Situația devine umilitoare în Shanghai: Au fost amplasate garduri în jurul zonelor afectate de Covid-19!
Postat la: 25.04.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Autorităţile din Shanghai, care se luptă cu epidemia de Covid-19, au ridicat garduri în jurul unor clădiri rezidenţiale, stârnind noi nemulţumiri populare din cauza restricţiilor care a forţat o mare parte din cei 25 de milioane de locuitori ai oraşului să stea în case, transmite Reuters.
Între timp, cel mai mare district din Beijing va cere tuturor celor care locuiesc sau lucrează în zonă să facă trei teste pentru Covid-19 săptămâna aceasta şi va plasa sub resctricţii peste o duzină de clădiri, după ce capitala chineză a raportat 22 de cazuri noi pentru sâmbătă. Districtul, Chaoyang, găzduieşte 3,45 milioane de oameni.
În Shanghai, imaginile cu muncitori îmbrăcaţi în costume albe care sigilau intrările blocurilor de locuinţe şi închideau străzi întregi cu garduri verzi, de aproximativ doi metri înălţime, au devenit virale pe reţelele de socializare, stârnind întrebări şi plângeri din partea locuitorilor. "Este atât de lipsit de respect faţă de drepturile oamenilor, să foloseşti bariere metalice pentru a îi închide ca pe nişte animale domestice", a spus un utilizator pe platforma de socializare Weibo.
Un videoclip îi arăta pe oameni strigând de la balcoane la muncitorii care încercau să monteze garduri. Muncitorii au cedat şi le-au luat. Alte videoclipuri au arătat oameni care încercau să tragă gardurile - Nu este acesta un pericol de incendiu? a întrebat un alt utilizator Weibo. Multe dintre garduri au fost ridicate în jurul ansamblurilor desemnate "zone sigilate" - clădiri în care cel puţin o persoană a fost testată pozitiv pentru Covid-19, ceea ce înseamnă că locatarilor le este interzis să iasă din case.
Nu era clar ce a determinat autorităţile să recurgă la garduri. O notificare datată sâmbătă de la o autoritate locală distribuită online spunea că impun "carantină dură" în unele zone. Reuters nu a putut verifica autenticitatea anunţului sau a tuturor imaginilor, dar a văzut duminică un gard verde pe o stradă din centrul Shanghai-ului. În ultimele zile, Reuters a văzut, de asemenea, poliţişti îmbrăcaţi în costume de protecţie, patrulând pe străzile din Shanghai, instalând blocaje rutiere şi cerând pietonilor să se întoarcă acasă.
Guvernul de la Shanghai nu a răspuns unei solicitări de comentarii. Shanghai este cel mai populat oraş din China şi cel mai important centru economic. Se luptă cu cel mai mare focar de Covid-19 din ţară de când coronavirusul a apărut pentru prima dată în Wuhan, la sfârşitul anului 2019, cu o politică care obligă ca toate persoanele pozitive să stea în centrele de carantină.
Carantina, care pentru mulţi locuitori durează de peste trei săptămâni, a alimentat frustrarea faţă de salariile pierdute, separarea familiilor şi condiţiile de carantină, precum şi accesul la îngrijiri medicale şi alimente. Supermarketul Freshippo, susţinut de Alibaba Group Holding, a declarat duminică că adaugă curieri pentru a satisface cererea din oraş.
Carantina a afectat şi economia Chinei, a doua ca mărime din lume, producţia din fabrici fiind întreruptă din cauza lanţurilor de aprovizionare tensionate şi dificultăţile cu care se confruntă oamenii plasaţi în carantină să se întoarcă la muncă. Shanghai efectuează zilnic teste Covid-19 în întreg oraşul şi accelerează transferul cazurilor pozitive către unităţile centrale, pentru a eradica transmiterea virusului în afara zonelor de carantină.
În ultima săptămână, autorităţile au transferat, de asemenea, comunităţi întregi, inclusiv persoane neinfectate, spunând că trebuie să-şi dezinfecteze casele, potrivit rezidenţilor şi postărilor pe reţelele sociale. Mulţi oameni s-au exprimat pe internet despre izolare şi şi-au exprimat nemulţumirea, folosind eufemisme şi alte mijloace pentru a lupta împotriva cenzorilor guvernamentali, care deseori elimină conţinutul critic la adresa autorităţilor.
