Măcelul din Kazahstan: peste 220 de morți în doar câteva zile!

Postat la: 16.01.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Măcelul din Kazahstan: peste 220 de morți în doar câteva zile!

Violenţele din Kazahstan - care au început prin manifestaţii paşnice împotriva creşterii preţului la gazul lichefiat, utilizat ca principal carburant auto - s-au soldat cu 225 de morţi, au anunţat sâmbătă autorităţile, creştere spectaculară în raport cu bilanţurile oficiale precedente.

"În timpul stării de urgenţă, corpurile a 225 de persoane au fost aduse la morgile din mai multe oraşe din Kazahsta, dintre care 19 erau ale unor agenţi ai forţelor de ordine şi militari", a declarat Serik Şalabaev, reprezentant al procurorului general, în cursul unei întâlniri cu presa. Peste 4.500 de persoane au fost rănite în cursul protestelor violente, care au fost reprimate în cursul unei operaţiuni "antiteroriste", relatează EFE, citând acelaşi oficial kazah. Alte cadavre sunt ale unor "bandiţi înarmaţi care au participat la atacuri teroriste", a adăugat el. "Din nefericire, unii civili au fost de asemenea victime ale acţiunilor teroriste", a indicat Serik Şalabaev.

Kazahstanul recunoscuse anterior mai puţin de 50 de morţi - 26 de "bandiţi înarmaţi" şi 18 agenţi de securitate - în acest conflict. Asel Artakşinova, purtătoare de cuvânt a Ministerului Sănătăţii, a declarat că peste 2.600 de persoane fuseseră spitalizate, 67 dintre ele aflându-se în prezent în stare gravă. Autorităţile kazahe au imputat acţiunile violente unor bandiţi şi "terorişti" internaţionali care, potrivit lor, au deturnat scopul manifestaţiilor. Kazahstanul a fost scena unor manifestaţii violente, declanşate la început de o creştere bruscă a preţului la gazul lichefiat, care s-au transformat apoi în contestarea influenţei exercitate încă de fostul preşedinte Nursultan Nazarbaiev şi de anturajul său, potrivit Reuters.

Actualul preşedinte, Kasîm-Jomart Tokaev, care a denunţat o tentativă de lovitură de stat, a apelat la forţele Organizaţiei Tratatului pentru Securitate Colectivă (OTSC) - alianţă militară din CSI aflată sub controlul Moscovei, pentru a-l ajuta să reinstituie calmul, începând totodată epurarea fidelilor lui Nazarbaiev din serviciile de securitate. Trupele OTSC desfăşurate în Kazahstan au început să se retragă progresiv începând de joi. OTSC grupează şase foste şase republici sovietice - Rusia, Belarus, Kazahstan, Armenia, Kârgâzstan şi Tadjikistan.

loading...
PUTETI CITI SI...