Scandal uriaș: Poliția britanică a închis ochii la petrecerile din pandemie ale miniștrilor. Boris Johnson e aproape de demitere!
Postat la: 30.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Poliţia britanică suscită un val de indignare în Regatul Unit, după ce a cerut ca anumite elemente-cheie dintr-un raport întocmit de către funcţionara de rang înalt Sue Gray, cu privire la organizarea unor petreceri la sediul Guvernului în 2020 şi 2021, în timpul unor carantine stricte ale populaţiei (partygate), din cauza cărora Boris Johnson riscă să-şi piardă funcţia, care urma să fie publicat zilele acestea, a fost amânat.
Poliţia britanică a anunţat marţi - după ce a fost criticată de lentoarea cu care a acţionat în urma unei serii de dezvăluiri în ultimele săptămâni - că anchetează cu privire la mai multe petreceri care ar fi încălcat reglementări stricte, şi anume la cele care îi pot fi cele mai dăunătoare lui Boris Johnson, dând astfel peste cap calendarul publicării raportului. "Cu privire la evenimente care fac obiectul unei anchete a (Poliţiei din Londra) Met, am cerut să se facă doar o trimitere minimă în raportul Cabinet Office", agenţia interministerială în cadrul căreia anchetează Sue Gray, a anunţat vineri într-un scurt comunicat Metropolitan Police (Met).
Poliţia londoneză respinge acuzaţii cu privire la eventuale presiuni în scopul unei întârzieri a publicării raportului. "Met nu a cerut nicio limitare cu privire la alte evenimente din acest raport sau ca raportul să fie amânat, însă sunt în curs contacte cu Cabinet Office pe tema conţinutului raportului, în vederea evitării unei prejudicieri a anchetei noastre", a anunţat Poliţia din Londra. Raportul se anunţă astfel puternic "îndulcit" - privat de concluzii cu privire la evenimentele reţinute de către poliţie drept cele mai susceptibile să fi încălcat restricţiile.
Publicarea raportului poate fi suspendată până după ce poliţia îşi prezintă concluziile - ceea ce poate dura câteva luni de zile. Partidele de opoziţie au cerut imediat publicarea integrală şi necenzurată a acestei anchete interne, exact aşa cum a promis în mai multe rânduri Boris Johnson însuşi. Liderul SNP (separatist) în Parlament, Ian Blackford, a denunţat "ceea ce aduce tot mai mult cu o ascundere a devărului".
Familiile victimelor covid-19 şi-au exprimat, de asemenea, nemulţumirea.O purtătoare de cuvânt a Asociaţiei "Covid-19 Bereaved Families for Justice", Fran Hall, acuză poliţia de "ruperea încrederii publcului, mai întâi prin refuzul de a ancheta încălcări flagrante ale legii, iar acum cerând ca altă anchetă să ascundă ilegalităţile cele mai grave care au avut loc la Downing Street".
Aceste petreceri l-au aruncat pe Boris Johnson într-o criză gravă care-i ameninţă postul, iar îndemnuri la demisia sa s-au multiplicat, inclusiv în cadrul majorităţii conservatoare. Mulţi deputaţi conservatori aşteaptă publicarea raportului intern pentru a decide să-l înlăture sau nu de la putere printr-o moţiune de cenzură. Guvernul, acuzat de faptul că a intervenit, neagă orice intervenţie.
Executivul "nu are nicio influenţă şi nicio implicare în modul în care Sue Gray şi poliţia îşi realizează raportul şi ancheta", a declarat la iTV secretarul de stat însărcinat cu Tehnologiile, Chris Philp, insistând asupra "independenţei totale" a acestora. Unii comentatori politici constată însă că acest anunţ a fost făcut "la fix" pentru Boris Johnson, care câştigă astfel timp, într-o încercare de a-şi salva funcţia, pentru a-i potoli pe deputaţii cei mai rebeli.
The Times scrie că şeful Guvernului se gândeşte la mai multe măsuri care să-i unească, precum o suspendare, spre marea nemulţumire a Trezoreriri, a unei creşteri a cotizaţiilor sociale, în toiul unei inflaţii care reduce puterea de cumpărare a britanicilor.
-
Trump amenință țările BRICS cu un război economic dur: Să nu susţină o altă monedă pentru a înlocui dolarul. Altfel le impunem taxe de 100%
Preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declara ...
-
Uniunea Europeană vrea să cumpere iar gaze de la Rusia: Înțelegerea e parte din acordul de pace pentru Ucraina
După ce le-a interzis prin măsuri dure, UE analizează reluarea importurilor de gaz rusesc prin conducte ca parte a unui ...
-
Un aliat al președintelui rus îl pune în încurcătură: Scoateți trupul lui Lenin și înlocuiți-l cu al lui Putin!
Cunoscutul filosof rus Alexander Dugin l-a abordat pe liderul de la Kremlin și i-a spus: "Am scris odată că încrederea î ...
-
POLITICO: Puterea lui Viktor Orban de a perturba agenda UE este supraevaluată
Una dintre cele mai mari îngrijorări ale liderilor europeni astăzi este că revenirea preşedintelui american Donald Trump ...
-
Scandal puternic la Budapesta: marul discordiei, proiectul unui turn "mini-Dubai"
Primarul ecologist al Budapestei, Gergely Karacsony, este îngrijorat de faptul că un proiect al unui turn "mini-Dubai" - ...
-
Tucker Carlson a impărtit Rusia in două după ce a spus că Biden ar fi plănuit să îl asasineze pe Putin. Reacții împărțite între Dmitri Peskov și Viaceslav Volodin
Declaraţiile vloggerului conservator american Tucker Carlson, care a acuzat administraţia democrată a lui Joe Biden, făr ...
