Vladimir Putin: "Nu căutăm succesori!" Țarul de la Kremlin se autoimpune la putere pana în 2036
Postat la: 24.06.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Vladimir Putin acționează pe termen lung. Intr-un interviu pe care televiziunea rusă l-a transmis acum două zile a declarat că va candida, din nou, la președinția Rusiei dacă amendamentele constituționale pe care le-a propus vor fi aprobate în urma referendumului pregătit pentru 1 iulie. Mandatul Țarului de la Kremlin ar urma să se încheie în 2024, numai că președintele rus și-a pregătit deja pașii următori, vizând păstrarea funcției supreme în stat până în 2036.
Duma de Stat a aprobat Reforma Constituțională propusă de Vladimir Putin, analiștii politici fiind de părere că totul s-a desfășurat conform unui scenariu anticipat. Nu a fost înregistrat niciun vot împotrivă, iar "măreția Rusiei" - despre care liderul de la Kremlin vorbește de fiecare dată - este sintagma pe care Putin o păstrează ca pe o floare prinsă la reverul costumului.
La aproape 68 de ani - îi va împlini pe 7 octombrie -, Putin pare mai energic ca niciodată, cu atât mai mult cu cât toate planurile sale se transformă, subit, în realitatea dorită. Și, tocmai de aceea, nu se ferește să afirme că prioritară nu este descoperirea unui "succesor" al său, ci doar continuarea "muncii" depuse până acum.
„Trebuie să continuăm munca, nu să căutăm succesori", a precizat Vladimir Putin în interviul transmis de televiziunea rusă. Suplimentar, "Țarul" a lansat și un avertisment voalat către eventualii doritori ai funcției supreme, considerând că dacă referendumul de la 1 iulie nu îi va da câștig de cauză se va ajunge într-un previzibil impas.
"Voi spune absolut sincer acum: Dacă această schimbare constituțională nu va avea loc, în doi ani - și vă spun asta din propria experiență - în loc de o muncă normală și constantă la diferite niveluri de putere toată lumea va începe să caute în jur posibili succesori"
În pofida faptului că reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății au avertizat că pandemia de coronavirus poate cunoaște o nouă etapă "explozivă" în Rusia - în contextul în care parada militară grandioasă organizată de autorități pe 24 iunie ar urma să atragă sute de mii de oameni -, Vladimir Putin trece cu vederea astfel de "amănunte" și se dovedește a fi, încă o dată, mult mai atent la scenariul politic personal decât la grija pe care ar trebui să o arate pentru rușii de rând.
Ieri, Vladimir Putin a vizitat, fără a purta mască de protecție, Catedrala Patriarhală cu hramul Învierii Domnului - considerată "templu al Forțelor Armate ale Federației Ruse". S-a dorit a fi încă o lovitură de imagine dată de președintele rus, ziua de 22 iunie marcând " Ziua Memoriei și a Durerii", iar anul acesta se împlinesc 79 de ani de la declanșarea celui de-al Doilea Război Mondial.
Vladmir Putin a fost acuzat, încă de la începutul pandemiei de coronavirus, că minimalizează riscurile reprezentate de noul coronavirus, sacrificând pe un "altar al cultului personalității" sănătatea populației. Iar rușii de rând se confruntă, acum, cu două pericole majore.
1. Pe de o parte, numărul cazurilor de îmbolnăvire cu noul coronavirus este în creștere alarmantă, Rusia fiind devansată în acest clasament nedorit doar de Statele Unite ale Americii și Brazilia. 599.705 de ruși au fost infectați cu noul coronavirus, iar numărul deceselor a ajuns la 8.359, cu 153 mai multe decât informațiile oficiale publicate ieri.
2. Pe de altă parte, populația este afectată și de criza economică din Rusia, în pofida declarațiilor oficiale care transmit că totul se desfășoară în parametri normali. Dar datoria pe cap de locuitor a crescut cu 10% față de 2014, prețurile la produsele de bază sunt din ce în ce mai mari și, chiar dacă nu toți au curajul de a-i spune lui Putin ceea ce gândesc, se fac din ce în ce mai auzite vocile critice.
