Serviciul de informații al armatei ruse s-a aflat în spatele atacului cibernetic din campania lui Macron, în alegerile din 2017

Postat la: 08.12.2019 | Scris de: ZIUA NEWS

Serviciul de informații al armatei ruse s-a aflat în spatele atacului cibernetic din campania lui Macron, în alegerile din 2017

Hackeri având legături cu serviciul de informaţii al armatei ruse (GRU) au fost implicaţi în piratarea unor e-mailuri ale echipei de campanie a lui Emmanuel Macron în timpul prezidenţialelor din Franţa din 2017, afirmă sâmbătă cotidianul Le Monde, potrivit Agerpres.

Le Monde scrie că două unităţi înalt specializate cu legături cu GRU 'au luat succesiv la ţintă conturile de e-mail ale unor apropiaţi ai viitorului preşedinte' francez. Publicaţia îşi sprijină afirmaţiile pe munca a doi cercetători specializaţi ai Google, precum şi pe o anchetă a companiei FireEye, specializată în identificarea celor mai sofisticaţi hackeri, mai ales din aparatul de stat al Rusiei.

Dezvăluirile intervin cu două zile înaintea vizitei la Paris a preşedintelui rus Vladimir Putin, pentru un summit privind conflictul din Ucraina.

Potrivit Le Monde, un prim grup de hackeri, cu numele de cod APT28, a început în martie 2017 o operaţiune de 'phishing', constând în trimiterea de e-mailuri în scopul furtului de identitate. O lună mai târziu, o altă entitate - Sandworm, potrivit cercetătorilor de la Google - a preluat ştafeta cu acelaşi mod de operare.

Pe 5 mai, cu două zile înaintea turului secund al alegerilor, mii de documente din campania lui Macron au început să fie difuzate pe internet. Candidatul centrist, ales pe 7 mai 207 în detrimentul rivalei sale de extremă dreapta Marine Le Pen, a denunţat atunci o 'operaţiune de destabilizare' vizând 'să semene îndoiala şi dezinformarea'.

În aprilie 2017, un raport al companiei japoneze de securitate cibernetică Trend Micro atribuise deja grupului APT28 o tentativă de phishing de amploare împotriva campaniei lui Macron. Dar, potrivit Le Monde, nici această informaţie nu fusese confirmată, nici faptul că ea a dat rezultate.

Rusia a negat orice implicare în campania prezidenţială din Franţa, la fel ca şi în altele. GRU este suspectat de numeroase ingerinţe electorale, mai ales în SUA, unde este acuzat că s-a aflat la originea piratării computerelor Partidului Democrat, preludiul scandalului implicării ruse în alegerile prezidenţiale americane din 2016

loading...
PUTETI CITI SI...