Nici un armistițiu cu Heartland: Cine pierde Ucraina, pierde intreaga lume!

Lucrarea lui Halford John Mackinder din 1904, "The Geographical Pivot of History" (Pivotul geografic al istoriei), stă la baza aproape întregii gândiri strategice din cursurile de geopolitică, grupurile de reflecție și academiile militare din Occident.

Cu toții am auzit primele trei reguli ale lui Mackinder:

• Cine conduce Europa de Est comandă Heartland-ul
• Cine conduce Heartland-ul comandă Insula Mondială
• Cine conduce Insula Mondială comandă lumea

Din cauza dominației ideilor lui Mackinder și a politicilor ridicate pentru a le susține, lumea a fost supusă unor conflicte nesfârșite în legătură cu concepția sa despre "Insula Mondială", care este practic Eurasia.

Și iată de ce nu poate exista nicio înfrângere pentru Occident în Ucraina. Pentru mackinderiștii aflați la vârful structurilor de putere de la Londra, Washington D.C. și Bruxelles, a pierde Ucraina înseamnă a pierde întreaga lume, pentru că ei au această viziune foarte învechită asupra geografiei mondiale.

Mackinder-ismul în lumea de astăzi este o tautologie, reducându-se la: Trebuie să controlăm Heartland-ul, pentru că nu putem pierde Heartland-ul.

În această căutare singulară de a câștiga Heartland, Occidentul s-a falimentat singur - economic, moral și, cel mai important, spiritual. Acest lucru a dus la o criză politică care roade în centrul societății occidentale.

Cel mai recent articol al lui Alastair Crooke rezumă perfect situația: "The EU Is Over-Invested in the Ukrainian War-Project".

Dar nu doar UE a făcut acest lucru. La fel a făcut și Marea Britanie. La fel și SUA.

Analiza cost/beneficiu a continuării proiectului ucrainean a ajuns la punctul de inflexiune. Problema acum este că prea mulți dintre cei aflați la putere, cum ar fi președintele Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, încă mai cred că au spațiu de manevră într-un conflict care pare din ce în ce mai blocat în noroiul geopolitic din Donbass.

Optica de la reuniunea G7 nu ar putea fi mai crudă. Întâlnindu-se în singurul oraș care este simbolul suprem al nebuniei occidentale, Hiroshima, simbolistica a fost foarte clară. Suntem uniți în virtuozitatea noastră și, dacă nu vă place, amintiți-vă ce s-a întâmplat cu Japonia.

Vom distruge planeta pentru a o salva. Securitatea europeană/asiatică indivizibilă este un eufemism pentru război global.

Nici un eșec nu pare să-i descurajeze pe acești oameni. Pentru că eșecul pur și simplu nu este o opțiune.

Problema, însă, este că miopia lor este previzibilă.

Atunci când reduci toate principiile tale călăuzitoare la trei linii de cod, înfrângerea acelui cod devine destul de ușoară, din punct de vedere strategic. Nu contează dacă Mackinder a avut sau nu dreptate. Nu a avut dreptate. Ceea ce contează este că factorii de decizie politică cred că a avut dreptate.

Dacă știi că adversarul tău va arunca tot ce are într-un conflict, atunci strategia ta este una simplă: distruge tot ce aruncă până când rămâne fără bani, oameni și materiale de aruncat în conflict.

Și asta este exact ceea ce a făcut Rusia.

Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson a pus capăt oricărei înțelegeri negociate rapid între Rusia și Ucraina.

În ceea ce privește punctul de vedere al lui Crooke, investiția Occidentului în Ucraina a fost pur și simplu prea mare pentru a renunța atât de ușor. Crezând că pachetul final de sancțiuni îl va răsturna pe Putin și va destabiliza Rusia, atât Davos, cât și anglo-neoconservatorii au pariat prea mult pe acest lucru. Așa cum obișnuia să spună tatăl meu despre sportivii profesioniști, "își petrece prea mult timp citind tăieturile de presă..."

