Primul test nuclear american după 1992. La Casa Albă se încearcă un avertisment la adresa Rusiei și Chinei
Postat la: 23.05.2020 | Scris de: ZIUA NEWS
Administraţia preşedintelui Donald Trump a evocat posibilitatea efectuării primului test nuclear american după anul 1992, ca avertisment la adresa Rusiei şi Chinei, decizie ce ar reprezenta o schimbare radicală a politicii de apărare a SUA, potrivit ediţiei de vineri a cotidianului Washington Post, citat de AFP.
Conform acestei publicaţii, care citează un înalt responsabil guvernamental şi doi foşti responsabili, toţi sub acoperirea anonimatului, discuţia a avut loc în timpul unei reuniuni desfăşurate pe 15 mai şi a survenit după ce oficiali americani au spus că Rusia şi China ar efectua astfel de teste. Moscova şi Beijingul au dezminţit, în timp ce Washingtonul nu a adus dovezi în sprijinul acelor afirmaţii, relatează Agerpres.
În opinia înaltului responsabil american citat de Washington Post, dacă Statele Unite ar arăta că pot efectua ''rapid'' un test nuclear aceasta ar fi o bună tactică de negociere într-o perioadă în care Washingtonul încearcă să încheie cu Rusia şi China un acord tripartit asupra armelor nucleare. Reuniunea s-a încheiat fără o decizie, iar sursele au păreri diferite cu privire la continuarea acestei discuţii, mai notează cotidianul american.
În opinia lui Beatrice Fihn, membră a Campaniei internaţionale pentru abolirea armelor nucleare (ICAN), grupul care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2017, un eventual test nuclear american ar putea conduce la declanşarea unui nou Război Rece. ''Aceasta ar distruge orice şansă de a evita o nouă şi periculoasă cursă a înarmării nucleare. Aceasta ar conduce în final la erodarea cadrului mondial al controlului armamentelor'', a estimat ea într-un comunicat.
Relatarea din Washington Post survine după ce preşedintele Donald Trump a anunţat retragerea SUA din tratatul Cer Deschis (Open Skies), acuzând Rusia că încalcă acest acord ce permite zboruri de observaţie între statele semnatare pentru verificarea mişcărilor militare.
-
Wall Street Journal: "Trump aduce după el o lume post-europeană"
„Statele Unite se pregătesc pentru o lume post-europeană", după ce Trump „a înțeles că Europa a abdicat de la rolul ei î ...
-
"Canada ar trebui să fuzioneze cu Statele Unite": reacţia lui Donald Trump la anunțul despre demisia premierului canadian Justin Trudeau
Preşedintele ales Donald Trump a sugerat din nou că Statele Unite şi Canada ar trebui să „fuzioneze", la câteva ore după ...
-
Efectul BRICS: Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul american
Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul într-o măsură mai mare sau mai mică: până la sfârșitul anului 2 ...
-
Afacere de 300 de miliarde de euro, propusă de Zelenski lui Trump, pentru economia SUA. "Luaţi banii şi vom cumpăra toate armele din Statele Unite"
Liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu pentru podcasterul american Lex Fridman, citat de The ...
-
Se complică situația în Canada: Justin Trudeau își pregătește demisia
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau este din ce în ce mai aproape de a anunţa că intenţionează să demisioneze, deşi n ...
-
Serviciile de informaţii americane aruncă bomba: "Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen"
Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen, indicând rolul Beijingului în furnizarea de armament a ...
-
Dezertare masivă în armata ucraineană. O treime din soldatii proaspat instruiti n-au mai ajuns pe front
Circa 1.700 de soldaţi ucraineni dintr-o brigadă alcătuită din aproximativ 6.000 de soldaţi, dintre care o parte au fost ...
-
Nehammer anunță că demisionează. De peste trei luni, Austria n-are guvern
Negocierile dintre Partidului Popular austriac (ÖVP) și Partidul Social-Democrat (SPO) au eșuat, conform presei austriec ...
-
De ce stârnește Elon Musk panică printre liderii europeni
Miliardarul Elon Musk a provocat panică printre liderii europeni, după ce a cerut eliberarea unui personaj controversat ...
-
Scandal uriaș pe final de mandat: Joe Biden îl decorează pe George Soros
Joe Biden a acordat prestigioasa Medalie Prezidenţială a Libertăţii unei serii de celebrităţi, a căror alegere este uneo ...
-
România ajunge la sapă de lemn, în timp ce economia Ungariei bubuie: salariile vor crește cu 8%, inflația fiind menținută la 3%
Un nou minister de vârf pentru o nouă politică economică, Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor vor fu ...
