Rusia pune piciorul în prag: Kremlinul cere o revizuire a rezultatelor Războiului Rece!

Trăim într-o perioadă extraordinară, domnilor, nu credeți? Istoria este literalmente scrisă sub ochii noștri. Cu toate acestea, ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul anului 2021 este ceva care pentru cei care se jură că sunt „prietenii și partenerii" noștri era nu doar inimaginabil, dar nici măcar noi nu am putut spera nici în cele mai îndrăznețe vise ale noastre.

Cu ultimele sale declarații fără precedent, Moscova a pus Washingtonul într-o situație virtuală disperată, aproape fără speranță. Dar nici măcar acest lucru nu este surprinzător, cât faptul că Washingtonul demolează cu resemnare toate acestea și cere doar permisiunea de a se consulta cu colegii din NATO (și chiar și arunci, nu cu toți, ci doar cu cei aleși, față de care nealeșii au ridicat deja tonul).

Rușii sunt cunoscuți că se înhamă greu la o treabă, dar când o fac merg repede! Dar, în ultimul an, graba lor a ajuns la o viteză de 10-15 Mach (mai târziu veți înțelege că nu am folosit acest termen din întâmplare). „Partenerii" au căzut în stupoare, neavând timp să digere ce se întâmplă. Totul a început pe 18 noiembrie, cu discursul lui Putin la conducerea extinsă a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, unde președintele Federației Ruse a stabilit sarcina departamentului lui Serghei Lavrov de a intensifica eforturile Ministerului de Externe pe direcția transmiterii poziției Moscovei către cei care se consideră „partenerii" Rusiei. Acolo am auzit pentru prima dată, chiar de la Putin, despre împiedicarea extinderii NATO spre est și despre faptul că Occidentul oferă garanții legale pe termen lung pentru securitatea Federației Ruse în legătură cu această circumstanță nefericită pentru ei. Toate acestea au venit pe fondul gemetelor presei occidentale despre adunarea trupelor ruse la frontierele Ucrainei, care, de fapt, s-au dovedit a fi granițele Belarusului. Și deja pe 7 decembrie (ceea ce este remarcabil - în ziua celei de-a 80-a aniversări a intrării Statelor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial, care a început pentru ei cu tragedia de la Pearl Harbor), la inițiativa părții americane, a avut loc un summit online al Federației Ruse cu Statele Unite, care a devenit o continuare logică a summitului anterior de la Geneva, de acum șase luni. Ce au convenit liderii celor două puteri conducătoare, nimeni nu știe. Cea mai banală presupunere este că noi rușii am fost de acord să negociem. Dar trei zile mai târziu, pe 10 decembrie, Ministerul rus de Externe a lansat o listă a solicitărilor Rusiei către Statele Unite și aliații săi din NATO, publicându-și tezele pe site-ul său. După care evenimentele au început să se precipite cu o adevărată viteză caleidoscopică.

La doar cinci zile după aceea, pe 15 decembrie, trimisul special al Washingtonului pentru afaceri europene și eurasiatice, Karen Donfried, sosește la Moscova, în tranzit prin Kiev. Scopul principal al vizitei sale este de a analiza propunerile scrise ale Moscovei și de a depăși criza creată. În acest scop, ea se întâlnește la Moscova cu adjunctul lui Lavrov, Serghei Riabkov, în prima jumătate a zilei, iar în a doua jumătate poartă discuții de două ore cu adjunctul șefului administrației prezidențiale, Dmitri Kozak, care monitorizează evoluția situațiilor din Ucraina. După aceea, trimisul special al Washingtonului pleacă la Bruxelles fără niciun comentariu. Acordați atenție traseului său - Kiev-Moscova-Bruxelles. La Kiev, ea a purtat discuții cu ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba, unde a reafirmat angajamentul SUA față de principiul „nu există soluții pentru Ucraina fără Ucraina". Cum respectă Washingtonul acest principiu, am văzut chiar a doua zi la Moscova. Dar cel mai surprinzător lucru a urmat după 10 zile, când Zelenski, conform instrucțiunilor primite de la Washington, a început să-și schimbe pantofii (retorica, n.n.) literalmente din mers.

