S-au devoalat planurile Rusiei și Chinei pentru o Nouă Ordine Mondială

Pentru Moscova și Beijing, criza din Ucraina face parte dintr-o luptă pentru a reduce puterea americană și a face lumea sigură pentru autocrați. Alianța occidentală a amenințat Kremlinul cu sancțiuni „masive" și „fără precedent" dacă Rusia atacă Ucraina. Dar, pe măsură ce criza din Ucraina ajunge la punctul de fierbere, eforturile occidentale de a izola și pedepsi Rusia vor fi probabil subminate de sprijinul Chinei, uriașul vecin al Rusiei.

Când Vladimir Putin va călători la Beijing pentru începutul Jocurilor Olimpice de iarnă din 4 februarie, președintele rus se va întâlni cu liderul chinez care a devenit cel mai important aliat al său - Xi Jinping din China. Într-un apel telefonic între Putin și Xi în decembrie, liderul chinez a susținut cererea Rusiei ca Ucraina să nu adere niciodată la NATO. Acum un deceniu, o astfel de relație părea puțin probabilă: China și Rusia erau la fel de rivale ca și parteneri. Dar după o perioadă în care ambele țări s-au luptat în mod persistent cu SUA, sprijinul lui Xi pentru Putin reflectă o identitate în creștere între interesele și viziunile asupra lumii ale Moscovei și Beijingului. Potrivit presei chineze, Xi i-a spus lui Putin că „anumite forțe internaționale se amestecă în mod arbitrar în afacerile interne ale Chinei și Rusiei, sub masca democrației și drepturilor omului".

După cum au arătat în mod clar remarcile lui Xi către Putin, liderii ruși și chinezi sunt uniți de convingerea că SUA complotează să submineze și să le răstoarne guvernele. În perioada de glorie a comunismului, Rusia și China au susținut forțele revoluționare din întreaga lume. Dar astăzi Moscova și Beijingul au îmbrățișat retorica contrarevoluției. Când au izbucnit recent tulburările în Kazahstan, Putin a acuzat SUA că încearcă să sponsorizeze o „revoluție de culoare" - un termen dat mișcărilor de protest care încearcă să schimbe guvernul - într-o țară care se învecinează atât cu Rusia, cât și cu China. Înalți miniștri chinezi au preluat aceste remarci.

După cum o văd Rusia și China, revolta din Kazahstan s-a potrivit unui model. Kremlinul a susținut de mult că SUA au fost mâna ascunsă în spatele revoltei ucrainene de la Maidan din 2013-2014, în care un lider pro-rus a fost răsturnat. China insistă, de asemenea, că forțele străine - printre rânduri a se citi SUA - s-au aflat în spatele uriașelor proteste din Hong Kong din 2019, care au fost în cele din urmă încheiate printr-o represiune ordonată de la Beijing. Atât Putin, cât și Xi au arătat clar că ei cred că scopul final al Americii este de a răsturna guvernele rus și chinez și că forțele locale pro-democrație sunt calul troian al Americii. În 1917, președintele Woodrow Wilson al SUA a vorbit despre „a face lumea sigură pentru democrație". În 2022, Putin și Xi sunt hotărâți să facă lumea sigură pentru autocrație.

Ambițiile Rusiei și Chinei sunt însă departe de a fi complet defensive. Atât Putin, cât și Xi cred că vulnerabilitatea lor la „revoluțiile de culoare" provine din defectele fundamentale ale ordinii mondiale actuale - combinația de instituții, idei și structuri de putere care determină modul în care se desfășoară politica globală. Drept urmare, ei împărtășesc hotărârea de a crea o nouă ordine mondială care să se potrivească mai bine intereselor Rusiei și Chinei - așa cum sunt definite de actualii lor lideri. Două caracteristici ale ordinii mondiale actuale la care rușii și chinezii obiectează frecvent sunt „unipolaritatea" și „universalitatea". Mai simplu spus, ei cred că aranjamentele actuale dau Americii prea multă putere - și sunt hotărâți să schimbe asta.

