Trei comisii din Camera Reprezentantilor a SUA cer detalii asupra intrevederilor si schimburilor dintre Donald Trump si Vladimir Putin

Postat la: 05.03.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Trei comisii din Camera Reprezentantilor a SUA cer detalii asupra intrevederilor si schimburilor dintre Donald Trump si Vladimir Putin

Trei puternice comisii din Camera Reprezentantilor a SUA, aflate sub controlul democratilor, au cerut luni Casei Albe sa comunice detaliile intrevederilor si schimburilor pe care presedintele american Donald Trump le-a avut cu omologul sau rus Vladimir Putin.

Donald Trump a suscitat o ampla polemica dupa summitul sau cu Vladimir Putin, la 16 iulie 2018, cand a parut ca ia apararea liderului rus, a carui tara este acuzata de amestec in campania prezidentiala din SUA din 2016. Relatiile cu Rusia submineaza presedintia lui Donald Trump de la inceputul mandatului sau. Ingerinta Rusiei in procesul electoral si problema unui eventual amestec in campania electorala a lui Trump fac de asemenea obiectul unei anchete judiciare desfasurate de procurorul special Robert Mueller.

'Presedintele Putin mi-a spus ca nu a fost Rusia (cea care s-a amestecat in campanie)... Si nu vad de ce ar fi ea', a declarat la acea data, intre altele, presedintele american in timpul unei conferinte de presa, suscitand stupefactia atat a parlamentarilor democrati, cat si a celor republicani. In ianuarie anul acesta, The Washington Post sustinea ca nu exista niciun raport detaliat asupra schimburilor pe care Donald Trump le-a avut cu Vladimir Putin in cinci locuri diferite in timpul ultimilor doi ani.

Informatii pe care Congresul are 'datoria constitutionala' sa le verifice, au subliniat luni cele trei comisii. Publicatia a sustinut, de asemenea, ca dupa o intrevedere cu Vladimir Putin in 2017, la Hamburg, Germania, presedintele american a intrat in posesia notelor translatorului sau, cerandu-i sa nu le dezvaluie altor membri ai Administratiei sale continutul discutiei. Presedintii comisiilor parlamentare pentru Informatii, pentru Afaceri Externe si pentru Control al guvernului precizeaza ca in mesajul lor adresat Casei Albe au facut deja demersuri pentru a sti daca Donald Trump ''a ascuns' sau 'de facto a distrus' rapoartele asupra conversatiilor cu presedintele rus.

loading...
PUTETI CITI SI...