Viziunea Pentagonului pentru următorul an de război în Ucraina: Situația se îndreaptă spre un stand-by ca pe vremea Războiului Rece

Postat la: 01.03.2023 | Scris de: ZIUA NEWS

Viziunea Pentagonului pentru următorul an de război în Ucraina: Situația se îndreaptă spre un stand-by ca pe vremea Războiului Rece

Statele Unite nu cred că armata rusă va obţine câştiguri teritoriale semnificative în războiul din Ucraina în viitorul apropiat, a declarat marţi un oficial al Pentagonului, care a descris evoluţia liniei frontului drept un fel de "măcinare lentă", un război de uzură în care niciuna dintre tabere nu poate obţine un avans notabil.

Deşi nu au reuşit să captureze capitala Kiev şi au înregistrat o serie de eşecuri pe câmpul de luptă, la un an de la începutul războiului trupele ruse controlează totuşi aproximativ o cincime din teritoriul Ucrainei. În acest timp, Kievul exclude orice negociere cu Moscova şi cere retragerea trupelor ruse dincolo de graniţele Ucrainei din 1991, anul dezintegrării URSS. Trupele ruse au avansat în încercarea de încercuire şi capturare a oraşului Bahmut, unde comandamentul armatei ucrainene a descris marţi situaţia ca fiind "foarte dificilă".

"S-ar putea să vedem mici porţiuni de teritoriu schimbând tabăra în săptămânile şi lunile următoare. Nu cred că pot vedea ceva care să sugereze că Rusia ar putea pătrunde mai adânc în interiorul Ucrainei şi să obţină câştiguri teritoriale semnificative un an de acum înainte sau cam aşa ceva", a estimat subsecretarul american de stat pentru politica de apărare, Colin Kahl, la o audiere în Camera Reprezentanţilor.

Tema acestei audieri a fost monitorizarea modului în care este folosit ajutorul militar pe care administraţia preşedintelui Joe Biden îl oferă Ucrainei, ajutor ajuns deocamdată la circa 32 de miliarde de dolari. Statele Unite au început în octombrie inspecţii în Ucraina pentru a vedea cum sunt repartizate şi folosite marile cantităţi de arme şi muniţii trimise armatei ucrainene, pentru a preveni mai ales ajungerea acestora pe piaţa neagră.

Întrebat despre avioanele de vânătoare F-16, pe care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le solicită insistent Washingtonului, dar Joe Biden a refuzat până în prezent să le ofere, oficialul Pentagonului a declarat că o eventuală furnizare a unor astfel de avioane din stocul deja existent al armatei SUA ar dura între 18 şi 24 luni, şi chiar şi mai mult în cazul unor avioane noi. Aceste avioane sunt "o prioritate pentru ucraineni, dar nu prima din cele trei priorităţi ale lor", a spus Colin Kahl.

loading...
PUTETI CITI SI...