„Unipolaritatea" înseamnă că, după prăbușirea Uniunii Sovietice, lumea a rămas cu o singură superputere - SUA. Fyodor Lukyanov, un analist rus în politică externă, care este apropiat de președintele Putin, consideră că unipolaritatea „a dat Statelor Unite capacitatea și posibilitatea de a face tot ce consideră de cuviință pe scena mondială". El susține că noua eră a hegemoniei americane a fost introdusă de războiul din Golf din 1991 - în care SUA au adunat o coaliție globală pentru a alunga Irakul lui Saddam Hussein din Kuweit.

Războiul din Golf a fost urmat de o succesiune de intervenții militare conduse de SUA în întreaga lume, inclusiv în Bosnia și Kosovo în anii 1990. Bombardarea de către NATO a Belgradului, capitala Serbiei, în 1999, a făcut de multă vreme parte din argumentul Rusiei conform căruia NATO nu este o alianță pur defensivă. Faptul că bombele NATO au lovit și ambasada Chinei din Belgrad nu a fost uitat la Beijing. După atacurile teroriste din 11 septembrie la New York și Washington, NATO a invocat articolul 5 - clauza sa de apărare reciprocă - și a invadat Afganistanul. Încă o dată, potrivit lui Lukyanov, America și-a demonstrat dorința și capacitatea de a „transforma în forță lumea".

Dar înfrângerea Americii în Afganistan, simbolizată de retragerea haotică din Kabul în vara anului 2021, le-a dat rușilor speranța că ordinea mondială condusă de SUA se dărâmă. Lukyanov susține că căderea Kabulului în mâinile talibanilor a fost „nu mai puțin istorică și simbolică decât căderea Zidului Berlinului". Academicieni chinezi influenți gândesc în linii similare. Yan Xuetong, decanul școlii de relații internaționale de la Universitatea Tsinghua din Beijing (alma mater a lui Xi), scrie că „China consideră că ascensiunea sa la statutul de mare putere îi dă dreptul la un nou rol în afacerile mondiale - unul care nu poate fi împacat cu dominație incontestabilă a SUA".

La fel ca Lukyanov, Yan crede că „ordinea mondială condusă de SUA se estompează". . . În locul ei va veni o ordine multipolară". Președintele Xi însuși a exprimat-o și mai succint cu afirmația sa adesea repetă că „estul se ridică și vestul este în declin". Pentru Rusia și China, realizarea unei noi ordini mondiale nu este doar o chestiune de putere brută. Este și o bătălie de idei. În timp ce tradiția liberală occidentală promovează ideea drepturilor universale ale omului, gânditorii ruși și chinezi argumentează că diferitele tradiții culturale și „civilizații" ar trebui lăsate să se dezvolte în moduri diferite.

Vladislav Surkov, cândva un consilier influent al lui Putin, a condamnat „eforturile repetate fără rezultat ale Rusiei de a deveni parte a civilizației occidentale". În schimb, potrivit lui Surkov, Rusia ar trebui să îmbrățișeze ideea că a „absorbit atât estul, cât și vestul" și are o „mentalitate hibridă". În mod similar, gânditorii pro-guvernamentali de la Beijing susțin că o fuziune a confucianismului și comunismului înseamnă că China va fi întotdeauna o țară care pune accentul pe drepturile colective mai degrabă decât pe cele individuale. Ei susțin că succesul Chinei în combaterea Covid-19 reflectă superioritatea accentului chinez pe acțiunea colectivă și pe drepturile de grup.

Beijingul și Moscova susțin că ordinea mondială actuală este caracterizată de o încercare americană de a impune altor țări idei occidentale despre democrație și drepturile omului, dacă este necesar prin intervenție militară. Noua ordine mondială pe care o cer Rusia și China s-ar baza în schimb pe sfere de influență distincte. SUA ar accepta dominația rusă și chineză asupra ‘cartierelor' lor și și-ar abandona sprijinul pentru democrație sau revoluțiile de culoare care ar putea amenința regimurile Putin sau Xi.

Criza din Ucraina este o luptă cu privire la viitoarea ordine mondială, deoarece se îndreaptă tocmai asupra acestor probleme. Pentru Putin, Ucraina face parte din punct de vedere cultural și politic din sfera de influență a Rusiei. Nevoile de securitate ale Rusiei ar trebui să-i dea dreptul de a se opune oricărei dorințe ucrainene de a se alătura NATO, alianța occidentală. Moscova cere, de asemenea, să acționeze ca protector al vorbitorilor de limbă rusă. Pentru SUA, aceste cereri încalcă unele principii de bază ale ordinii mondiale actuale - în special, dreptul unei țări independente de a-și defini propria politică externă și alegeri strategice.

