New York Times: Donald Trump lupta permanent pentru a-şi impune ideile. Incearcă să modeleze preşedinţia după voia lui
Postat la: 10.12.2017 | Scris de: ZIUA NEWS
Donald Trump, aflat la aproape un an de mandat, redefineşte funcţia de preşedinte al SUA, fiind implicat permanent într-o luptă pentru a fi luat în serios, afirmă principalii consilieri şi prieteni, notând că, în contextul anchetelor, liderul american a devenit surprinzător de fatalist, scrie NYT.
"Utilizând Twitter-ul ca sabia sa Excalibur, preşedintele Donald Trump îi abordează pe cei care exprimă dubii asupra capacităţilor sale, înarmându-se şi cu informaţii furnizate de televiziunile americane, precum şi cu zeci de Coca Cola dietetice. Chiar dacă Donald Trump încă depune eforturi pentru a reuşi să modeleze preşedinţia după voia lui, se luptă pentru a obţine măcar o remiză", comentează editorialiştii Maggie Haberman, Glenn Thrush şi Peter Baker, într-un articol publicat în cotidianul The New York Times sub titlul "Modul lui Trump: Lupta permanentă a preşedintelui SUA pentru autoconservare".
"În fiecare dimineaţă, la ora 5.30, preşedintele Trump se trezeşte şi deschide televizorul în dormitorul de la Casa Albă. Se uită puţin la ştirile CNN, trece la emsiunea Fox & Prietenii pentru relaxare şi idei de mesaje, iar uneori urmăreşte emisiunea de dimineaţă de la MSNBC deoarece, cred prietenii, îi oferă energie pentru toată ziua. Plin de energie ori înfuriat, uneori o combinaţie a acestor stări, Donald Trump îşi deschide iPhone-ul. Uneori transmite mesaje prin Twitter din pat, spun consilierii", observă NYT.
"Aproape de finalul primului an de mandat, Donald Trump redefineşte ceea ce înseamnă a fi preşedinte al SUA. Percepe cea mai înaltă funcţie în modul în care a procedat în noaptea în care a obţinut victoria uimitoare împotriva lui Hillary Clinton - drept un preţ pentru care trebuie să lupte pentru a-l proteja în orice moment, iar Twitter-ul este sabia sa Excalibur. În pofida registrului discursiv puternic, Donald Trump se consideră mai puţin un titan care exercită dominaţie pe scena mondială decât un om contestat pentru că a venit din afara sistemului, implicat acum într-o luptă pentru a fi luat în serios, potrivit interviurilor cu 60 de consilieri, asociaţi, prieteni şi membri ai Congresului. Pentru alţi preşedinţi, fiecare zi constituie un test privind modul de conducere a întregii ţări, nu doar a unei facţiuni, pentru ajungerea la un echilibru între interese aflate în competiţie. Pentru Donald Trump, fiecare zi este o luptă oră de oră pentru autoconservare. Donald Trump încă luptă pentru a demonstra victoria în scrutinul din 2016, convins că investigaţia procurorului special Robert Mueller privind ingerinţele Rusiei reprezintă un complot pentru a fi lipsit de legitimitate", subliniază NYT.
"Donald Trump simte că există un efort pentru subminarea victoriei sale, consideră nefondate acuzaţiile privind colaborarea cu Rusia. Problema cu care se va confrunta este că există o diferenţă între a candida pentru funcţia de preşedinte şi a fi preşedinte. Trebuie să găseşti o poziţie de echilibru între a fi un luptăror şi a fi preşedinte", afirmă senatorul republican Lindsey Graham.
Donald Trump, în vârstă de 71 de ani, nu se va schimba niciodată, apreciază Jared Kushner, ginerele şi principalul consilier al preşedintelui, subliniind că actualul lider de la Casa Albă va modela, cu orice risc, preşedinţia după voinţa sa. "Însă, până acum, ideea s-a dovedit doar pe jumătate adevărată, Donald Trump străduindu-se pentru a obţine măcar o remiză", notează NYT.
John Kelly, şeful Cancelariei de la Casa Albă, depune eforturi pentru a-l convinge pe Donald Trump să reducă timpul alocat pentru trimiterea de mesaje prin Twitter, accelerând agenda întâlnirilor cu principalii consilieri prezidenţiali. Preşedintele îl sună pe John Kelly de multe ori pe zi pentru a-l întreba despre program şi pentru a-i cere consultanţă. Noul sistem îi oferă "timp de gândire", a subliniat el.