Washingtonul a fost extrem de surprins când, la mai puțin de două zile după ce Karen Donfried a părăsit Moscova, ministrul adjunct de externe rus, Serghei Riabkov, convoacă în data de 17 decembrie un briefing special pentru jurnaliștii ruși și străini, unde face publice documentele care i-au fost predate referitoarele la drafturile de acord cu SUA și NATO în vederea depășirii crizei. Documentele tipărite în limbile rusă și engleză au fost distribuite jurnaliștilor invitați la briefing. Washingtonul nu se aștepta la o astfel de întorsătură a evenimentelor. Nu acesta a fost obiceiul diplomației de culise până acum. Tocmai când americanii erau pe punctul să strige „Phew, ce urât!", Serghei Lavrov i-a domolit cu cuvintele: „Obișnuiți-vă, domnilor, regulile se schimbă! Nu veți mai putea vorbi și nu vă veți mai putea suci promisiunile verbale" (așa cum americanii au făcut în 1990, când au promis verbal în repetate rânduri că dacă Războiul Rece se încheie, NATO nu se va extinde spre est, n. n). Iată că acum Rusia a adus negocierile în sfera publică, dorind să evite nerespectarea acordurilor și posibila denaturare a faptelor. Declarațiile lui Lavrov pot fi urmărite în acest video:

Faptul că regulile se schimbă a fost clar înțeles de asociații europeni ai SUA atunci când Ministerul rus de Externe a publicat corespondența privată a lui Serghei Lavrov cu colegii săi germani și francezi Heiko Maas și Jean-Yves Le Drian. Un astfel de comportament „îndrăzneț" al Moscovei a fost cauzat de denaturarea de către negociatorii europeni a poziției Rusiei în cadrul sesiunilor din așa-numitul format Normandia unde era vorba despre rolul Rusiei în soluționarea conflictului intern ucrainean. În respectiva corespondență se ajunsese la un acord cu Moscova dar „negociatorii" europeni au declarat public exact contrariul. Federația Rusă nu va mai permite așa ceva, să fie clar! Dacă noua abordare a venit ca o surpriză totală pentru partenerii noștri americani și europeni, aceasta devine de acum încolo problema lor personală.

Precizez că nu întâmplător mi-am început analiza evenimentelor recente cu discursul lui Putin de la conducerea extinsă a Ministerului rus de Externe, unde a făcut apel la diplomați să-și intensifice eforturile de rezolvare a crizei dintre Rusia și Occident. Este mai bine pentru toată lumea ca această criză să nu se agraveze.

„Și acum hopa: Nu avem un alt meniu pentru voi!" (S.A. Riabkov)

Faptul că Kremlinul a dat cărțile pe față a devenit clar imediat după publicarea solicitărilor Moscovei pe site-ul Ministerului de Externe. Dar Kremlinul nu s-a oprit aici. Făcându-și publice cererile, și-a dublat miza. Pentru că după aceea, Washingtonul s-a trezit într-o situație care este descrisă în șah ca zugzwang (orice mișcare îi va înrăutăți poziția). Cererile Moscovei arătau ca un ultimatum atât ca formă, cât și prin conținut. A fi de acord cu acestea echivala din partea Washingtonului cu a-și recunoaște propria înfrângere, dar Casa Albă nu avea cum să refuze să le ia în considerare. Din anumite motive, vă voi spune separat, luați cuvântul meu pentru asta, argumentele Kremlinului au fost de parcă erau din beton armat. De ce au fost atât de convingătoare, va deveni clar mai târziu, acum vă voi aminti doar că atât summit-urile de la Geneva, cât și cele virtuale au fost inițiate de partea americană (De ce? Răspunsul este evident).

Așa cum spuneam, Kremlinul nu s-a oprit aici. În cursul briefingului pentru jurnaliștii ruși și străini, Riabkov, cel care convocase conferința de presă, mai întâi a triplat și apoi a mărit de patru ori miza deja mare, spunând publicului că documentele prezentate de Moscova nu ar trebui considerate ca un meniu din care pot fi alese elemente separate, ci este vorba despre o propunere integrală, care ar trebui acceptată (sau nu) doar la pachet. În timp ce jurnaliștii străini au căutat să digere această veste, el i-a uimit din nou, anunțând data finală de examinare a propunerilor Moscovei. Kremlinul oferă 30 de zile pentru analiză, după care documentele depuse își pierd validitatea (termenul se va întâmpla exact pe 14 ianuarie 2022). Washingtonul a răspuns deja la aceasta prin programarea unei noi reuniuni pentru 10 ianuarie, care ar trebui să aibă loc offline la Geneva, la nivelul negociatorilor special selectați, cu puteri lărgite. Un alt deputat al lui Lavrov, Alexander Grushko, a afirmat într-un interviu acordat lui Vladimir Solovyov că, în caz de neacceptare a propunerilor noastre, Rusia își rezervă dreptul de a lua măsuri de natură militară și militaro-tehnică.

