Tensiunea crește între Taiwan și China: Taipeiul amenință cu o contraofensivă împotriva Beijingului

Postat la: 01.09.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Tensiunea crește între Taiwan și China: Taipeiul amenință cu o contraofensivă împotriva Beijingului

Taiwanul a avertizat, miercuri, că va trece la acţiuni de apărare şi contraatac pentru respingerea incursiunilor militare chineze, dar Administraţia de la Beijing a reamintit că Taiwanul este provincie chineză, în timp ce Statele Unite au semnalat din nou susţinere pentru Taipei.

"În cazul avioanelor şi navelor care pătrund pe teritoriul nostru (...), armata naţională va exercita dreptul la autoapărare şi contraatac, fără excepţie", a declarat miercuri Lin Wen-Huang, adjunctul şefului Statului Major din Taiwan.

Armata taiwaneză a tras focuri de avertisment, marţi, spre o dronă chineză care s-a apropiat în mod neautorizat de o insulă din Taiwan, în contextul în care preşedintele Tsai Ing-Wen a ordonat "acţiuni puternice" de contracarare a provocărilor. Incidentul a avut loc în apropierea Insulei Erdan. Miercuri, armata taiwaneză a tras noi focuri de avertisment spre drone chineze, în zona insulelor Kinmen, aflate în apropierea oraşelor chineze Xiamen şi Quanzhou, potrivit agenţiei Reuters.

În contextul intensificării incidentelor militare, pe fondul tensiunilor generate de vizita efectuată la începutul lunii august la Taipei de Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Administraţia de la Beijing a reamintit că Taiwanul este teritoriu chinez. "În primul rând, trebuie să vă spun că Taiwanul este o provincie a Chinei, nu are un aşa-numit Minister al Apărării. Autorităţile taiwaneze îşi manifestă nervozitatea, este fără sens", a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Zhao Lijian, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

Statele Unite, care nu recunosc independenţa Taiwanului, nu au relaţii oficiale, dar oferă susţinere politică şi militară Taipeiului, au semnalat miercuri că înţeleg atitudinea liderilor separatişti taiwanezi. John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Naţională de la Casa Albă, a acuzat China că vrea să "modifice permanent" statutul Taiwanului, subliniind că Statele Unite nu vor accepta o astfel de situaţie.

"Preocupările exprimate de liderii din Taiwan sunt de înţeles ţinând cont de activităţile agresive, incisive, coercitive şi, ca să spun clar, care nu sunt necesare, pe care China continuă să le desfăşoare la nivel militar în Strâmtoarea Taiwan şi în acea zonă", a afirmat John Kirby. Prin Strâmtoarea Taiwan trec frecvent şi nave militare americane, britanice şi canadiene, iar două vase ale Forţelor Navale americane au tranzitat această zonă sensibilă săptămâna trecută.

loading...
PUTETI CITI SI...