Lidera "Doamnele în alb" şi soţul ei au fost arestați la Havana
Postat la: 14.02.2022 | Scris de: ZIUA NEWS
Lidera mişcării disidente cubaneze Damas de Blanco (Doamnele în alb), Berta Soler, şi soţul său, Angel Moya, au fost arestaţi duminică la ieşirea din locuinţa lor, de asemenea sediu al mişcării, au făcut cunoscut apropiaţi ai acestora.
Alţi nouă membri ai acestei organizaţii au reuşit să intre în biserici duminică, o modalitate pentru ei de a manifesta în Cuba unde orice formă de protest este reprimată. Marta Beatriz Roque, activistă pentru drepturile omului şi singura femeie închisă după „Primăvara Neagră" din 2003, a confirmat pentru AFP arestarea celor doi disidenţi în timp ce se pregăteau să meargă la o biserică din Havana.
Berta Soler şi soţul ei, el însuşi unul dintre cei 75 de deţinuţi politici arestaţi în 2003, au dorit să protesteze prin acest gest faţă de detenţia unor participanţi la mişcarea de protest din 11 iulie şi cu ocazia zilei de naştere a Laurei Pollan, o altă Doamnă în alb decedată în 2011. Dar, „pentru prima dată, nouă Doamne în alb au intrat în diferite biserici", în cursul acestei noi zile de manifestaţii, a mai afirmat Marta Beatriz Roque.
La 23 ianuarie, Berta Soler şi alte două membre ale mişcării sale au fost arestate în timp ce se pregăteau să meargă la biserica Santa Rita din Havana, înainte de a fi eliberate câteva ore mai târziu. Mai multe mame şi rude ale manifestanţilor arestaţi după manifestaţiile de la 11 iulie s-au apropiat de mişcarea disidentă a Doamnelor în alb.
Strigând „Libertate" şi „Ne este foame", mii de persoane au manifestat la 11 iulie în aproape 50 de oraşe din Cuba. O persoană şi-a pierdut viaţa şi câteva zeci au fost rănite în cursul acestor manifestaţii. Potrivit guvernului, până la sfârşitul lunii ianuarie, 790 de persoane, printre care 55 de minori cu vârsta sub 18 ani, fuseseră acuzate şi alte 172 condamnate.
Ambasada Statelor Unite a protestat duminică împotriva acestor procese implicând minori. „Un copil de 16 ani poate înţelege ce înseamnă conceptul de răzvrătire până la punctul de a fi acuzat de asta?", s-a întrebat ambasada pe contul său de Twitter. Opoziţia nu este legală în Cuba şi disidenţii, arestaţi frecvent pentru perioade scurte de timp, sunt consideraţi de regimul comunist drept mercenari în solda Statelor Unite.
-
Putin joacă tare pe nervii noștri: Revenirea lui Trump la Casa Albă ar putea declanșa o nouă cursă nucleară - Avertisment dur lansat de la Moscova
Responsabilul cu controlul armelor din Rusia a avertizat vineri viitoarea administrație a lui Donald Trump că Moscova ia ...
-
Sara Netanyahu, soția premierului israelian, este suspectată de influențarea unor martori
Procurorul general al Israelului a cerut o anchetă asupra soţiei premierului Benjamin Netanyahu, care este suspectată că ...
-
Tabăra lui Trump se zguduie: Musk și Ramaswamy intră în conflict cu susținătorii MAGA pe tema imigrației
De mai multe zile s-a iscat o adevărată furtună în tabăra lui Donald Trump din cauza comentariilor făcute de doi dintre ...
-
Putin: "În 2021, actualul preşedinte Biden mi-a propus exact asta: amânarea aderării Ucrainei la NATO cu 10-15 ani"
Preşedintele rus Vladimir Putin susţine că omologul său american Joe Biden i-a propus - în 2021 - o "amânare" a aderării ...
-
Politico fac e o analiză decisivă: Al treilea război mondial este deja în desfășurare!
Dacă ați fi mers pe linia frontului în primele săptămâni ale războiului din Ucraina, ați fi putut auzi strigăte în ucrai ...
-
Elon Musk începe Operațiunea "Resetarea": Prima mare instituție care va intra în malaxor
Omul de afaceri Elon Musk, cea mai bogată persoană din lume şi persoana desemnată de viitorul preşedinte al SUA, Donald ...
-
Donald Trump despre LGBTQ+: "Vreau să opresc delirul transexualilor. Există doar feminin și masculin"
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a anunţat că doreşte să oprească „delirul transsexualilor" încă din prima sa zi ...
-
Soldații au devenit cel mai valoros export al Coreei de Nord. Suma gigantică pe care o primește Kim Jong-un de la Vladimir Putin pentru tunuri și carne de tun
Parteneriatul dintre Rusia și Coreea de Nord este favorabil ambelor țări ostile Occidentului. Armatele lui Putin primesc ...
-
Modelul lui Călin Georgescu: Reformele radicale ale excentricului președinte Milei au scos Argentina din recesiune!
Argentina a ieșit dintr-o recesiune profundă, ceea ce reprezintă o victorie majoră pentru președintele libertarian al ță ...
