Rușii acuză OSCE de colaborare fățișă cu serviciile secrete ucrainene: Am confiscat probe cu pozițiile trupelor ruse din diverse regiuni

Postat la: 05.07.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Rușii acuză OSCE de colaborare fățișă cu serviciile secrete ucrainene: Am confiscat probe cu pozițiile trupelor ruse din diverse regiuni

Forțele speciale ale Gărzii Rusiei au descoperit în regiunea Herson documente, care confirmă activitatea observatorilor OSCE în interesul serviciilor speciale ucrainene, a anunţat o sursă din cadrul serviciului de presă al Gărzii Ruse, relatează TASS.

"În timpul desfăşurării unor activități ţintă, forțele speciale ale Gărzii Rusiei au găsit în casa fostului șef al Direcţiei SBU (Serviciul de Securitate al Ucrainei) din regiunea Herson, generalul Veaceslav Savcenko, documente ale organizației internaționale de monitorizare a OSCE, care indică cooperarea cu serviciile speciale ucrainene" - se afirmă în comunicat.

Surse din cadrul departamentului au explicat că pe strada Budionnîi din Herson, forțele speciale ale Gărzii Ruse au inspectat conacul luxos al generalului ucrainean.

"În clădire au fost găsite documente aparținând misiunii organizației internaționale de monitorizare a OSCE în Ucraina, din care rezultă că reprezentanţii misiunii străine aflaţi la Herson, s-au folosit de susţinerea personală al lui Savcenko. De asemenea, prezenţa frecventă a personalului OSCE în această casă este confirmată de mărturiile martorilor din rândul locuitorilor locali" - au precizat sursele citate.

Garda Rusiei a confiscat și o schemă scrisă de mână cu locațiile unităților Forțelor Armate Ruse din Republica Crimeea, Rostov, Smolensk, Belgorod și Voronej.

"Acest lucru confirmă încă o dată desfășurarea de către personalul misiunii a unor activități de informații în interesul serviciilor speciale ucrainene, precum și al serviciilor speciale ale țărilor NATO. Documentele au fost înaintate autorităților competente. Acestea mărturisesc despre cooperarea strânsă pe termen lung a organizației internaționale cu conducerea Ucrainei, care a depășit cadrul oficial și sarcinile declarate" - a conchis o sursă din Garda Rusiei.

loading...
PUTETI CITI SI...