Ultimul speech al lui Donald Trump la Casa Albă: "Sa va amintiti de noi cand veti vedea ca se vor intampla lucruri minunate"
Postat la: 20.01.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Donald Trump a parasit in dimineata zilei de miercuri, 20 ianuarie, Casa Alba, cu cateva ore inainte de finalul mandatului sau, fara sa-l fi primit mai intai pe succesorul sau, Joe Biden. Cu aceasta ocazie, a tinut un ultim discurs din postura de presedinte al SUA.
Donald Trump si sotia lui, Melania, au plecat la resedinta lor din Florida. Decolarea avionului Air Force One, cu care Donald Trump a parasit Washingtonul cu destinatia Florida, s-a petrecut pe fundalul sonor al melodiei "My Way". Melania Trump a avut, de asemenea, o scurta interventie. "A fost cea mai mare onoare a mea sa fiu prima doamna. Va multumesc pentru dragostea si sprijinul dvs. Veti fi in gandurile mele. Dumnezeu sa va binecuvanteze familiile. Si Dumnezeu sa binecuvanteze aceasta frumoasa natiune", a declarat Melania Trump.
"Multumesc foarte mult, si noi va iubim pe voi, va multumesc din toata inima. Au fost patru ani incredibili, am facut atat de multe impreuna, vreau sa multumesc familiei, prietenilor, staff-ului, pentru munca grea. Oamenii nu stiu cat de mult a muncit aceasta familie pentru dumneavoastra. Ar fi putut avea o viata mult mai usoara, dar au ales sa faca asta. A fost ceva foarte special, am facut foarte multe. Prima doamna este o femeie foarte delicata si frumoasa si si-a indeplinit cum trebuie misiunea. E atat de populara printre oameni.
Ce am facut noi a fost uimitor. A fost iesit din comun. Am reconstruit armata SUA, am creat o noua forta numita forta spatiala. Noi nu am fost o administratie obisnuita, am avut grija de veterani, avem o rata de aprobare de 91% printre veterani. Inainte sa venim noi, au fost tratati foarte rau. Asa cum stiti, le acordam servicii deosebite, asistenta medicala, am scapat de oamenii care nu aveau grija de ei asa cum trebuia. De asemenea, am avut cele mai mari reduceri de taxe din istorie. Sper sa nu va creasca taxele.
Daca nu venea pandemia, am fi avut cifre care nu au mai fost vazute vreodata. Am primit o lovitura, am cazut, ne-am ridicat. Bursa deja s-a ridicat mai mult. E mai sus decat era inainte de pandemie, asa ca am marit-o de doua ori, daca as putea spune asa. Sa va amintiti de noi cand veti vedea ca se vor intampla lucruri minunate. Avem cea mai mare tara din lume, cea mai mare economie. Am avut parte de suferinta, dar in ciuda tuturor acestor lucruri, am facut un miracol medical, adica vaccinul.
Am obtinut vaccinul, care a fost dezvoltat in 9 luni. Ar fi trebuit sa dureze foarte mult, dar noi am reusit sa scoatem doua vaccinuri. Am obtinut 75 de milioane de voturi, este un record pentru un presedinte in exercitiu, este un record in toate timpurile pentru un presedinte ales. A fost o onoare pentru mine. Sunt foarte mandru de alegerea procurorilor federali si de cei de la Curtea Suprema. Primul lucru pe care trebuie sa il facem e sa ne aducem respectul si dragostea pentru familiile care au suferit atat de mult din cauza virusului.
A fost un lucru ingrozitor, stim de unde a venit. Va spun ca viitorul acestei tari nu a fost niciodata mai bun. Ii doresc noii administratii succes si noroc. Cred ca vor avea succes pentru ca au deja fundatia pentru a face ceva spectaculos. I-am adus intr-o pozitie in care nu au mai fost niciodata, in ciuda pandemiei", a spus Donald Trump.
-
"Canada ar trebui să fuzioneze cu Statele Unite": reacţia lui Donald Trump la anunțul despre demisia premierului canadian Justin Trudeau
Preşedintele ales Donald Trump a sugerat din nou că Statele Unite şi Canada ar trebui să „fuzioneze", la câteva ore după ...
-
Efectul BRICS: Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul american
Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul într-o măsură mai mare sau mai mică: până la sfârșitul anului 2 ...
-
Afacere de 300 de miliarde de euro, propusă de Zelenski lui Trump, pentru economia SUA. "Luaţi banii şi vom cumpăra toate armele din Statele Unite"
Liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu pentru podcasterul american Lex Fridman, citat de The ...
-
Se complică situația în Canada: Justin Trudeau își pregătește demisia
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau este din ce în ce mai aproape de a anunţa că intenţionează să demisioneze, deşi n ...
-
Serviciile de informaţii americane aruncă bomba: "Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen"
Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen, indicând rolul Beijingului în furnizarea de armament a ...
-
Dezertare masivă în armata ucraineană. O treime din soldatii proaspat instruiti n-au mai ajuns pe front
Circa 1.700 de soldaţi ucraineni dintr-o brigadă alcătuită din aproximativ 6.000 de soldaţi, dintre care o parte au fost ...
-
Nehammer anunță că demisionează. De peste trei luni, Austria n-are guvern
Negocierile dintre Partidului Popular austriac (ÖVP) și Partidul Social-Democrat (SPO) au eșuat, conform presei austriec ...
