Mii de vietnamezi îl plâng pe Thich Nhat Hanh, călugăr budist zen considerat părintele mindfulness
Postat la: 23.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Mii de persoane îndoliate au fost și sunt prezente în continuare la templul din inima budistă a Vietnamului, orașul Hue, pentru a-i aduce un ultim omagiu regretatului călugăr vietnamez și activist pentru pace Thich Nhat Hanh, căruia a captat atenția Occidentului asupra Vietnamului în particular și a Asiei în general. Maestrul Zen, considerat părintele mindfulness, a cărui influență în budism era considerată a doua după Dalai Lama, a murit sâmbătă 22 ianuarie la vârsta de 95 de ani, la Pagoda Tu Hieu din orașul Hue.
O viață de-a dreptul fabuloasă
Thich Nhat Hanh a petrecut aproape patru decenii în exil după ce a fost alungat din patria sa pentru că a cerut încetarea războiului din Vietnam. A scris peste 100 de cărți despre mindfulness și meditație și a găzduit reflecții de conștiință în locuri din întreaga lume.
Duminică dimineața, călugării discipoli i-au purtat, acompaniați de cântece, trupul acoperit de un cearșaf galben, împreună cu umbrele decorative, prin mulțimea de bocitori. Mirosul de smirnă și tămâie plutea în aer, în timp ce i-au pus trupul într-un sicriu de lemn și l-au așezat într-un hol decorat cu margarete galbene. Călugării budiști în haine galbene și maro au recitat rugăciuni, iar adepții îmbrăcați în gri au stat în contemplare tăcută la o viață remarcabilă.
Printre cei îndoliați s-a numărat și Tran Dinh Huong, în vârstă de 46 de ani, care a călătorit în grabă din Hanoi pentru a-i aduce omagiu maestrului zen. „Am citit multe dintre cărțile lui și cuvintele lui m-au ajutat foarte mult atunci când eram dezamăgit sau treceam prin dificultăți. Cred că va trece foarte mult timp până când Vietnamul și lumea întreagă vor mai avea din nou un profesor atât de grozav.", a spus ea.
Nguyen Nhat din Ho Chi Minh City a spus că a fost profund emotionant să vadă corpul neînsuflețit al maestrului. „Îl admir pentru viața lui simplă și modestă", a spus el.
Thich Nhat Hanh, care vorbea șapte limbi, a ținut prelegeri la universitățile Princeton și Columbia din Statele Unite la începutul anilor 1960. S-a întors în Vietnam în 1963 pentru a se alătura unei opoziții budiste în creștere față de războiul SUA-Vietnam, demonstrată de protestele de auto-inmolare ale mai multor călugări. „Am văzut comuniști și anticomuniști ucigându-se și distrugându-se unii pe alții pentru că fiecare parte credea că deține monopolul adevărului", scria el în 1975. „Vocea mi-a fost înecată de bombe, mortiere și strigăte".
Exilat timp de 39 de ani în Franța
Thich Nhat Hanh a petrecut 39 de ani în Franța și a pledat pentru libertatea religioasă în întreaga lume, din Franța, Marea Britanie și până în SUA. „Venerabilul Thich Nhat Hanh a trăit o viață cu adevărat plină de sens. Nu mă îndoiesc că cel mai bun mod prin care îi putem aduce un omagiu este să-și continue munca de promovare a păcii în lume", a declarat Dalai Lama, liderul spiritual al budismului tibetan, pe Twitter.
Autoritățile vietnameze i-au permis să se întoarcă în țară abia în 2018, dar poliția în civil l-a urmărit din afara complexului pagodei, monitorizând îndeaproape activitățile sale. Vietnamul unipartit cu majoritate budistă se teme de religia organizată: în 2009, adepții săi au fost alungați din templul lor din sudul provinciei Lam Dong de către mulțimi "revoluționare".