Videoclipurile "Do You Hear The People Sing?", un imn de protest din "Les Miserables", au fost repostate pe scară largă, titlul musicalului francez primind sâmbătă peste 90 de milioane de menţiuni pe WeChat, arată datele aplicaţiei de chat. Shanghai a raportat 39 de decese din cauza Covid-19, pentru 23 aprilie, faţă de 12 cu o zi mai devreme şi, de departe, cele mai multe în timpul epidemiei actuale.
Oraşul nu a raportat niciun deces în primele câteva săptămâni, alimentând îndoielile locuitorilor cu privire la cifre. De atunci, a raportat 87 de decese, toate în ultimele şapte zile. Oraşul a înregistrat 19.657 de noi cazuri asimptomatice transmise local, faţă de 20.634 cu o zi înainte şi 1.401 simptomatice, faţă de 2.736. Cazurile în afara zonelor de carantină au totalizat 280, de la 218 în ziua precedentă. Alte oraşe care au fost închise au început să reducă restricţiile odată ce cazurile au ajuns la zero.
China a reuşit în mare măsură să ţină coronavirusul la distanţă în urma focarului de la Wuhan, cu o politică "dinamică zero" care vizează eliminarea lanţurilor de infecţie. Această abordare a fost contestată de răspândirea variantei Omicron extrem de infecţioase, dar mai puţin mortală, care a determinat oraşele să impună diferite niveluri de restricţii privind circulaţia. La nivel naţional, China a raportat sâmbătă 20.285 de noi cazuri asimptomatice de coronavirus, faţă de 21.423 cu o zi mai devreme, cu 1.580 de cazuri simptomatice, faţă de 2.988.
-
Trump amenință țările BRICS cu un război economic dur: Să nu susţină o altă monedă pentru a înlocui dolarul. Altfel le impunem taxe de 100%
Preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declara ...
-
Uniunea Europeană vrea să cumpere iar gaze de la Rusia: Înțelegerea e parte din acordul de pace pentru Ucraina
După ce le-a interzis prin măsuri dure, UE analizează reluarea importurilor de gaz rusesc prin conducte ca parte a unui ...
-
Un aliat al președintelui rus îl pune în încurcătură: Scoateți trupul lui Lenin și înlocuiți-l cu al lui Putin!
Cunoscutul filosof rus Alexander Dugin l-a abordat pe liderul de la Kremlin și i-a spus: "Am scris odată că încrederea î ...
-
POLITICO: Puterea lui Viktor Orban de a perturba agenda UE este supraevaluată
Una dintre cele mai mari îngrijorări ale liderilor europeni astăzi este că revenirea preşedintelui american Donald Trump ...
-
Scandal puternic la Budapesta: marul discordiei, proiectul unui turn "mini-Dubai"
Primarul ecologist al Budapestei, Gergely Karacsony, este îngrijorat de faptul că un proiect al unui turn "mini-Dubai" - ...
-
Tucker Carlson a impărtit Rusia in două după ce a spus că Biden ar fi plănuit să îl asasineze pe Putin. Reacții împărțite între Dmitri Peskov și Viaceslav Volodin
Declaraţiile vloggerului conservator american Tucker Carlson, care a acuzat administraţia democrată a lui Joe Biden, făr ...
-
Canada încercă să formeze o coaliție împotriva lui Trump: discuţiile sunt în desfăşurare pentru a analiza măsurile de retaliere
Ministrul de Externe al Canadei, Mélanie Joly, a declarat luni că va purta în curând discuţii cu omologii săi din ţări a ...
-
Trump trimite Israelului bombele blocate de Biden: "O mulţime de lucruri care au fost comandate şi plătite sunt acum pe drum!"
Preşedintele SUA Donald Trump, a declarat sâmbătă, 25 ianuarie, că "o mulţime de lucruri care au fost comandate şi plăti ...
-
Și Trump vrea sa facă o mare afacere din războiul din Ucraina: Vrea să cumpere arme din SUA cu banii rușilor!
Administrația Trump ia în considerare cumpărarea de armament american pentru Ucraina cu bani obținuți din activele ruseș ...
-
China anunță că SUA nu sunt preocupate de independenta Taiwanului: Negocieri la cel mai înalt nivel
Departamentul de Stat al SUA a anunţat, după o convorbire a secretarului de Stat Marce Rubio cu omologul chinez Wang Yi, ...