"Muniţia pentru războiul purtat prin Twitter este televiziunea. Nimeni nu atinge telecomanda în afară de Donald Trump şi de personalul tehnic - cel puţin aceasta este regula", explică NYT. Însă Donald Trump insistă: "Nu mă uit mult la televizor. Ştiu că lumea spune, oamenii care nu mă cunosc, că mă uit la televizor. Acest lucru este spus de oamenii care au surse false (...). Dar nu mă uit mult la televizor, în principal din cauza documentelor. Citesc foarte multe documente".
Într-o măsură care i-ar uimi pe cei din afară, Donald Trump, omul despre care se vorbeşte cel mai mult pe planetă, este încântat când îşi vede numele în presă. Însă, ocazional, Donald Trump dă jos masca invincibilităţii. Spre exemplu, în cursul unei reuniuni cu senatori republicani, Trump a discutat în termeni emoţionali despre criza opioidelor şi despre pericolele dependenţei, amintind de lupta fratelui său cu alcoolul. Potrivit unui senator şi unui consilier, preşedintele a privit apoi în sală şi a întrebat: "Nu vă bucuraţi că eu nu beau?"
În privinţa procesării informaţiilor, Donald Trump are o atitudine sceptică faţă de orice relatare care nu provine din cercul său restrâns de surse. Unii consilieri, precum secretarul Trezoreriei, Steven Mnuchin, consideră că acesta este un lucru esenţial de bun: "Observ o serie de similitudini între modul în care a condus campania şi modul în care acţionează ca preşedinte. Îi plac foarte mult prezentările verbale. Nu este o persoană care să citească volume mari de informaţii".
Alţi consilieri notează că Donald Trump citeşte presa doar pentru a-şi confirma unele idei, subliniind că preşedintele are o insistenţă pentru a-şi defini propria realitate.
În ultimele săptămâni, prietenii preşedintelui SUA au observat o modificare de atitudine, admiţând că mulţi consilieri şi chiar rude ale sale ar putea fi afectaţi de investigaţia procurorului Robert Mueller privind ingerinţele Rusiei. Despre sine, Donald Trump a adoptat o atitudine surprinzător de fatalistă, conform personelor care vorbesc constant cu el. "Asta este viaţa", a spus Donald Trump despre anchetă.
-
Vin banii de la G7 pentru Ucraina! Ursula von der Leyen a anunțat prima tranșă din împrumut
Ucraina a primit prima tranșă de 3 miliarde de euro din partea Uniunii Europene a unui împrumut convenit de membrii Grup ...
-
Elon Musk ar regiza o mare lovitură în Marea Britanie: Mazilirea premierului Keir Starmer
Elon Musk, cel mai bogat om din lume, ar fi discutat în privat cu aliaţii săi despre posibilitatea de a-l înlătura pe Si ...
-
Donald Trump ia în calcul posibilitatea de a declara o urgenţă economică naţională
Preşedintele ales Donald Trump analizează posibilitatea de a declara o urgenţă economică naţională pentru a pune în apli ...
-
Wall Street Journal: "Trump aduce după el o lume post-europeană"
„Statele Unite se pregătesc pentru o lume post-europeană", după ce Trump „a înțeles că Europa a abdicat de la rolul ei î ...
-
"Canada ar trebui să fuzioneze cu Statele Unite": reacţia lui Donald Trump la anunțul despre demisia premierului canadian Justin Trudeau
Preşedintele ales Donald Trump a sugerat din nou că Statele Unite şi Canada ar trebui să „fuzioneze", la câteva ore după ...
-
Efectul BRICS: Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul american
Mai mult de jumătate din țările lumii boicotează dolarul într-o măsură mai mare sau mai mică: până la sfârșitul anului 2 ...
-
Afacere de 300 de miliarde de euro, propusă de Zelenski lui Trump, pentru economia SUA. "Luaţi banii şi vom cumpăra toate armele din Statele Unite"
Liderul ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat într-un interviu pentru podcasterul american Lex Fridman, citat de The ...
-
Se complică situația în Canada: Justin Trudeau își pregătește demisia
Prim-ministrul canadian Justin Trudeau este din ce în ce mai aproape de a anunţa că intenţionează să demisioneze, deşi n ...
-
Serviciile de informaţii americane aruncă bomba: "Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen"
Există o alianţă ascunsă între China şi rebelii Houthi din Yemen, indicând rolul Beijingului în furnizarea de armament a ...
-
Dezertare masivă în armata ucraineană. O treime din soldatii proaspat instruiti n-au mai ajuns pe front
Circa 1.700 de soldaţi ucraineni dintr-o brigadă alcătuită din aproximativ 6.000 de soldaţi, dintre care o parte au fost ...