Surprinzător, "Rusia lui Putin" se pregătește să treacă într-o nouă etapă a asa-ziselor măsuri de relaxare, în ciuda cifrelor alarmante. S-au deschis parcurile și terasele, iar acum este pregătită redeschiderea muzeelor.
Este evident că "Maica Rusia" nu trece prin cea mai bună perioadă a sa, însă un astfel de adevăr nu îl deranjează pe Vladimir Putin. Pregătește cu minuțiozitate parada militară grandioasă cu ocazia Zilei Victoriei, iar bugetul alocat acestei manifestări - 13 milioane de euro - îi determină pe din ce în ce mai mulți analiști să consideră că există asemănări izbitoare între el și dictatorul nord-coreean Kim Jong UN.
Conform acestora, Vladimir Putin nu urmărește decât propriile interese oligarhice, asuprind populația de rând, chiar dacă păstrează, în permanență, "mănușa de catifea" peste "pumnul de fier". Este preocupat, exclusiv, de propria imagine, iar declarațiile pe care le face ascund, de fiecare dată, și avertismente trimise către adversari, dincolo de frazele pompoase în care "Mândra Rusie" este prezentată drept un pilon de neclintit la nivel global.
Totuși, există și primari care se opun dorinței lui Putin ca în marile orașe ale "Patriei Mamă" să fie organizare manifestări similare celei de la Moscova, mai ales în condițiile în care sărăcia în care trăiesc rușii de rând este evidentă, în foarte multe zone, iar discrepanța dintre o paradă militară opulentă și costisitoare - riscantă și la nivel medical, din cauza crizei noului coronavirus - și scăderea îngrijorătoare a nivelului de trai al rușilor este evidentă.
-
Wall Street Journal: "Trump aduce după el o lume post-europeană"
„Statele Unite se pregătesc pentru o lume post-europeană", după ce Trump „a înțeles că Europa a abdicat de la rolul ei î ...
-
"Canada ar trebui să fuzioneze cu Statele Unite": reacţia lui Donald Trump la anunțul despre demisia premierului canadian Justin Trudeau
Preşedintele ales Donald Trump a sugerat din nou că Statele Unite şi Canada ar trebui să „fuzioneze", la câteva ore după ...
-
Efectul BRICS: Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul american
Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul într-o măsură mai mare sau mai mică: până la sfârșitul anului 2 ...
-
Afacere de 300 de miliarde de euro, propusă de Zelenski lui Trump, pentru economia SUA. "Luaţi banii şi vom cumpăra toate armele din Statele Unite"
Liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu pentru podcasterul american Lex Fridman, citat de The ...
-
Se complică situația în Canada: Justin Trudeau își pregătește demisia
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau este din ce în ce mai aproape de a anunţa că intenţionează să demisioneze, deşi n ...
-
Serviciile de informaţii americane aruncă bomba: "Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen"
Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen, indicând rolul Beijingului în furnizarea de armament a ...
-
Dezertare masivă în armata ucraineană. O treime din soldatii proaspat instruiti n-au mai ajuns pe front
Circa 1.700 de soldaţi ucraineni dintr-o brigadă alcătuită din aproximativ 6.000 de soldaţi, dintre care o parte au fost ...
-
Nehammer anunță că demisionează. De peste trei luni, Austria n-are guvern
Negocierile dintre Partidului Popular austriac (ÖVP) și Partidul Social-Democrat (SPO) au eșuat, conform presei austriec ...
-
De ce stârnește Elon Musk panică printre liderii europeni
Miliardarul Elon Musk a provocat panică printre liderii europeni, după ce a cerut eliberarea unui personaj controversat ...
-
Scandal uriaș pe final de mandat: Joe Biden îl decorează pe George Soros
Joe Biden a acordat prestigioasa Medalie Prezidenţială a Libertăţii unei serii de celebrităţi, a căror alegere este uneo ...
-
România ajunge la sapă de lemn, în timp ce economia Ungariei bubuie: salariile vor crește cu 8%, inflația fiind menținută la 3%
Un nou minister de vârf pentru o nouă politică economică, Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor vor fu ...
-
Au ajuns-o blestemele oamenilor amărâți de care si-a batut joc: Ursula von der Leyen e grav bolnavă. Și-a anulat toate vizitele
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a anulat toate deplasările din următoarele două săptămâni după ce ...