Înapoi la URSS

E timpul să spunem ce fel de propuneri au fost cele la care Occidentul nu a putut face față. Documentul este intitulat „Acordul privind măsurile de asigurare a securității Federației Ruse și a statelor membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord". Pe scurt, Kremlinul, sub formă de ultimatum, a propus Statelor Unite să reconsidere rezultatele Războiului Rece, să iasă din Europa din teritoriile adiacente Rusiei cu tot cu armele sale nucleare de orice rază de acțiune și să nu ne mai amenințe în viitor. Adică, de fapt, Kremlinul a cerut Statelor Unite să se întoarcă la statutul care exista pe vremea URSS, dar nu doar în mod figurativ, ci să restabilească în mod efectiv status quo-ul din data de 27 mai 1997. Sunt de acord că astfel de solicitări reprezintă o formă de aroganță! Nici măcar aroganță, ci aroganță extremă! Iar primul lucru care a venit în minte „partenerilor" a fost să trimită Kremlinul la naiba cu propunerile sale. De ce nu au făcut totuși Statele Unite asta? Mai mult, au acceptat propunerile Moscovei spre examinare. Se pare că au existat argumente solide din partea Kremlinului. Și Biden știa despre acestea! Credeți-mă, toate ipotezele dvs. au trecut de casa de marcat, nu se vorbește despre rachetele noastre din Cuba, Venezuela și Nicaragua și nici măcar despre desfășurarea forțelor noastre strategice de rachete pe teritoriul Republicii Belarus și al regiunii Kaliningrad și, mai ales, nu despre o posibilă alianță militară cu China. De ce avem nevoie de China? Unde suntem și unde suntem chinezii? La urma urmei, îl cunoașteți pe Putin - nu joacă niciodată la cacealma, el joacă întotdeauna deschis, dar fiecare dintre propunerile sale ulterioare este întotdeauna mai rea decât cea anterioară. Deci Biden încearcă să fie de acord cu prima propunere, știind din experiența lui Obama că a doua fază va fi mult mai grea. Ceea ce nu poate fi negat la Putin este că nu acționează niciodată în grabă. Toate acțiunile sale sunt planificate în avans și le efectuează întotdeauna la rece, alegând pentru aceasta cel mai potrivit moment pentru el însuși și cel mai nepotrivit moment pentru adversarul său. De data aceasta a distrus Crăciunul lui Biden. Mai mult decât atât, el a lovit în mod deliberat acolo unde adversarul nu se aștepta deloc, alegând pentru aceasta și cea mai îndrăzneață formă.

Cerințele Moscovei sunt stabilite în două documente, unul pentru Statele Unite și altul pentru blocul NATO . Un total de 8 articole de revendicări împotriva Statelor Unite și 9 articole împotriva NATO. Dar fiecare dintre ele provoacă uimire completă. Da, serios! Nu glumim și nu o să mai așteptăm! Fie acceptați cererile noastre, fie nu. Pentru început, Rusia oferă Statelor Unite și NATO să iasă din granițele noastre. Mai mult decât atât, nici măcar nu vorbim despre granițele Ucrainei și Georgiei, ca potențiali membri NATO. Rusia pune capăt acestui lucru, precum și pentru perspectivele altor republici ale fostei Uniuni de a intra în Alianță. Acest subiect este închis o dată pentru totdeauna. Uitați zona de interese vitale ale Federației Ruse, uitați chiar și drumul până aici (Riabkov în interviul său cu Interfax a mers și mai departe menționând propunerea retragerii deciziilor Summit-ului NATO de la București din 2008 privind posibila admitere a Ucrainei și Georgiei la acesta).

Dar acest lucru nu părea suficient pentru Rusia și a cerut Statelor Unite (amintindu-și că în urmă cu doi ani, prin eforturile lui Trump, s-au retras din Tratatul INF) să-și elimine armele nucleare de orice rază de acțiune și infrastructura pentru ele din Europa și de acum înainte să se abțină de a le desfășura în apropierea granițelor noastre. Aici vorbim nu numai despre sistemele de apărare antirachetă din România și Polonia, ale căror lansatoare pot fi folosite pentru atac de croazieră cu rachete Tomahawks, ci și despre toate rachetele terestre neconvenționale cu rază scurtă și medie de acțiune, pe care Washingtonul visează să le mai aplaseze în Europa. Și sunt și alte arme nucleare americane deja stocate în bazele militare americane din Germania și Turcia. Această dispoziție se aplică atât bombardierelor strategice, cât și navelor de suprafață din toate clasele care transportă arme nucleare. Prin propunerile noastre, pur și simplu nu permitem Statelor Unite să rupă echilibrul actual al puterii.