-
Canada încercă să formeze o coaliție împotriva lui Trump: discuţiile sunt în desfăşurare pentru a analiza măsurile de retaliere
Ministrul de Externe al Canadei, Mélanie Joly, a declarat luni că va purta în curând discuţii cu omologii săi din ţări a ...
-
Trump trimite Israelului bombele blocate de Biden: "O mulţime de lucruri care au fost comandate şi plătite sunt acum pe drum!"
Preşedintele SUA Donald Trump, a declarat sâmbătă, 25 ianuarie, că "o mulţime de lucruri care au fost comandate şi plăti ...
-
Și Trump vrea sa facă o mare afacere din războiul din Ucraina: Vrea să cumpere arme din SUA cu banii rușilor!
Administrația Trump ia în considerare cumpărarea de armament american pentru Ucraina cu bani obținuți din activele ruseș ...
-
China anunță că SUA nu sunt preocupate de independenta Taiwanului: Negocieri la cel mai înalt nivel
Departamentul de Stat al SUA a anunţat, după o convorbire a secretarului de Stat Marce Rubio cu omologul chinez Wang Yi, ...
-
Trump acuză Rusia de furt de rachete hipersonice
Într-un interviu acordat Fox News, președintele american Donald Trump a acuzat Rusia că a furat proiectul de dezvoltare ...
-
DAVOS - Noua ordine mondială pe care vrea Donald trump s-o instaureze. Cat e de diferită de globalismul woke de până acum
În a patra zi după ce a revenit la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a pornit să-şi impună voinţa pe glob. Vrea să de ...
-
Omul lui Trump ataca Bruxellesul -: Viktor Orban: "Uniunea Europeană este de fapt bolnavul Europei". Si are dreptate!
În cadrul conferinței intitulate „Successful Hungarian Presidency 2024 - A chance for the European Union", organizată de ...
-
Lovitură pentru Donald Trump - Un judecător blochează ordinul executiv care schimbă procedura de acordare a cetățeniei pentru copiii imigranților
Un judecător federal a blocat temporar, joi, ordinul executiv al preşedintelui Donald Trump care pune capăt garanţiei co ...
-
Kremlinul răspunde amenințărilor lui Donald Trump. Ce mesaj i s-a transmis noului președinte al SUA
Rusia trebuie să determine mai întâi ce înțelege președintele SUA Donald Trump prin „acord" cu Ucraina, înainte de a int ...
-
Președintele BCE avertizează Europa să se pregătescă de o aterizare bruscă din cauza lui Donald Trump
PPreşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri, într-un interviu acordat CNBC, că Eu ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump vrea să cumpere Groenlanda: Rolul strategic în economia mondială
Preocupările privind intenția lui Donald Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei sunt și mai intense după ce aces ...
-
Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană
Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee's și Carl's ...
-
Doi experți de la Yale dezvăluie: Lovitura mortală a lui Trump care duce la sfârșitul guvernării lui Putin
Jeffrey Sonnenfeld și Steven Tian, doi experți de la Institutul Yale din Statele Unite, dezvăluie într-o analiză cum o l ...
-
Donald Trump în război comercial cu Europa: "UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău". Replica UE: "Suntem pregatiti!"
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite intenționează să impună taxe vamale asupra produselo ...
-
DAVOS - Tablou sumbru prezentat de Zelenski: Rușii au concentrat forțe uriașe în ultima vreme în Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că numărul militarilor invadatori ruşi aflaţi pe teritoriul Ucrainei depășeșt ...
-
Adevăratele planuri ale lui Donald Trump pentru România. Expert în securitate: „Acest lucru mă sperie"
Donald Trump a fost învestit, luni, 20 ianuarie, în al doilea mandat de președinte la Casa Albă. Experții consultați de ...
-
Ce înseamnă declararea de către Donald Trump a stării de urgență la frontiera sudică
Președintele american a declarat luni o urgență națională la granița dintre SUA și Mexic pentru a putea folosi de atribu ...
-
Donald Trump provoacă cutremur la nivel mondial: SUA iese din tratatele climatice, din Organizatia Mondiala a Sanatatii si-i da puteri depline lui Elon Musk
Donald Trump a depus luni jurământul devenind al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, cu promisiunea de a remodela insti ...
-
Vladimir Putin îl felicită pe Donald Trump și spune că dorește o „pace durabilă" în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe președintele ales al SUA, Donald Trump, cu doar câteva ore înainte ...
-
Un „mini cabinet" britanic secret face planuri pentru a lucra cu imprevizibilul Trump
Adevărul fundamental despre Donald Trump, la nivel guvernamental, dar și în rândul liderilor din afaceri și armată din M ...
-
Bombardamente, în loc de armistițiu. Armata israeliană a lovit în Gaza, după ce Hamas a blocat intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului
Armata Israeliană (IDF) susține că avioanele sale de luptă efectuează un val de atacuri aeriene în Fâșia Gaza. Mai multe ...
-
SUA trebuie să ia în serios țările BRICS. Chinezii sunt mult mai deștepți, iar Bejingul acumulează încet putere și construiește relații globale
China are motivația de a realiza pacea, stabilitatea și integrarea și nu are intenția de a distruge sistemul internațion ...
-
The Telegraph: "Marea Britanie și Franța au început să discute despre trimiterea soldaților în Ucraina"
Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au început să discute despre posibilitatea de a ...
-
Elon Musk: Premierul Marii Britanii a vrut să submineze alegerile din SUA!
Miliardarul american Elon Musk a declarat că premierul Marii Britanii, Keir Starmer, "a trimis agenți în America pentru ...