Două mass-media anglo-americane foarte establishment din Marea Britanie (în care mesajele establishmentului american ies adesea la suprafață) au recunoscut în cele din urmă - și cu amărăciune -: "Sancțiunile împotriva Rusiei au eșuat". The Telegraph deplânge: Ele "sunt o glumă"; "Rusia ar fi trebuit să se prăbușească până acum"

Oare nu-și amintesc eșecul lor din 2014/15, când a început tot acest proiect de război în Ucraina? L-au dat afară de la putere pe Viktor Ianukovici și Rusia le-a luat Crimeea. Așa că "șocul și uimirea" lor de atunci a fost să facă o criză de furie epică, prăbușind prețul petrolului de la 125 de dolari la 25 de dolari pe baril.

Acesta a fost primul caz al campaniei "Ruble to Rubble". Nu a funcționat atunci. De fapt, a pus Rusia și lumea pe drumul pe care se află astăzi. Există o linie directă de trecere din 2014 până astăzi, nu doar pe teren, ci și pe piețele financiare și în politica din restul Europei de Est - The Heartland.

Așadar, deși sancțiunile sunt o glumă, utilizarea lor nu va face decât să crească ca scuză acum pentru a împiedica terțe părți, cum ar fi, să zicem, Ungaria, să iasă din blocaj cu planul.

Păcat pentru ei că nici un fel de presiuni din partea ministrului german de externe, Annalena Baerbock, nu a schimbat decizia Ungariei de a bloca orice alt ajutor UE pentru Ucraina. Se pare că, din ce în ce mai mult, Heartland nu este de acord cu Comminternul.

Dar acest lucru nu pare să conteze niciodată. Niciun eșec nu i-a determinat vreodată pe acești oameni să se răzgândească puțin. Dar, din nou, atunci când nu te poți vedea în oglindă, auto-reflecția nu este o trăsătură de caracter dominantă.

Ucraina a reprezentat întotdeauna apoteoza ordinii mondiale neocon/neoliberale. După cum subliniază Crooke, aceștia se confruntă cu o alegere foarte neplăcută:

Războiul este acum, în acest fel, proiectat ca o alegere binară: "Puneți capăt războiului" versus "Câștigați războiul". Europa se află în tergiversare - se află la răscruce de drumuri; începe cu ezitare să meargă pe un drum, pentru ca apoi să dea înapoi și să facă, cu indecisiune, câțiva pași precauți pe celălalt. UE îi va antrena pe ucraineni să piloteze avioane F-16, dar este timidă în ceea ce privește furnizarea avioanelor. Pare a fi un gest simbolic; dar simbolismul este adesea părintele misiunii.

Într-adevăr, așa este. Din cauza mentalității închise a celor aflați la putere în Occident - prejudecățile, rasismul și aroganța lor - nu se vor opri în Ucraina până când nu vor fi forțați de circumstanțe.

Aceste circumstanțe vor fi probabil dictate de armata rusă modernizată, configurată acum pentru a lupta într-un război mai lung și diferit de cel care a început în februarie 2022.

În fiecare zi vedem semne că capacitatea militaro-industrială a Rusiei crește rapid, în timp ce UE lâncezește. Statele Unite încearcă rapid să readucă producția onshore pierdută în epoca ZIRP și Greenspan, dar acesta este un proces lent și dureros, mai ales că nu mai are loc în bilanț pentru a cheltui pe deficit pentru a accelera lucrurile.

"Biden" și gașca sa veselă de vandali din D.C. sunt mai mult decât fericiți să ardă locul până la temelii mai temeinic decât au făcut-o britanicii în Războiul din 1812 dacă nu pot obține ceea ce vor în ceea ce privește impozitarea și cheltuielile nelimitate.

Deci, iată-ne aici. Bakhmut a căzut. Contraofensiva ucraineană este inexistentă. Dacă nu cumva a fost deja absorbită de Putin și Prigozhin. Zelenskyy va primi acum F-16 pentru a ataca Crimeea și va folosi asta ca pe un fel de înălțime morală pentru a justifica implicarea oficială a NATO după contraatacul inevitabil al Rusiei.

Apoi, dimineața, aerul va fi îngroșat de mirosul de termobaricuri.