-
De ce stârnește Elon Musk panică printre liderii europeni
Miliardarul Elon Musk a provocat panică printre liderii europeni, după ce a cerut eliberarea unui personaj controversat ...
-
Scandal uriaș pe final de mandat: Joe Biden îl decorează pe George Soros
Joe Biden a acordat prestigioasa Medalie Prezidenţială a Libertăţii unei serii de celebrităţi, a căror alegere este uneo ...
-
România ajunge la sapă de lemn, în timp ce economia Ungariei bubuie: salariile vor crește cu 8%, inflația fiind menținută la 3%
Un nou minister de vârf pentru o nouă politică economică, Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor vor fu ...
-
Au ajuns-o blestemele oamenilor amărâți de care si-a batut joc: Ursula von der Leyen e grav bolnavă. Și-a anulat toate vizitele
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a anulat toate deplasările din următoarele două săptămâni după ce ...
-
Miracolul argentinian se poate transforma în film de groază - Aprecierea uriașă a monedei pune presiune pe Javier Milei
Peso-ul argentinian s-a întărit în termeni reali mai mult decât orice altă monedă în 2024, sporind popularitatea președi ...
-
Ce pune la cale Teheranul? Iranul dă asigurări că o nouă rezistenţă va apărea în Siria împotriva Israelului
O „nouă rezistenţă" împotriva Israelului va apărea în Siria, în ciuda căderii fostului preşedinte Bashar al-Assad, potri ...
-
Regele Charles a semnat tratatul Forumului Economic Mondial pentru instalarea unei guvernări globale!
Comunicatul de presă al Palatului Buckingham, publicat pe 25 decembrie 2024: Mesajul de Crăciun al Majestății Sale Regel ...
-
Aici ar putea fi declanșat Al Treilea Război Mondial: au început pregătiri majore de apărare
Narva, al treilea oraș ca mărime din Estonia, se confruntă cu o creștere a provocărilor din partea Rusiei, într-un conte ...
-
Putin joacă tare pe nervii noștri: Revenirea lui Trump la Casa Albă ar putea declanșa o nouă cursă nucleară - Avertisment dur lansat de la Moscova
Responsabilul cu controlul armelor din Rusia a avertizat vineri viitoarea administrație a lui Donald Trump că Moscova ia ...
-
Sara Netanyahu, soția premierului israelian, este suspectată de influențarea unor martori
Procurorul general al Israelului a cerut o anchetă asupra soţiei premierului Benjamin Netanyahu, care este suspectată că ...
-
Tabăra lui Trump se zguduie: Musk și Ramaswamy intră în conflict cu susținătorii MAGA pe tema imigrației
De mai multe zile s-a iscat o adevărată furtună în tabăra lui Donald Trump din cauza comentariilor făcute de doi dintre ...
-
Putin: "În 2021, actualul preşedinte Biden mi-a propus exact asta: amânarea aderării Ucrainei la NATO cu 10-15 ani"
Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că omologul său american Joe Biden i-a propus - în 2021 - o "amânare" a aderării ...
-
Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
Dacă ați fi mers pe linia frontului în primele săptămâni ale războiului din Ucraina, ați fi putut auzi strigăte în ucrai ...
-
Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald ...
-
Donald Trump despre LGBTQ+: "Vreau să opresc delirul transexualilor. Există doar feminin și masculin"
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat că doreşte să oprească „delirul transsexualilor" încă din prima sa zi ...
-
Soldații au devenit cel mai valoros export al Coreei de Nord. Suma gigantică pe care o primește Kim Jong-un de la Vladimir Putin pentru tunuri și carne de tun
Parteneriatul dintre Rusia și Coreea de Nord este favorabil ambelor țări ostile Occidentului. Armatele lui Putin primesc ...
-
Modelul lui Călin Georgescu: Reformele radicale ale excentricului președinte Milei au scos Argentina din recesiune!
Argentina a ieșit dintr-o recesiune profundă, ceea ce reprezintă o victorie majoră pentru președintele libertarian al ță ...
-
De ce ar putea fi Donald Trump primul președinte penal al SUA
Avocații lui Donald Trump au cerut recent Curții Supreme de Justiție anularea dosarelor penale privind cele 34 de capete ...
-
Cine va controla Siria? Actorii globali pregătiți să-și impună influența post-Bashar al-Assad
După înlăturarea președintelui Bashar al-Assad, sirienii vor căuta să-și decidă singuri viitorul politic, feriți de infl ...
-
Război, extremă urgență: Vântul suveranismului mătură Europa - Extrema dreaptă germană pune la îndoială apartenența la NATO
Co-liderul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Tino Chrupalla, a declarat că Germania va tr ...
-
De ce a capturat Israelul cel mai înalt munte al Siriei la doar câteva ore după căderea lui Assad
Israelul nu a pierdut timpul după căderea lui Bashar al-Assad pentru a bombarda toate mijloacele militare siriene pe car ...
-
Rusia, în pragul retragerii din Siria: imaginile din satelit sugerează ample mișcări de evacuare
Rusia pare să-şi pregătească de evacuare echipamentele militare de la o bază aeriană militară din Siria, potrivit imagin ...
-
S-a aflat cum și când a fost pus la cale planul care a dus la căderea regimului Bashar al-Assad
Rebelii sirieni au început să planifice asaltul militar care a răsturnat regimul lui Bashar al-Assad în urmă cu un an, î ...