Articolul (4): Statele Unite ale Americii nu va înființa baze militare pe teritoriul statelor care făceau parte anterior din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste și nu sunt membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, nu își va utiliza infrastructura pentru desfășurarea oricăror activități militare în aceste state și nu va dezvolta cooperarea militară bilaterală cu ele.

Articolul (5) Părțile se abțin de la zborul bombardierelor grele echipate pentru arme nucleare sau nenucleare și de la găsirea de nave de război de suprafață de toate clasele, inclusiv în cadrul alianțelor, coalițiilor și organizațiilor, în interiorul zonelor, respectiv, în afara spațiului aerian național și, respectiv, în afara apelor teritoriale naționale din care pot lovi ținte de pe teritoriul celeilalte părți.

Acest articol include, de asemenea, coordonarea distanțelor maxime admise pentru convergența navelor de război și a aeronavelor în marea liberă și a spațiului aerian de deasupra acestuia.

Articolul (6) Părțile se angajează să nu desfășoare rachete cu rază intermediară de acțiune la sol și rachete cu rază mai scurtă de acțiune în afara teritoriului național, precum și în acele zone de pe teritoriul lor național din care aceste arme sunt capabile să lovească ținte de pe teritoriul național al celeilalte părți.

Acest punct pune imediat capăt dezvoltării tuturor rachetelor americane cu rază intermediară de acțiune. De ce ar avea nevoie de ele, dacă nu pentru a zbura de pe teritoriul lor către Federația Rusă? Raza maximă de acțiune a unei astfel de rachete este de 5,5 mii km, chiar și din Alaska pot ajunge doar la Chukotka și o bucată de Kamceatka, ceea ce reduce gradul de amenințări la zero și face ca aceste rachete să nu fie necesare.

Articolul (7) Părțile exclud desfășurarea de arme nucleare în afara teritoriului național și returnează pe teritoriul național aceste arme deja dislocate în afara teritoriului național în momentul intrării în vigoare a prezentului tratat. Părțile elimină toate infrastructurile disponibile pentru desfășurarea armelor nucleare în afara teritoriului național. Părțile nu instruiesc personalul militar și civilii din statele care nu dețin arme nucleare să utilizeze astfel de arme.

Acestea sunt prevederile Tratatului cu Statele Unite. După cum puteți vedea, totul este extrem de scurt și clar. Ultimul punct implică prevenirea transferului de arme nucleare către alte părți, în special utilizarea Forțelor Aeriene ale Germaniei sau a oricărei alte țări NATO (cu excepția Franței și Marii Britanii) pentru a livra atacuri aeriene asupra teritoriului Federației Ruse folosind bombe americane în domeniul performanței nucleare.

Articolul 4 subliniază inadmisibilitatea înființării bazelor militare pe teritoriul țărilor non-NATO pe o bază bilaterală, adică ceea ce se întâmplă acum în Ucraina și Georgia. De ce ar trebui ca statele respective să adere la NATO dacă își pot crea deja bazele acolo pe baza acordurilor bilaterale?

În Tratatul cu NATO, Rusia a mers și mai departe.

Articolul (3). Participanții confirmă că nu se consideră adversari. Participanții mențin dialogul și cooperarea pentru a îmbunătăți mecanismele de prevenire a incidentelor în largul mării și în spațiul aerian de deasupra acestuia (în principal în regiunea Mării Baltice și a Mării Negre).

Articolul (4). Federația Rusă și toate părțile care, la 27 mai 1997, erau state membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord nu își dislocă forțele armate și armamentul pe teritoriul tuturor celorlalte state europene, în plus față de forțele dislocate pe acest teritoriu la 27 mai 1997.

Articolul (7). Participantii care sunt state membre ale Organizatiei Tratatului Atlanticului de Nord refuză să desfășoare orice activități militare pe teritoriul Ucrainei, precum și în alte state din Europa de Est, Transcaucazia și Asia Centrală (toate exercițiile comune nu sunt prevăzute să se limiteze la nivelul brigăzii - aceasta nu este mai mare de 2-3 mii de persoane, la distanțe și configurații convenite prin acord față de linia de frontiera a Federatiei Ruse și a țărilor CSTO - nota autorului).

Și toate acestea se termină cu articolul 9, care specifică faptul că orice parte la acord se poate retrage din acesta prin trimiterea unei notificări corespunzătoare depozitarului. Tratatul va înceta pentru o astfel de parte la 30 de zile după ce depozitarul primește notificarea.