-
De ce ar putea fi Donald Trump primul președinte penal al SUA
Avocații lui Donald Trump au cerut recent Curții Supreme de Justiție anularea dosarelor penale privind cele 34 de capete ...
-
Cine va controla Siria? Actorii globali pregătiți să-și impună influența post-Bashar al-Assad
După înlăturarea președintelui Bashar al-Assad, sirienii vor căuta să-și decidă singuri viitorul politic, feriți de infl ...
-
Război, extremă urgență: Vântul suveranismului mătură Europa - Extrema dreaptă germană pune la îndoială apartenența la NATO
Co-liderul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Tino Chrupalla, a declarat că Germania va tr ...
-
De ce a capturat Israelul cel mai înalt munte al Siriei la doar câteva ore după căderea lui Assad
Israelul nu a pierdut timpul după căderea lui Bashar al-Assad pentru a bombarda toate mijloacele militare siriene pe car ...
-
Rusia, în pragul retragerii din Siria: imaginile din satelit sugerează ample mișcări de evacuare
Rusia pare să-şi pregătească de evacuare echipamentele militare de la o bază aeriană militară din Siria, potrivit imagin ...
-
S-a aflat cum și când a fost pus la cale planul care a dus la căderea regimului Bashar al-Assad
Rebelii sirieni au început să planifice asaltul militar care a răsturnat regimul lui Bashar al-Assad în urmă cu un an, î ...
-
Viktor Orban, după discuțiile cu Trump și Putin: "Noua administraţie din SUA va avea un început fulger"
Premierul conservator ungar Viktor Orban a asigurat vineri că situaţia în lume se va linişti odată ce republicanul Donal ...
-
Turcia a preluat frâiele în Orientul Mijlociu: negocieri de culise, după căderea regimului Assad
Secretarul de stat al SUA Antony Blinken a aterizat joi seara la Ankara şi a avut imediat o întrevedere cu preşedintele ...
-
Instabilitatea politică aruncă în aer economia UE: avertisment dur de la Banca Europeană
Contextul politic tumultuos din Europa a influenţat decizia de politică monetară adoptată joi de Consiliul guvernatorilo ...
-
Anunțul lui Orban, după ce a vorbit cu Putin
Budapesta a anunţat, după discuţia la telefon a premierului ungar Vikor Orban cu preşedintele rus Vladimir Putin, că Kie ...
-
"NU facem concesii". Rusia refuză pacea propusă de Donald Trump pentru Ucraina
Propunerea lui Donald Trump de pace în Ucraina nu e acceptată de Putin. Rusia nu este dispusă la concesii pentru încheie ...
-
Viktor Orban l-a sunat pe Vladimir Putin după vizita la Donald Trump. Subiectul principal - războiul din Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin şi premierul Ungariei, Viktor Orban, au discutat miercuri la telefon despre războiul din ...
-
Volodimir Zelenski a dezvăluit ce a vorbit la Paris cu Donald Trump și Emmanuel Macron pentru "inghetarea" razboiului din Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a pledat luni pentru o soluţionare diplomatică a războiului purtat de Rusia în Ucraina ş ...
-
Ce-a ratat România prin anularea alegerilor: Viktor Orban s-a întâlnit cu Donald Trump și Elon Musk - "Viitorul a început!"
Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a întâlnit luni cu Donald Trump şi cu miliardarul Elon Musk la complexul Mar-a-Lago ...
-
Israelul bombardează intens Damascul după fuga lui Bashar al-Assad
Loviturile forțelor aeriene israeliene în Siria au fost „foarte intense", spun surse din apărare pentru The Times of Isr ...
-
Serghei Lavrov, șeful diplomației ruse, despre alegerile din România: "Chiar nu ne pasă deloc ce fac ei acolo ca să-şi justifice maşinaţiile!"
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat, întrebat despre alegerile prezidenţiale din România, referindu-se la ...
-
Bashar al-Assad s-a îmbarcat într-un avion şi a părăsit Damascul. Rebelii HTS anunţă că Siria este liberă
Preşedintele sirian Bashar al-Assad s-a îmbarcat într-un avion şi a părăsit Damascul spre o destinaţie necunoscută, a an ...
-
Alertă maximă în Taiwan: Beijingul își dublează flota militară în apropierea insulei
Ministerul apărării din Taiwan a declarat duminică că China aproape și-a dublat numărul de nave de război care operează ...
-
Serviciile secrete ale lui Viktor Orban ar fi spionat funcționari UE. Reacția oficialilor din Ungaria
Oficiali ai Oficiului European de Luptă Antifraudă ar fi fost urmăriți, ascultați telefonic și le-ar fi fost piratate la ...
-
O navă cu armament pentru Ucraina a eșuat în largul costelor norvegiene
O navă încărcată cu armament având ca destinaţie o importantă platformă logistică poloneză pentru livrarea de ajutor mil ...
-
Joe Biden se teme de răzbunarea lui Trump - Care ar putea fi ultima decizie luată la Casa Albă
Președintele american Joe Biden ia în considerare procedura privind grațierea preventivă pentru criticii proeminenti ai ...