-
Au ajuns-o blestemele oamenilor amărâți de care si-a batut joc: Ursula von der Leyen e grav bolnavă. Și-a anulat toate vizitele
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a anulat toate deplasările din următoarele două săptămâni după ce ...
-
Miracolul argentinian se poate transforma în film de groază - Aprecierea uriașă a monedei pune presiune pe Javier Milei
Peso-ul argentinian s-a întărit în termeni reali mai mult decât orice altă monedă în 2024, sporind popularitatea președi ...
-
Ce pune la cale Teheranul? Iranul dă asigurări că o nouă rezistenţă va apărea în Siria împotriva Israelului
O „nouă rezistenţă" împotriva Israelului va apărea în Siria, în ciuda căderii fostului preşedinte Bashar al-Assad, potri ...
-
Regele Charles a semnat tratatul Forumului Economic Mondial pentru instalarea unei guvernări globale!
Comunicatul de presă al Palatului Buckingham, publicat pe 25 decembrie 2024: Mesajul de Crăciun al Majestății Sale Regel ...
-
Aici ar putea fi declanșat Al Treilea Război Mondial: au început pregătiri majore de apărare
Narva, al treilea oraș ca mărime din Estonia, se confruntă cu o creștere a provocărilor din partea Rusiei, într-un conte ...
-
Putin joacă tare pe nervii noștri: Revenirea lui Trump la Casa Albă ar putea declanșa o nouă cursă nucleară - Avertisment dur lansat de la Moscova
Responsabilul cu controlul armelor din Rusia a avertizat vineri viitoarea administrație a lui Donald Trump că Moscova ia ...
-
Sara Netanyahu, soția premierului israelian, este suspectată de influențarea unor martori
Procurorul general al Israelului a cerut o anchetă asupra soţiei premierului Benjamin Netanyahu, care este suspectată că ...
-
Tabăra lui Trump se zguduie: Musk și Ramaswamy intră în conflict cu susținătorii MAGA pe tema imigrației
De mai multe zile s-a iscat o adevărată furtună în tabăra lui Donald Trump din cauza comentariilor făcute de doi dintre ...
-
Putin: "În 2021, actualul preşedinte Biden mi-a propus exact asta: amânarea aderării Ucrainei la NATO cu 10-15 ani"
Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că omologul său american Joe Biden i-a propus - în 2021 - o "amânare" a aderării ...
-
Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
Dacă ați fi mers pe linia frontului în primele săptămâni ale războiului din Ucraina, ați fi putut auzi strigăte în ucrai ...
-
Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald ...
-
Donald Trump despre LGBTQ+: "Vreau să opresc delirul transexualilor. Există doar feminin și masculin"
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat că doreşte să oprească „delirul transsexualilor" încă din prima sa zi ...
-
Soldații au devenit cel mai valoros export al Coreei de Nord. Suma gigantică pe care o primește Kim Jong-un de la Vladimir Putin pentru tunuri și carne de tun
Parteneriatul dintre Rusia și Coreea de Nord este favorabil ambelor țări ostile Occidentului. Armatele lui Putin primesc ...
-
Modelul lui Călin Georgescu: Reformele radicale ale excentricului președinte Milei au scos Argentina din recesiune!
Argentina a ieșit dintr-o recesiune profundă, ceea ce reprezintă o victorie majoră pentru președintele libertarian al ță ...
-
De ce ar putea fi Donald Trump primul președinte penal al SUA
Avocații lui Donald Trump au cerut recent Curții Supreme de Justiție anularea dosarelor penale privind cele 34 de capete ...
-
Cine va controla Siria? Actorii globali pregătiți să-și impună influența post-Bashar al-Assad
După înlăturarea președintelui Bashar al-Assad, sirienii vor căuta să-și decidă singuri viitorul politic, feriți de infl ...
-
Război, extremă urgență: Vântul suveranismului mătură Europa - Extrema dreaptă germană pune la îndoială apartenența la NATO
Co-liderul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Tino Chrupalla, a declarat că Germania va tr ...
-
De ce a capturat Israelul cel mai înalt munte al Siriei la doar câteva ore după căderea lui Assad
Israelul nu a pierdut timpul după căderea lui Bashar al-Assad pentru a bombarda toate mijloacele militare siriene pe car ...
-
Rusia, în pragul retragerii din Siria: imaginile din satelit sugerează ample mișcări de evacuare
Rusia pare să-şi pregătească de evacuare echipamentele militare de la o bază aeriană militară din Siria, potrivit imagin ...