Dar, indiferent de toate acestea, nu va exista un armistițiu în Heartland. Rusia nu va da înapoi. China îi va susține până la capăt, la fel ca și OPEC+ și restul Asiei Centrale. Dar nu vor escalada nici un centimetru mai mult decât este necesar. A permite Occidentului să continue să creadă că poate câștiga este forma supremă de a măcina un adversar superior.

Și chiar dacă Ucraina va sfârși prin a fi o mașină de tocat carne de un deceniu fără un învingător clar, aceasta va servi în fiecare zi ca un avertisment pentru restul Asiei că nu există cale de întoarcere și că viitorul lor este mai bine servit alături de vecinii lor decât să accepte mită pentru a rămâne viceregi pe statul de plată al Occidentului.

De aceea, lupta pentru controlul asupra Pakistanului este de fapt mai importantă decât Ucraina. Pentru că Pakistanul reprezintă coridorul Est-Vest care leagă Insula Mondială. În timp ce Ucraina este cheia pentru a rupe Rusia pentru a distruge axa Nord-Sud.

Tragedia lui Imran Khan în Pakistan este una dintre acele chestiuni secundare care este de fapt mai importantă decât chestiunea principală, Ucraina. Intervenția fără precedent a armatei pakistaneze, întotdeauna aliniată cu forțele occidentale, este un semn clar că Mackinderismul este viu și sănătos în Asia Centrală.

Există un război civil clar incipient în Pakistan, pe măsură ce guvernul civil încearcă să smulgă controlul real al țării de la militari și de la ordonatorii săi globaliști. Sprijinul lui Khan nu este un produs al strălucirii sale ca lider. La fel ca Donald Trump, el este o figură imperfectă, asaltată din toate părțile de trădători care îl subminează.

El a fost înlăturat prin cel mai rău tip de înțelegeri de culise, de genul și de felul celor la care se uitau cei din adâncul statului italian și spuneau: "La naiba! Bravo!".

Dar, tot ca și Trump, poporul înțelege implicit că este unul dintre ei. Este de partea lor, în ciuda defectelor sale. Așadar, în timp ce noi vedem cele mai amatoare titluri și "analize" despre ceea ce se întâmplă acolo din partea presei noastre de cîrcotași, poporul pakistanez iese cu milioanele pentru a-l ridica pe Khan drept campionul lor.

El nu trebuie să facă nimic mai mult decât să supraviețuiască și să se întoarcă la putere pentru a avea câștig de cauză în Pakistan.

În timp ce Occidentul luptă cu disperare pentru a evita înfrângerea Heartland, este clar că restul Insulei Mondiale își face planuri pentru a-i lăsa în urmă.

La un moment dat, sunt pur și simplu prea mulți oameni și prea multă presiune pentru a continua să împingă lumea spre o concluzie la care nu vrea să ajungă.

Și atunci totul se schimbă, literalmente peste noapte. Până atunci, va fi o altă zi, o altă escaladare, o altă luptă politică inutilă cu cuțitul și mii de oameni care mor inutil.

Când a publicat acea lucrare în 1904, tot ceea ce a făcut Mackinder a fost să formalizeze gândirea imperială britanică într-o teză ușor de digerat pentru cretini.

Astăzi, acești imbecili ne fac să credem că viețile noastre depind de lupta pentru "libertate" în centrul Ucrainei.

A fost scrisă în momentul în care puterea imperiului britanic începea să scadă. Primul Război Mondial ar fi pus capacul la asta.

A fost o reflectare a anxietății crescânde care se manifesta pe măsură ce marginile imperiului se răzvrăteau. Dacă nu putem păstra Africa de Sud (Războiul Boer), de exemplu, cel puțin ar trebui să ne asigurăm că nimeni nu controlează Insula Mondială în timp ce ne retragem.

De aceea, Sykes-Picot ne-a lăsat cu un Orient Mijlociu în conflict tribal. Israelul nu a făcut decât să înrăutățească lucrurile acolo. Pakistanul a fost creat ca anti-India, iar Ucraina a fost despărțită de URSS în așa fel încât să ne asigurăm că vom fi exact unde suntem astăzi.

Toate acestea pentru că niște europeni cu mentalitate imperială nu se pot hotărî să împartă lumea cu oameni bruni.

Autor: Tom Luongo