Criza din Ucraina se referă și la „ordinea mondială", deoarece are implicații globale clare. SUA știu că dacă Rusia atacă Ucraina și își stabilește propria „sferă de influență", se va crea un precedent pentru China. În timpul erei Xi, China a construit baze militare în toate zonele contestate din Marea Chinei de Sud. Amenințările Beijingului de a invada Taiwan - o insulă democratică autonomă pe care China o consideră o provincie rebelă - au devenit, de asemenea, mai evidente și mai frecvente. Dacă Putin va reuși să invadeze Ucraina, tentația ca Xi să atace Taiwanul va crește, la fel ca și presiunea internă asupra liderului chinez din partea naționaliștilor excitabili, simțind sfârșitul erei americane.

Rusia și China au în mod clar plângeri similare cu privire la ordinea mondială actuală. Există, de asemenea, unele diferențe importante între abordările Moscovei și Beijingului. Rusia este în prezent mai dispusă să-și asume riscuri militare decât China. Dar obiectivele sale finale pot fi mai limitate. Pentru ruși, folosirea forței militare în Siria, Ucraina și în alte părți este o modalitate de a respinge afirmația fostului președinte american Barack Obama că Rusia nu este acum decât o putere regională. Dmitri Trenin de la Centrul Carnegie din Moscova susține că „Pentru liderii țării, Rusia nu este nimic dacă nu este o mare putere".

Dar, în timp ce Rusia aspiră să fie una dintre marile puteri ale lumii, China pare să se gândească la înlocuirea SUA ca putere preeminentă a lumii. Elizabeth Economy, autoarea unei noi cărți intitulată ‘The World Selon China', susține că Beijingul urmărește o „ordine internațională radical transformată" în care SUA este în esență împinsă din Pacific și devine doar o putere atlantică. Deoarece Indo-Pacificul este acum nucleul economiei globale, asta ar lăsa China în esență drept „numărul unu". Rush Doshi, un savant din China care lucrează la Casa Albă, face un argument similar în cartea sa, ‘The Long Game'. Citând diverse surse chineze, Doshi susține că China țintește acum în mod clar către hegemonie globală în stil american.

Diferența de amploare a ambițiilor Chinei și Rusiei reflectă diferența în potențialul lor economic. Economia Rusiei este acum aproximativ de dimensiunea Italiei. Moscova pur și simplu nu are bogăția necesară pentru a susține o licitație pentru supremația globală. Prin contrast, China este acum, după unele măsuri, cea mai mare economie din lume. Este, de asemenea, cel mai mare producător și exportator din lume. Populația sa de 1,4 miliarde de oameni este de aproximativ zece ori mai mare decât cea a Rusiei. Drept urmare, este realist ca China să aspire să fie cea mai puternică țară din lume.

Dar, în timp ce diferențele dintre potențialul economic al Rusiei și ale Chinei îl fac pe Xi mai ambițios decât Putin, pe termen scurt îl face și mai precaut. Există ceva disperare a unui jucător de noroc în dorința lui Putin de a folosi forța militară pentru a încerca să schimbe echilibrul de putere în Europa. Trenin susține că, după ce a văzut NATO extinzându-se în cea mai mare parte a ceea ce a fost cândva blocul sovietic, Putin vede Ucraina drept „ultima lui redută".

La Beijing, dimpotrivă, există un sentiment puternic că timpul și istoria sunt de partea Chinei. Chinezii au, de asemenea, multe instrumente economice pentru a-și extinde influența, care pur și simplu nu sunt disponibile rușilor. Un proiect emblematic al anilor Xi este Inițiativa ‘Belt and Road', un vast program internațional de infrastructură finanțată de China, care se întinde în Asia Centrală, Africa, Europa și Americi.

