Kremlinul anunță că obiectivele "operațiunii militare speciale" au fost atinse!

Postat la: 08.04.2022 | Scris de: ZIUA NEWS

Kremlinul anunță că obiectivele

Kremlinul a anunţat, vineri, că războiul din Ucraina, pe care Moscova îl numeşte "operaţiune specială", s-ar putea încheia în "viitorul apropiat", deoarece obiectivele sale au fost atinse, iar operaţiunile au fost desfăşurate atât de armata rusă, cât şi de negociatorii de pace ruşi, relatează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Moscova a înţeles că unele ţări care au încercat să adopte o poziţie neutră au fost supuse unor presiuni pentru a vota, joi, propunerea de suspendare a Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU. Adunarea Generală a ONU a suspendat, joi, Rusia din Consiliu din cauza "încălcărilor grave şi sistematice şi abuzurilor drepturilor omului" în Ucraina. Astfel, Moscova, a anunţat că părăseşte organismul.

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a votat în favoarea suspendării Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului în cadrul unei reuniuni desfăşurate joi. 93 de state au votat în favoare, 24 împotrivă, iar 58 s-au abţinut, relatează CNN. Adunarea Generală a mai suspendat în trecut o ţară din Consiliul pentru Drepturile Omului. În martie 2011, Libia a fost suspendată în unanimitate din cauza violenţei provocate de către forţele loiale liderului libanez de la acea vreme, Muammar Gaddafi, împotriva protestatarilor.

loading...
PUTETI CITI SI...