-
Miracolul argentinian se poate transforma în film de groază - Aprecierea uriașă a monedei pune presiune pe Javier Milei
Peso-ul argentinian s-a întărit în termeni reali mai mult decât orice altă monedă în 2024, sporind popularitatea președi ...
-
Ce pune la cale Teheranul? Iranul dă asigurări că o nouă rezistenţă va apărea în Siria împotriva Israelului
O „nouă rezistenţă" împotriva Israelului va apărea în Siria, în ciuda căderii fostului preşedinte Bashar al-Assad, potri ...
-
Regele Charles a semnat tratatul Forumului Economic Mondial pentru instalarea unei guvernări globale!
Comunicatul de presă al Palatului Buckingham, publicat pe 25 decembrie 2024: Mesajul de Crăciun al Majestății Sale Regel ...
-
Aici ar putea fi declanșat Al Treilea Război Mondial: au început pregătiri majore de apărare
Narva, al treilea oraș ca mărime din Estonia, se confruntă cu o creștere a provocărilor din partea Rusiei, într-un conte ...
-
Putin joacă tare pe nervii noștri: Revenirea lui Trump la Casa Albă ar putea declanșa o nouă cursă nucleară - Avertisment dur lansat de la Moscova
Responsabilul cu controlul armelor din Rusia a avertizat vineri viitoarea administrație a lui Donald Trump că Moscova ia ...
-
Sara Netanyahu, soția premierului israelian, este suspectată de influențarea unor martori
Procurorul general al Israelului a cerut o anchetă asupra soţiei premierului Benjamin Netanyahu, care este suspectată că ...
-
Tabăra lui Trump se zguduie: Musk și Ramaswamy intră în conflict cu susținătorii MAGA pe tema imigrației
De mai multe zile s-a iscat o adevărată furtună în tabăra lui Donald Trump din cauza comentariilor făcute de doi dintre ...
-
Putin: "În 2021, actualul preşedinte Biden mi-a propus exact asta: amânarea aderării Ucrainei la NATO cu 10-15 ani"
Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că omologul său american Joe Biden i-a propus - în 2021 - o "amânare" a aderării ...
-
Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
Dacă ați fi mers pe linia frontului în primele săptămâni ale războiului din Ucraina, ați fi putut auzi strigăte în ucrai ...
-
Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald ...
-
Donald Trump despre LGBTQ+: "Vreau să opresc delirul transexualilor. Există doar feminin și masculin"
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat că doreşte să oprească „delirul transsexualilor" încă din prima sa zi ...
-
Soldații au devenit cel mai valoros export al Coreei de Nord. Suma gigantică pe care o primește Kim Jong-un de la Vladimir Putin pentru tunuri și carne de tun
Parteneriatul dintre Rusia și Coreea de Nord este favorabil ambelor țări ostile Occidentului. Armatele lui Putin primesc ...
-
Modelul lui Călin Georgescu: Reformele radicale ale excentricului președinte Milei au scos Argentina din recesiune!
Argentina a ieșit dintr-o recesiune profundă, ceea ce reprezintă o victorie majoră pentru președintele libertarian al ță ...
-
De ce ar putea fi Donald Trump primul președinte penal al SUA
Avocații lui Donald Trump au cerut recent Curții Supreme de Justiție anularea dosarelor penale privind cele 34 de capete ...
-
Cine va controla Siria? Actorii globali pregătiți să-și impună influența post-Bashar al-Assad
După înlăturarea președintelui Bashar al-Assad, sirienii vor căuta să-și decidă singuri viitorul politic, feriți de infl ...
-
Război, extremă urgență: Vântul suveranismului mătură Europa - Extrema dreaptă germană pune la îndoială apartenența la NATO
Co-liderul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Tino Chrupalla, a declarat că Germania va tr ...
-
De ce a capturat Israelul cel mai înalt munte al Siriei la doar câteva ore după căderea lui Assad
Israelul nu a pierdut timpul după căderea lui Bashar al-Assad pentru a bombarda toate mijloacele militare siriene pe car ...
-
Rusia, în pragul retragerii din Siria: imaginile din satelit sugerează ample mișcări de evacuare
Rusia pare să-şi pregătească de evacuare echipamentele militare de la o bază aeriană militară din Siria, potrivit imagin ...