat panică printre liderii europeni, după ce a cerut eliberarea unui personaj controversat ...
-
Scandal uriaș pe final de mandat: Joe Biden îl decorează pe George Soros
Joe Biden a acordat prestigioasa Medalie Prezidenţială a Libertăţii unei serii de celebrităţi, a căror alegere este uneo ...
-
România ajunge la sapă de lemn, în timp ce economia Ungariei bubuie: salariile vor crește cu 8%, inflația fiind menținută la 3%
Un nou minister de vârf pentru o nouă politică economică, Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor vor fu ...
-
Au ajuns-o blestemele oamenilor amărâți de care si-a batut joc: Ursula von der Leyen e grav bolnavă. Și-a anulat toate vizitele
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a anulat toate deplasările din următoarele două săptămâni după ce ...
-
Miracolul argentinian se poate transforma în film de groază - Aprecierea uriașă a monedei pune presiune pe Javier Milei
Peso-ul argentinian s-a întărit în termeni reali mai mult decât orice altă monedă în 2024, sporind popularitatea președi ...
-
Ce pune la cale Teheranul? Iranul dă asigurări că o nouă rezistenţă va apărea în Siria împotriva Israelului
O „nouă rezistenţă" împotriva Israelului va apărea în Siria, în ciuda căderii fostului preşedinte Bashar al-Assad, potri ...
-
Regele Charles a semnat tratatul Forumului Economic Mondial pentru instalarea unei guvernări globale!
Comunicatul de presă al Palatului Buckingham, publicat pe 25 decembrie 2024: Mesajul de Crăciun al Majestății Sale Regel ...
-
Aici ar putea fi declanșat Al Treilea Război Mondial: au început pregătiri majore de apărare
Narva, al treilea oraș ca mărime din Estonia, se confruntă cu o creștere a provocărilor din partea Rusiei, într-un conte ...
-
Putin joacă tare pe nervii noștri: Revenirea lui Trump la Casa Albă ar putea declanșa o nouă cursă nucleară - Avertisment dur lansat de la Moscova
Responsabilul cu controlul armelor din Rusia a avertizat vineri viitoarea administrație a lui Donald Trump că Moscova ia ...
-
Sara Netanyahu, soția premierului israelian, este suspectată de influențarea unor martori
Procurorul general al Israelului a cerut o anchetă asupra soţiei premierului Benjamin Netanyahu, care este suspectată că ...
-
Tabăra lui Trump se zguduie: Musk și Ramaswamy intră în conflict cu susținătorii MAGA pe tema imigrației
De mai multe zile s-a iscat o adevărată furtună în tabăra lui Donald Trump din cauza comentariilor făcute de doi dintre ...
-
Putin: "În 2021, actualul preşedinte Biden mi-a propus exact asta: amânarea aderării Ucrainei la NATO cu 10-15 ani"
Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că omologul său american Joe Biden i-a propus - în 2021 - o "amânare" a aderării ...
-
Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
Dacă ați fi mers pe linia frontului în primele săptămâni ale războiului din Ucraina, ați fi putut auzi strigăte în ucrai ...
-
Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald ...
-
Donald Trump despre LGBTQ+: "Vreau să opresc delirul transexualilor. Există doar feminin și masculin"
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat că doreşte să oprească „delirul transsexualilor" încă din prima sa zi ...
-
Soldații au devenit cel mai valoros export al Coreei de Nord. Suma gigantică pe care o primește Kim Jong-un de la Vladimir Putin pentru tunuri și carne de tun
Parteneriatul dintre Rusia și Coreea de Nord este favorabil ambelor țări ostile Occidentului. Armatele lui Putin primesc ...
-
Modelul lui Călin Georgescu: Reformele radicale ale excentricului președinte Milei au scos Argentina din recesiune!
Argentina a ieșit dintr-o recesiune profundă, ceea ce reprezintă o victorie majoră pentru președintele libertarian al ță ...
-
De ce ar putea fi Donald Trump primul președinte penal al SUA
Avocații lui Donald Trump au cerut recent Curții Supreme de Justiție anularea dosarelor penale privind cele 34 de capete ...
-
Cine va controla Siria? Actorii globali pregătiți să-și impună influența post-Bashar al-Assad
După înlăturarea președintelui Bashar al-Assad, sirienii vor căuta să-și decidă singuri viitorul politic, feriți de infl ...
-
Război, extremă urgență: Vântul suveranismului mătură Europa - Extrema dreaptă germană pune la îndoială apartenența la NATO
Co-liderul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Tino Chrupalla, a declarat că Germania va tr ...
-
De ce a capturat Israelul cel mai înalt munte al Siriei la doar câteva ore după căderea lui Assad
Israelul nu a pierdut timpul după căderea lui Bashar al-Assad pentru a bombarda toate mijloacele militare siriene pe car ...
-
Rusia, în pragul retragerii din Siria: imaginile din satelit sugerează ample mișcări de evacuare
Rusia pare să-şi pregătească de evacuare echipamentele militare de la o bază aeriană militară din Siria, potrivit imagin ...