Dar ziarul Cong An Nhan Dan- considerat purtătorul de cuvânt oficial al ministerului Securității Publice - a publicat duminică un omagiu strălucitor adus scriitorului, poetului, savantului, istoricului și activistului pentru pace Thich Nhat Hanh.
„Călugărul Thich Nhat Hanh din Satul Prunelor a fost un profesor spiritual care a avut o influență profundă religioasă și răspândită în întreaga lume", mai spune necrologul ministerului Securității Publice.
Sicriul lui Thich Nhat Hanh este va rămâne în sala mare a templului budist, pentru priveghere, timp de o săptămână - în timp ce cei îndoliați se roagă pe rând în fața lui - înainte de ceremonia de incinerare ce se va derula sâmbătă viitoare.
Marian Gârleanu
-
Trump amenință țările BRICS cu un război economic dur: Să nu susţină o altă monedă pentru a înlocui dolarul. Altfel le impunem taxe de 100%
Preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declara ...
-
Uniunea Europeană vrea să cumpere iar gaze de la Rusia: Înțelegerea e parte din acordul de pace pentru Ucraina
După ce le-a interzis prin măsuri dure, UE analizează reluarea importurilor de gaz rusesc prin conducte ca parte a unui ...
-
Un aliat al președintelui rus îl pune în încurcătură: Scoateți trupul lui Lenin și înlocuiți-l cu al lui Putin!
Cunoscutul filosof rus Alexander Dugin l-a abordat pe liderul de la Kremlin și i-a spus: "Am scris odată că încrederea î ...
-
POLITICO: Puterea lui Viktor Orban de a perturba agenda UE este supraevaluată
Una dintre cele mai mari îngrijorări ale liderilor europeni astăzi este că revenirea preşedintelui american Donald Trump ...
-
Scandal puternic la Budapesta: marul discordiei, proiectul unui turn "mini-Dubai"
Primarul ecologist al Budapestei, Gergely Karacsony, este îngrijorat de faptul că un proiect al unui turn "mini-Dubai" - ...
-
Tucker Carlson a impărtit Rusia in două după ce a spus că Biden ar fi plănuit să îl asasineze pe Putin. Reacții împărțite între Dmitri Peskov și Viaceslav Volodin
Declaraţiile vloggerului conservator american Tucker Carlson, care a acuzat administraţia democrată a lui Joe Biden, făr ...
-
Canada încercă să formeze o coaliție împotriva lui Trump: discuţiile sunt în desfăşurare pentru a analiza măsurile de retaliere
Ministrul de Externe al Canadei, Mélanie Joly, a declarat luni că va purta în curând discuţii cu omologii săi din ţări a ...
-
Trump trimite Israelului bombele blocate de Biden: "O mulţime de lucruri care au fost comandate şi plătite sunt acum pe drum!"
Preşedintele SUA Donald Trump, a declarat sâmbătă, 25 ianuarie, că "o mulţime de lucruri care au fost comandate şi plăti ...
-
Și Trump vrea sa facă o mare afacere din războiul din Ucraina: Vrea să cumpere arme din SUA cu banii rușilor!
Administrația Trump ia în considerare cumpărarea de armament american pentru Ucraina cu bani obținuți din activele ruseș ...
-
China anunță că SUA nu sunt preocupate de independenta Taiwanului: Negocieri la cel mai înalt nivel
Departamentul de Stat al SUA a anunţat, după o convorbire a secretarului de Stat Marce Rubio cu omologul chinez Wang Yi, ...
-
Trump acuză Rusia de furt de rachete hipersonice
Într-un interviu acordat Fox News, președintele american Donald Trump a acuzat Rusia că a furat proiectul de dezvoltare ...
-
DAVOS - Noua ordine mondială pe care vrea Donald trump s-o instaureze. Cat e de diferită de globalismul woke de până acum
În a patra zi după ce a revenit la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a pornit să-şi impună voinţa pe glob. Vrea să de ...
-
Omul lui Trump ataca Bruxellesul -: Viktor Orban: "Uniunea Europeană este de fapt bolnavul Europei". Si are dreptate!