-
Trump acuză Rusia de furt de rachete hipersonice
Într-un interviu acordat Fox News, președintele american Donald Trump a acuzat Rusia că a furat proiectul de dezvoltare ...
-
DAVOS - Noua ordine mondială pe care vrea Donald trump s-o instaureze. Cat e de diferită de globalismul woke de până acum
În a patra zi după ce a revenit la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a pornit să-şi impună voinţa pe glob. Vrea să de ...
-
Omul lui Trump ataca Bruxellesul -: Viktor Orban: "Uniunea Europeană este de fapt bolnavul Europei". Si are dreptate!
În cadrul conferinței intitulate „Successful Hungarian Presidency 2024 - A chance for the European Union", organizată de ...
-
Lovitură pentru Donald Trump - Un judecător blochează ordinul executiv care schimbă procedura de acordare a cetățeniei pentru copiii imigranților
Un judecător federal a blocat temporar, joi, ordinul executiv al preşedintelui Donald Trump care pune capăt garanţiei co ...
-
Kremlinul răspunde amenințărilor lui Donald Trump. Ce mesaj i s-a transmis noului președinte al SUA
Rusia trebuie să determine mai întâi ce înțelege președintele SUA Donald Trump prin „acord" cu Ucraina, înainte de a int ...
-
Președintele BCE avertizează Europa să se pregătescă de o aterizare bruscă din cauza lui Donald Trump
PPreşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri, într-un interviu acordat CNBC, că Eu ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump vrea să cumpere Groenlanda: Rolul strategic în economia mondială
Preocupările privind intenția lui Donald Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei sunt și mai intense după ce aces ...
-
Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană
Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee's și Carl's ...
-
Doi experți de la Yale dezvăluie: Lovitura mortală a lui Trump care duce la sfârșitul guvernării lui Putin
Jeffrey Sonnenfeld și Steven Tian, doi experți de la Institutul Yale din Statele Unite, dezvăluie într-o analiză cum o l ...
-
Donald Trump în război comercial cu Europa: "UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău". Replica UE: "Suntem pregatiti!"
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite intenționează să impună taxe vamale asupra produselo ...
-
DAVOS - Tablou sumbru prezentat de Zelenski: Rușii au concentrat forțe uriașe în ultima vreme în Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că numărul militarilor invadatori ruşi aflaţi pe teritoriul Ucrainei depășeșt ...
-
Adevăratele planuri ale lui Donald Trump pentru România. Expert în securitate: „Acest lucru mă sperie"
Donald Trump a fost învestit, luni, 20 ianuarie, în al doilea mandat de președinte la Casa Albă. Experții consultați de ...
-
Ce înseamnă declararea de către Donald Trump a stării de urgență la frontiera sudică
Președintele american a declarat luni o urgență națională la granița dintre SUA și Mexic pentru a putea folosi de atribu ...
-
Donald Trump provoacă cutremur la nivel mondial: SUA iese din tratatele climatice, din Organizatia Mondiala a Sanatatii si-i da puteri depline lui Elon Musk
Donald Trump a depus luni jurământul devenind al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, cu promisiunea de a remodela insti ...
-
Vladimir Putin îl felicită pe Donald Trump și spune că dorește o „pace durabilă" în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe președintele ales al SUA, Donald Trump, cu doar câteva ore înainte ...
-
Un „mini cabinet" britanic secret face planuri pentru a lucra cu imprevizibilul Trump
Adevărul fundamental despre Donald Trump, la nivel guvernamental, dar și în rândul liderilor din afaceri și armată din M ...
-
Bombardamente, în loc de armistițiu. Armata israeliană a lovit în Gaza, după ce Hamas a blocat intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului
Armata Israeliană (IDF) susține că avioanele sale de luptă efectuează un val de atacuri aeriene în Fâșia Gaza. Mai multe ...
-
SUA trebuie să ia în serios țările BRICS. Chinezii sunt mult mai deștepți, iar Bejingul acumulează încet putere și construiește relații globale
China are motivația de a realiza pacea, stabilitatea și integrarea și nu are intenția de a distruge sistemul internațion ...
-
The Telegraph: "Marea Britanie și Franța au început să discute despre trimiterea soldaților în Ucraina"
Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au început să discute despre posibilitatea de a ...
-
Elon Musk: Premierul Marii Britanii a vrut să submineze alegerile din SUA!
Miliardarul american Elon Musk a declarat că premierul Marii Britanii, Keir Starmer, "a trimis agenți în America pentru ...