Una dintre cele mai vaccinate țări înregistrează un număr record de cazuri grave. E de-a dreptul incredibil

Postat la: 06.02.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Una dintre cele mai vaccinate țări înregistrează un număr record de cazuri grave. E de-a dreptul incredibil

Israelul a înregistrat un număr record de cazuri grave de COVID-19, conform datelor oficiale date publicităţii sâmbătă seara, transmite duminică DPA.

Un total de 1.229 de pacienţi grav bolnavi de COVID-19 sunt trataţi în spitale - cel mai ridicat număr de pacienţi de la începutul pandemiei, conform unui anunţ al Ministerului Sănătăţii de la Tel Aviv. Recordul anterior data din 26 ianuarie 2021, când 1.185 de pacienţi în stare gravă se aflau în spitalele israeliene. În aceste condiţii, spitalele israeliene se luptă să facă faţă presiunii, existând în acelaşi timp şi date care arată că valul Omicron pierde trepat teren, notează DPA.

De luni, autorităţile israeliene au anunţat noi relaxări ale măsurilor antipandemice. Conform datelor Ministerului Sănătăţii, 37.985 de noi cazuri de infectare au fost raportate în ultimele 24 de ore. La 23 ianuarie numărul de noi infecţii a depăşit valoarea de 85.000, fiind stabilit un nou record de infectări de la începutul acestei pandemii.

Un total de 37.977 de noi cazuri au fost înregistrate vineri în Israel, conform Ministerului Sănătăţii care a precizat şi că numărul total al cazurilor active din Israel este de 370.798. Numărul pacienţilor din Israel care au murit din cauza noului coronavirus, sau în timp ce erau infectaţi cu SARS-CoV-2, este de 9.138, conform datelor oficiale.

loading...
PUTETI CITI SI...