Viktor Orbán: "Urmează epoca pericolului care va dura un deceniu!"

Postat la: 17.05.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Viktor Orbán:

„Acest deceniu va fi epoca pericolului, a nesiguranței și a războaielor", a declarat în Parlamentul din Budapesta Viktor Orbán după realegerea sa ca premier al Ungariei.

În discursul său, premierul a amintit: Acest deceniu a început cu pandemia de coronavirus şi a continuat cu războiul. Războiul şi politica europeană de sancțiuni dată ca răspuns au dus la o criză energetică, iar criza energetică şi creșterile dobânzilor din SUA au dus la o eră a inflației ridicate, şi toate acestea vor aduce recesiunea, epoca declinului economic, când în Europa anii de scădere şi stagnare a performanţelor economice vor alterna cu anii de creşteri modeste.

În opinia premierului, epidemiile amenințătoare pot reapărea, recesiunea economică se poate adânci, migrația către țările bogate se va intensifica cu o „forță tectonică" și, pe deasupra, pe teritoriul vecinului nostrul estic are loc un război care ameninţă să fie îndelungat şi să se extindă la nivel global. Viktor Orbán a mai subliniat: În faţa ochilor noştri se desfăşoară imaginea unui deceniu de război și, deși, ar fi bine dacă nu ar fi așa, „punctul nostru de plecare trebuie să fie realitatea, şi nu dorinţele noastre".

loading...
PUTETI CITI SI...