Pe măsură ce America a devenit mai protecționistă, China și-a folosit și puterea comercială pentru a-și extinde influența globală. În această lună a fost lansat Parteneriatul Economic Regional Cuprinzător, o nouă zonă vastă de liber schimb în Asia-Pacific, care include China și câțiva aliați strategici americani, cum ar fi Japonia și Australia, la care SUA nu participă. Interzicerea accesului la piața chineză oferă Beijingului un instrument de influență care pur și simplu nu este disponibil Moscovei.

Dar va funcționa gradualismul? Sau au nevoie Rusia și China de un fel de moment dramatic pentru a crea noua ordine mondială pe care o caută? Istoria sugerează că noi sisteme de guvernare pentru lume apar în general după un fel de eveniment politic seismic, cum ar fi un război major.

O mare parte din arhitectura de securitate și instituțională a ordinii mondiale actuale a apărut pe măsură ce cel de-Al Doilea Război Mondial se închidea sau în urma acestuia, când au fost înființate ONU, Banca Mondială și FMI și sediul lor a fost situat în SUA. Acordul General pentru Tarife și Comerț (GATT) a intrat în vigoare în 1948. NATO a fost creat în 1949. Tratatul de Securitate SUA-Japonia a fost semnat în 1951. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului, precursorul UE, a fost, de asemenea, fondată în 1951. După încheierea Războiului Rece, instituțiile rivale susținute de sovietici precum Pactul de la Varșovia s-au prăbușit, iar NATO și UE s-au extins până la granițele Rusiei. China a aderat la Organizația Mondială a Comerțului în 2001, succesorul GATT.

Întrebarea acum este dacă ambițiile Rusiei și ale Chinei pentru o „nouă ordine mondială" vor avea nevoie și de un război pentru a se realiza. Un conflict direct cu SUA este pur și simplu prea periculos în era nucleară și nu se va întâmpla decât dacă toate părțile calculează greșit (ceea ce este întotdeauna posibil).

Rusia și China ar putea, totuși, să simtă că își vor putea atinge ambițiile prin războaie de tip proxy. O victorie fără opoziție a Rusiei în Ucraina ar putea semnala că în Europa a apărut o nouă ordine de securitate, care implică o „sferă de influență" rusă de facto. O invazie chineză de succes a Taiwanului ar fi citită pe scară largă ca un semn că era dominației americane asupra Pacificului s-a încheiat. În acel moment, multe țări din regiune care în prezent caută în SUA pentru securitatea lor, cum ar fi Japonia și Coreea de Sud, ar putea alege să se adapteze la o nouă ordine dominată de China.

Alternativ, o nouă ordine mondială ar putea apărea prin acordul tacit al Washingtonului. Acest rezultat nu pare probabil cu administrația Biden la putere, cu excepția cazului în care există unele concesii dramatice de ultim moment din partea SUA cu privire la Ucraina. Dar Donald Trump s-ar putea întoarce la Casa Albă în 2024. Cel puțin retoric, el pare că empatizează cu aspectele viziunii ruso-chineze asupra lumii.

Fostul președinte al SUA a denigrat uneori NATO și a sugerat că aliații Americii din Asia sunt „free-riders". Filosofia sa „America First" a evitat limbajul tradițional despre misiunea americană de a sprijini libertatea în întreaga lume. Uneori, Trump a fost, de asemenea, sincer și-a exprimat admirația atât pentru Xi, cât și pentru Putin. Și, în calitate de autoproclamat dealmaker, Trump simpatizează cu ideile despre sferele de influență.

Cu toate acestea, Rusia și China nu par înclinate să stea pe loc și să aștepte ca Trump să se întoarcă la Casa Albă. Ei știu că chiar și partidul republican al lui Trump include mulți ‘șoimi', intenționați să se confrunte atât cu Rusia, cât și cu China. În orice caz, se pot întâmpla multe de acum până la următoarele alegeri prezidențiale din noiembrie 2024.

Nerăbdarea Rusiei este clară din dorința lui Putin de a forța o criză asupra Ucrainei. Perspectivele pentru o nouă ordine mondială care este mai favorabilă Rusiei pot depinde de faptul că pariul său ucrainean funcționează. Dar chiar dacă Putin nu reușește să-și atingă obiectivele în Ucraina, amenințarea la adresa ordinii mondiale conduse de SUA nu va dispărea. O China în ascensiune, condusă de un președinte ambițios Xi, se va asigura de asta.