-
Nehammer anunță că demisionează. De peste trei luni, Austria n-are guvern
Negocierile dintre Partidului Popular austriac (ÖVP) și Partidul Social-Democrat (SPO) au eșuat, conform presei austriec ...
-
De ce stârnește Elon Musk panică printre liderii europeni
Miliardarul Elon Musk a provocat panică printre liderii europeni, după ce a cerut eliberarea unui personaj controversat ...
-
Scandal uriaș pe final de mandat: Joe Biden îl decorează pe George Soros
Joe Biden a acordat prestigioasa Medalie Prezidenţială a Libertăţii unei serii de celebrităţi, a căror alegere este uneo ...
-
România ajunge la sapă de lemn, în timp ce economia Ungariei bubuie: salariile vor crește cu 8%, inflația fiind menținută la 3%
Un nou minister de vârf pentru o nouă politică economică, Ministerul Economiei Naționale și Ministerul Finanțelor vor fu ...
-
Au ajuns-o blestemele oamenilor amărâți de care si-a batut joc: Ursula von der Leyen e grav bolnavă. Și-a anulat toate vizitele
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi-a anulat toate deplasările din următoarele două săptămâni după ce ...
-
Miracolul argentinian se poate transforma în film de groază - Aprecierea uriașă a monedei pune presiune pe Javier Milei
Peso-ul argentinian s-a întărit în termeni reali mai mult decât orice altă monedă în 2024, sporind popularitatea președi ...
-
Ce pune la cale Teheranul? Iranul dă asigurări că o nouă rezistenţă va apărea în Siria împotriva Israelului
O „nouă rezistenţă" împotriva Israelului va apărea în Siria, în ciuda căderii fostului preşedinte Bashar al-Assad, potri ...
-
Regele Charles a semnat tratatul Forumului Economic Mondial pentru instalarea unei guvernări globale!
Comunicatul de presă al Palatului Buckingham, publicat pe 25 decembrie 2024: Mesajul de Crăciun al Majestății Sale Regel ...
-
Aici ar putea fi declanșat Al Treilea Război Mondial: au început pregătiri majore de apărare
Narva, al treilea oraș ca mărime din Estonia, se confruntă cu o creștere a provocărilor din partea Rusiei, într-un conte ...
-
Putin joacă tare pe nervii noștri: Revenirea lui Trump la Casa Albă ar putea declanșa o nouă cursă nucleară - Avertisment dur lansat de la Moscova
Responsabilul cu controlul armelor din Rusia a avertizat vineri viitoarea administrație a lui Donald Trump că Moscova ia ...
-
Sara Netanyahu, soția premierului israelian, este suspectată de influențarea unor martori
Procurorul general al Israelului a cerut o anchetă asupra soţiei premierului Benjamin Netanyahu, care este suspectată că ...
-
Tabăra lui Trump se zguduie: Musk și Ramaswamy intră în conflict cu susținătorii MAGA pe tema imigrației
De mai multe zile s-a iscat o adevărată furtună în tabăra lui Donald Trump din cauza comentariilor făcute de doi dintre ...
-
Putin: "În 2021, actualul preşedinte Biden mi-a propus exact asta: amânarea aderării Ucrainei la NATO cu 10-15 ani"
Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că omologul său american Joe Biden i-a propus - în 2021 - o "amânare" a aderării ...
-
Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
Dacă ați fi mers pe linia frontului în primele săptămâni ale războiului din Ucraina, ați fi putut auzi strigăte în ucrai ...
-
Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald ...
-
Donald Trump despre LGBTQ+: "Vreau să opresc delirul transexualilor. Există doar feminin și masculin"
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat că doreşte să oprească „delirul transsexualilor" încă din prima sa zi ...
-
Soldații au devenit cel mai valoros export al Coreei de Nord. Suma gigantică pe care o primește Kim Jong-un de la Vladimir Putin pentru tunuri și carne de tun
Parteneriatul dintre Rusia și Coreea de Nord este favorabil ambelor țări ostile Occidentului. Armatele lui Putin primesc ...
-
Modelul lui Călin Georgescu: Reformele radicale ale excentricului președinte Milei au scos Argentina din recesiune!
Argentina a ieșit dintr-o recesiune profundă, ceea ce reprezintă o victorie majoră pentru președintele libertarian al ță ...
-
De ce ar putea fi Donald Trump primul președinte penal al SUA
Avocații lui Donald Trump au cerut recent Curții Supreme de Justiție anularea dosarelor penale privind cele 34 de capete ...
-
Cine va controla Siria? Actorii globali pregătiți să-și impună influența post-Bashar al-Assad
După înlăturarea președintelui Bashar al-Assad, sirienii vor căuta să-și decidă singuri viitorul politic, feriți de infl ...