Statele UE care nu respectă principiile statului de drept pot pierde accesul la fonduri comunitare

Postat la: 31.05.2017 | Scris de: ZIUA NEWS

Statele UE care nu respectă principiile statului de drept pot pierde accesul la fonduri comunitare

Statele Uniunii Europene care nu respectă standardele comunitare privind statul de drept ar putea pierde accesul la finanţare UE, conform unei propuneri germane pentru reformarea sistemului fondurilor de coeziune, în timp ce comisarul pentru Buget, Günther Oettinger, propune şi condiţii economice.

Potrivit unui proiect de propunere obţinut de agenţia Reuters şi de site-ul Politico.eu, accesul unui stat la fonduri de coeziune ar putea fi blocat în cazul în care situaţia respectării normelor statului de drept este criticată de Comisia Europeană. Ungaria şi Polonia, beneficiari ai fondurilor de coeziune, au fost criticate frecvent de Comisia Europeană pentru încălcări ale principiilor fundamentale ale statului de drept. La rândul lor, România şi Bulgaria sunt monitorizate de Comisia Europeană prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV).

"Trebuie analizat dacă primirea fondurilor UE de coeziune ar putea fi condiţionată de respectarea principiilor fundamentale ale statului de drept", precizează proiectul de propunere. Günther Oettinger confirmă ideea, explicând că ar putea fi impuse şi condiţii privind politicile economice Günther Oettinger, comisarul UE pentru Buget şi Resurse Umane, a declarat, potrivit publicaţiei EUObserver, că, începând din anul 2020, accesul statelor europene la fonduri de coeziune ar putea fi condiţionat de respectarea principiilor statului de drept şi recomandărilor economice.

Günther Oettinger a afirmat că analizează posibilitatea "schimbării condiţiilor" sau "intensificării condiţionalităţii" în bugetul pentru perioada 2021-2027, pe care îl va propune anul acesta sau în 2018. În Consiliul UE, "nu este convinsă toată lumea de sensul economic al tuturor programelor pe care le finanţăm prin sistemul fondurilor de coeziune". "Multe proiecte sunt foarte sensibile şi au o valoare evidenţiată clar, dar altele îşi pierd rapid sensul", a argumentat Günther Oettinger, explicând că este necesară impunerea unui control mai eficient privind modul în care ţările membre şi regiunile utilizează fondurile UE.

Oettinger a precizat că o primă posibilitate ar fi utilizarea recomandărilor specifice adresate de Comisia Europeană ţărilor membre - raportul anual care indică modalităţi de îmbunătăţire a politicilor economice - ca "model" ori "document cu caracter obligatoriu". Spre exemplu, a continuat Oettinger, dacă recomandările arată că o ţară are "o infrastructură digitală foarte slabă", "va trebui să acceseze mai multe fonduri" pentru optimizarea acestui domeniu. Anticipând criticile, Günther Oettinger a argumentat că sistemul recomandărilor este "democratic", deoarece indicaţiile sunt publicate de Comisia Europeană după adoptarea de către reprezentanţii statelor membre în Consiliul UE. "Acest lucru poate justifica o posibilă condiţionalitate", a explicat el.

loading...
PUTETI CITI SI...