În cadrul conferinței intitulate „Successful Hungarian Presidency 2024 - A chance for the European Union", organizată de ...
-
Lovitură pentru Donald Trump - Un judecător blochează ordinul executiv care schimbă procedura de acordare a cetățeniei pentru copiii imigranților
Un judecător federal a blocat temporar, joi, ordinul executiv al preşedintelui Donald Trump care pune capăt garanţiei co ...
-
Kremlinul răspunde amenințărilor lui Donald Trump. Ce mesaj i s-a transmis noului președinte al SUA
Rusia trebuie să determine mai întâi ce înțelege președintele SUA Donald Trump prin „acord" cu Ucraina, înainte de a int ...
-
Președintele BCE avertizează Europa să se pregătescă de o aterizare bruscă din cauza lui Donald Trump
PPreşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri, într-un interviu acordat CNBC, că Eu ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump vrea să cumpere Groenlanda: Rolul strategic în economia mondială
Preocupările privind intenția lui Donald Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei sunt și mai intense după ce aces ...
-
Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană
Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee's și Carl's ...
-
Doi experți de la Yale dezvăluie: Lovitura mortală a lui Trump care duce la sfârșitul guvernării lui Putin
Jeffrey Sonnenfeld și Steven Tian, doi experți de la Institutul Yale din Statele Unite, dezvăluie într-o analiză cum o l ...
-
Donald Trump în război comercial cu Europa: "UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău". Replica UE: "Suntem pregatiti!"
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite intenționează să impună taxe vamale asupra produselo ...
-
DAVOS - Tablou sumbru prezentat de Zelenski: Rușii au concentrat forțe uriașe în ultima vreme în Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că numărul militarilor invadatori ruşi aflaţi pe teritoriul Ucrainei depășeșt ...
-
Adevăratele planuri ale lui Donald Trump pentru România. Expert în securitate: „Acest lucru mă sperie"
Donald Trump a fost învestit, luni, 20 ianuarie, în al doilea mandat de președinte la Casa Albă. Experții consultați de ...
-
Ce înseamnă declararea de către Donald Trump a stării de urgență la frontiera sudică
Președintele american a declarat luni o urgență națională la granița dintre SUA și Mexic pentru a putea folosi de atribu ...
-
Donald Trump provoacă cutremur la nivel mondial: SUA iese din tratatele climatice, din Organizatia Mondiala a Sanatatii si-i da puteri depline lui Elon Musk
Donald Trump a depus luni jurământul devenind al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, cu promisiunea de a remodela insti ...
-
Vladimir Putin îl felicită pe Donald Trump și spune că dorește o „pace durabilă" în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe președintele ales al SUA, Donald Trump, cu doar câteva ore înainte ...
-
Un „mini cabinet" britanic secret face planuri pentru a lucra cu imprevizibilul Trump
Adevărul fundamental despre Donald Trump, la nivel guvernamental, dar și în rândul liderilor din afaceri și armată din M ...
-
Bombardamente, în loc de armistițiu. Armata israeliană a lovit în Gaza, după ce Hamas a blocat intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului
Armata Israeliană (IDF) susține că avioanele sale de luptă efectuează un val de atacuri aeriene în Fâșia Gaza. Mai multe ...
-
SUA trebuie să ia în serios țările BRICS. Chinezii sunt mult mai deștepți, iar Bejingul acumulează încet putere și construiește relații globale
China are motivația de a realiza pacea, stabilitatea și integrarea și nu are intenția de a distruge sistemul internațion ...
-
The Telegraph: "Marea Britanie și Franța au început să discute despre trimiterea soldaților în Ucraina"
Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au început să discute despre posibilitatea de a ...
-
Elon Musk: Premierul Marii Britanii a vrut să submineze alegerile din SUA!
Miliardarul american Elon Musk a declarat că premierul Marii Britanii, Keir Starmer, "a trimis agenți în America pentru ...