Iarna incalzirii globale! Rusia a oprit fluxul de gaze către Germania pentru a doua oară într-o săptămână
Postat la: 08.11.2021 | Scris de: ZIUA NEWS
Livrările de gaze ruseşti prin conducta Yamal-Europe către Germania au fost din nou oprite de Rusia, potrivit datelor de sâmbătă ale operatorului german al conductei, "Gascade".
Este a doua oară când în ultimele zile când are loc o oprire a fluxului de gaze ruseşti printr-una dintre cele trei conducte majore care transportă gaz rusesc în vestul Europei, potrivit Reuters. Săptămâna trecută, contractele futures pentru gaze în Europa au crescut cu până la 23% din cauza opririi fluxurilor către vest. Cea mai recentă oprire a livrărilor vine pe fondul acuzaţiilor unor politicieni că Kremlinul restricţionează fluxurile de gaze pentru a face presiuni asupra Germaniei şi a Uniunii Europene să aprobe conducta Nord Stream 2, care este curs de autorizare în Germania.
Rusia a negat acest lucru şi a promis suplimentarea livrărilor către Occident începând cu 8 noiembrie, odată ce propriile stocuri vor fi reaprovizionate. Datele "Gascade de sâmbătă au arătat că debitele de intrare la punctul de contorizare Mallnow au fost zero la ora 10:00 GMT, fiind în această stare timp de trei ore, după ce de joi au fost la un volum orar de peste 3.000.000 de kilowaţi-oră (kWh). Fluxurile de ieşire la Mallnow - sau cererile de transport de gaze în Polonia din Germania - au fost de 1.442.934 kWh/oră pentru a doua oră consecutivă, arată datele.
Fluxurile în Germania la Mallnow, care se află la graniţa cu Polonia, au fost oprite sâmbăta trecută şi au fost reluate abia joi. Un purtător de cuvânt al companiei poloneze de gaze PGNiG a declarat că Polonia primeşte gaz din ambele direcţii. "Totul este în regulă din punctul nostru de vedere. Contractul cu Gazprom este în curs de executare", a spus purtătorul de cuvânt, referindu-se la furnizorul rus de gaze.
Rusia a spus că se concentrează pe completarea stocurilor interne înainte de a mai elibera gaze în Europa şi se aşteaptă ca propriul său proces de reaprovizionare să se termine până pe 8 noiembrie. Nivelul fluxurilor de gaze prin conducta Yamal între Polonia şi Germania şi direcţia acestora este gestionate de Gaz-System în Polonia şi Gascade în Germania, pe baza solicitărilor clienţilor. Un analist a spus săptămâna trecută că inversarea fluxurilor a indicat cererea din Polonia, având în vedere preţurile în general ridicate şi livrările reduse de gaze natural lichefiat (GNL).
Contractul PGNiG cu Gazprom prevede livrări de aproximativ 10 miliarde de metri cubi (bcm) de gaze pe an, din care cel puţin 8,7 miliarde de metri cubi în cadrul unui acord de tip take-or-pay. Dacă există şansa de a cumpăra gaze mai ieftine din Occident şi Polonia a cumpărat deja suficient gaz în baza acordului său cu Gazprom, poate trece la livrări din Vest, au spus comercianţii.
-
Sabotajele cablurilor submarine din Marea Baltică - Navă cu echipaj rusesc, sechestrată în Norvegia
O navă norvegiană cu echipaj rusesc a fost sechestrată în Norvegia pentru că ar fi sabotat un cablu submarin. Incidentul ...
-
Trump amenință țările BRICS cu un război economic dur: Să nu susţină o altă monedă pentru a înlocui dolarul. Altfel le impunem taxe de 100%
Preşedintele american Donald Trump şi-a reiterat ameninţarea de a impune taxe vamale de 100% blocului BRICS şi a declara ...
-
Uniunea Europeană vrea să cumpere iar gaze de la Rusia: Înțelegerea e parte din acordul de pace pentru Ucraina
După ce le-a interzis prin măsuri dure, UE analizează reluarea importurilor de gaz rusesc prin conducte ca parte a unui ...
-
Un aliat al președintelui rus îl pune în încurcătură: Scoateți trupul lui Lenin și înlocuiți-l cu al lui Putin!
Cunoscutul filosof rus Alexander Dugin l-a abordat pe liderul de la Kremlin și i-a spus: "Am scris odată că încrederea î ...
-
POLITICO: Puterea lui Viktor Orban de a perturba agenda UE este supraevaluată
Una dintre cele mai mari îngrijorări ale liderilor europeni astăzi este că revenirea preşedintelui american Donald Trump ...
-
Scandal puternic la Budapesta: marul discordiei, proiectul unui turn "mini-Dubai"
Primarul ecologist al Budapestei, Gergely Karacsony, este îngrijorat de faptul că un proiect al unui turn "mini-Dubai" - ...
-
Tucker Carlson a impărtit Rusia in două după ce a spus că Biden ar fi plănuit să îl asasineze pe Putin. Reacții împărțite între Dmitri Peskov și Viaceslav Volodin
Declaraţiile vloggerului conservator american Tucker Carlson, care a acuzat administraţia democrată a lui Joe Biden, făr ...
-
Canada încercă să formeze o coaliție împotriva lui Trump: discuţiile sunt în desfăşurare pentru a analiza măsurile de retaliere
Ministrul de Externe al Canadei, Mélanie Joly, a declarat luni că va purta în curând discuţii cu omologii săi din ţări a ...
-
Trump trimite Israelului bombele blocate de Biden: "O mulţime de lucruri care au fost comandate şi plătite sunt acum pe drum!"