Rezumat: Securitatea Federației Ruse va crește

Pentru a rezuma, Moscova propune ca Statele Unite și partenerii săi să creeze o centură de securitate în jurul Federației Ruse, adică să reseteze rezultatele Războiului Rece, în care Statele Unite se consideră câștigătoare, și să revină nu la status quo-ul din 1997, ci la cel din 1991, când, după prăbușirea Uniunii Sovietice și a Pactului de la Varșovia, cinci țări europene - Austria, Suedia, Finlanda, Elveția și Irlanda, fiecare urmărindu-și propriile obiective - și-au reconfirmat statutul de neutralitate pe care și-l asumau istoric. Suedia, Irlanda și Elveția nu ne preocupă prea mult acum, dar neutralitatea Austriei și cea a Finlandei ne interesează foarte mult. Austria și-a declarat neutralitatea în 1955 prin parlamentul său, ca lege constituțională, și și-a proclamat neutralitatea eternă și refuzul în viitor de a participa la orice blocuri și alianțe militare precum și interzicerea desfășurării oricăror baze militare pe teritoriul său. Neutralitatea Finlandei a fost stabilită la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial prin tratatul sovieto-finlandez din 1948, și ulterior a fost recunoscută de toți actorii importanți ai Războiului Rece. Aceste țări, împreună cu țările Pactului de la Varșovia, au creat chiar tamponul de securitate dintre URSS și blocul agresiv NATO. Dintr-o poziție de forță, Rusia cere acum restabilirea status quo-ului pierdut în 1991, extinzând această regulă la Ucraina mai presus de toate, precum și la întregul spațiu post-sovietic, cu excepția țărilor baltice (deși, dacă strigă cu voce tare, neutralitatea se poate extinde și la ele). De ce s-a întâmplat acest lucru, voi explica în următoarele texte, dar deocamdată am vrut să clarific ideea finlandizării (neutralității) Ucrainei ca o cale de ieșire din impasul actual, pentru a nu duce la dispariția acestei pseudo-țări de pe harta politică a lumii în cazul ignorării cerințelor noastre.

Vreau să vă reamintesc că la ultima conferință de presă anuală a președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, atunci când acesta a fost întrebat de un jurnalist al canalului britanic Sky News dacă Rusia poate garanta neagresiunea împotriva Ucrainei, Putin nu a dat un răspuns direct. El a spus că situația că ar depinde de Occident, punându-i astfel atât pe Zelenski, cât și pe Biden într-o stare de echilibru instabil - un pas în stânga sau în dreapta și sunteți pierduți. Iată un fragment din răspunsul lui Putin:

Am precizat clar în anii 1990 că orice deplasare ulterioară a NATO către Est este inacceptabilă. A fost ceva neclar în privința asta? Desfășurăm noi rachete lângă granița SUA? Nu, nu facem asta. Statele Unite sunt cele care au venit lângă noi cu rachetele sale și stă deja pe pragul ușii noastre. Mergem noi prea departe dacă dorim ca răspuns să amplasăm sisteme de apărare în apropierea casei noastre? Ce este atât de neobișnuit în asta?

Acum sistemele americane de arme pe care le-am menționat au fost desfășurate în România, iar implementarea a început recent și în Polonia. Despre asta vorbim, nu e clar?

Acum spuneți că și Ucraina va deveni membră a NATO. Sau, chiar dacă nu se alătură NATO, pregătiți baze militare și sisteme de lovitură pentru a fi plasate pe teritoriul Ucrainei în baza unor acorduri bilaterale. Iată care este problema! Nu noi suntem cei care trebuie să dăm garanții, ci partea americană! Și, mai mult decât atât, trebuie să o facă imediat!

Anterior, Putin și-a exprimat deja poziția cu privire la această chestiune pornind de la conceptul de libertate.

Fiecare persoană se naște pentru a fi liberă. Acesta este dreptul său inalienabil! Dar libertatea fiecărei persoane individuale se termină acolo unde începe libertatea unei alte persoane.

Este la fel cu securitatea. Securitatea Ucrainei se termină acolo unde începe securitatea Rusiei. Ucraina fie va fi o țară prietenoasă cu Rusia, neutră în raport cu orice bloc militar, fie nu va mai exista deloc. Aceasta este realitatea obiectivă. Este dictată de Rusia prin dreptul celor puternici. Pentru simplul motiv că politica bărcilor cu tunuri (politica amenințărilor directe, n.n) nu a fost încă abolită! Puteți să-l întrebați pe voiosul bătrân Joe, care, cu ajutorul grupurilor de lovire ale unui portavion poate conduce pe oricine în epoca de piatră (oricine în afară de Federația Rusă!). Sper că v-am transmis ideea președintelui Federației Ruse. Cam asta e tot deocamdată.

Vladimir Volkonsky

Sursa AICI