Preşedintele SUA Donald Trump, a declarat sâmbătă, 25 ianuarie, că "o mulţime de lucruri care au fost comandate şi plăti ...
-
Și Trump vrea sa facă o mare afacere din războiul din Ucraina: Vrea să cumpere arme din SUA cu banii rușilor!
Administrația Trump ia în considerare cumpărarea de armament american pentru Ucraina cu bani obținuți din activele ruseș ...
-
China anunță că SUA nu sunt preocupate de independenta Taiwanului: Negocieri la cel mai înalt nivel
Departamentul de Stat al SUA a anunţat, după o convorbire a secretarului de Stat Marce Rubio cu omologul chinez Wang Yi, ...
-
Trump acuză Rusia de furt de rachete hipersonice
Într-un interviu acordat Fox News, președintele american Donald Trump a acuzat Rusia că a furat proiectul de dezvoltare ...
-
DAVOS - Noua ordine mondială pe care vrea Donald trump s-o instaureze. Cat e de diferită de globalismul woke de până acum
În a patra zi după ce a revenit la Casa Albă, preşedintele Donald Trump a pornit să-şi impună voinţa pe glob. Vrea să de ...
-
Omul lui Trump ataca Bruxellesul -: Viktor Orban: "Uniunea Europeană este de fapt bolnavul Europei". Si are dreptate!
În cadrul conferinței intitulate „Successful Hungarian Presidency 2024 - A chance for the European Union", organizată de ...
-
Lovitură pentru Donald Trump - Un judecător blochează ordinul executiv care schimbă procedura de acordare a cetățeniei pentru copiii imigranților
Un judecător federal a blocat temporar, joi, ordinul executiv al preşedintelui Donald Trump care pune capăt garanţiei co ...
-
Kremlinul răspunde amenințărilor lui Donald Trump. Ce mesaj i s-a transmis noului președinte al SUA
Rusia trebuie să determine mai întâi ce înțelege președintele SUA Donald Trump prin „acord" cu Ucraina, înainte de a int ...
-
Președintele BCE avertizează Europa să se pregătescă de o aterizare bruscă din cauza lui Donald Trump
PPreşedinta Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a declarat miercuri, într-un interviu acordat CNBC, că Eu ...
-
Adevăratul motiv pentru care Donald Trump vrea să cumpere Groenlanda: Rolul strategic în economia mondială
Preocupările privind intenția lui Donald Trump de a prelua controlul asupra Groenlandei sunt și mai intense după ce aces ...
-
Donald Trump numește un controversat om de afaceri ambasador al SUA în Uniunea Europeană
Donald Trump anunță, miercuri, că l-a numit pe Andrew Puzder, fost patron al lanțurilor de fast-food Hardee's și Carl's ...
-
Doi experți de la Yale dezvăluie: Lovitura mortală a lui Trump care duce la sfârșitul guvernării lui Putin
Jeffrey Sonnenfeld și Steven Tian, doi experți de la Institutul Yale din Statele Unite, dezvăluie într-o analiză cum o l ...
-
Donald Trump în război comercial cu Europa: "UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău". Replica UE: "Suntem pregatiti!"
Președintele american Donald Trump a anunțat marți că Statele Unite intenționează să impună taxe vamale asupra produselo ...
-
DAVOS - Tablou sumbru prezentat de Zelenski: Rușii au concentrat forțe uriașe în ultima vreme în Ucraina
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că numărul militarilor invadatori ruşi aflaţi pe teritoriul Ucrainei depășeșt ...
-
Adevăratele planuri ale lui Donald Trump pentru România. Expert în securitate: „Acest lucru mă sperie"
Donald Trump a fost învestit, luni, 20 ianuarie, în al doilea mandat de președinte la Casa Albă. Experții consultați de ...
-
Ce înseamnă declararea de către Donald Trump a stării de urgență la frontiera sudică
Președintele american a declarat luni o urgență națională la granița dintre SUA și Mexic pentru a putea folosi de atribu ...
-
Donald Trump provoacă cutremur la nivel mondial: SUA iese din tratatele climatice, din Organizatia Mondiala a Sanatatii si-i da puteri depline lui Elon Musk
Donald Trump a depus luni jurământul devenind al 47-lea preşedinte al Statelor Unite, cu promisiunea de a remodela insti ...
-
Vladimir Putin îl felicită pe Donald Trump și spune că dorește o „pace durabilă" în Ucraina
Președintele rus Vladimir Putin l-a felicitat luni pe președintele ales al SUA, Donald Trump, cu doar câteva ore înainte ...
-
Un „mini cabinet" britanic secret face planuri pentru a lucra cu imprevizibilul Trump
Adevărul fundamental despre Donald Trump, la nivel guvernamental, dar și în rândul liderilor din afaceri și armată din M ...
-
Bombardamente, în loc de armistițiu. Armata israeliană a lovit în Gaza, după ce Hamas a blocat intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului
Armata Israeliană (IDF) susține că avioanele sale de luptă efectuează un val de atacuri aeriene în Fâșia Gaza. Mai multe ...
-
SUA trebuie să ia în serios țările BRICS. Chinezii sunt mult mai deștepți, iar Bejingul acumulează încet putere și construiește relații globale
China are motivația de a realiza pacea, stabilitatea și integrarea și nu are intenția de a distruge sistemul internațion ...
-
The Telegraph: "Marea Britanie și Franța au început să discute despre trimiterea soldaților în Ucraina"
Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron au început să discute despre posibilitatea de a ...